Care este costul total al creditului „Prima Casă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care vor să-şi achiziţioneze o locuinţă prin programul guvernamental trebuie să ştie că, pe lângă avansul minim, mai au de suportat multe alte taxe. Pentru taxele notariale, asigurări, comisionul către Fondul de Garantare şi depozitul colateral, solicitantul trebuie să mai scoată din buzunar cel puţin 2.000 de euro.

Mulţi dintre cei care vor să-şi cumpere o locuinţă cu credit, inclusiv prin programul „Prima Casă", nu iau în calcul că, pe lângă banii împrumutaţi, trebuie să vină şi cu un aport propriu. Iar acesta nu este reprezentat numai de avansul minim obligatoriu. Pe lângă avans, cel care îşi cumpără o locuinţă va mai avea de achitat o serie de taxe. 

Taxe la notar

Printre primele costuri pe care solicitantul „Prima Casă" trebuie să le suporte sunt cele de autentificare la notar a unei declaraţii pe propria răspundere din care să rezulte că debitorul nu mai deţine alte imobile şi că nu are alte împrumuturi ipotecare. Declaraţia are un cost variabil, cuprins între 15 şi 40 de lei, la care se adaugă TVA. În cazul în care solicitantul a găsit locuinţa şi a ajuns la un acord cu vânzătorul, va trebui să încheie un antecontract şi să achite avansul. De regulă, avansul plătit în momentul semnării antecontractului este cel minim impus de bancă. Mai exact, 3.000 de euro pentru un preţ de 60.000 de euro (locuinţe vechi), 3.500 de euro pentru 70.000 de euro (case nefinalizate) şi 3.750 -75.000 de euro (case construite în asociere). Dacă preţul de achiziţie depăşeşte cele trei praguri, diferenţa va fi suportată tot de cumpărător.

Comision către fond

Înainte de a aproba creditul, banca va trimite unul dintre evaluatorii imobiliari pentru a stabili preţul real al locuinţei. Tariful evaluatorului se ridică la aproximativ 360 de lei. În unele cazuri, taxa de evaluare este acoperită de bancă. În continuare, pentru aprobarea creditului, solicitantul trebuie să achite comisionul către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, care se ridică la 0,49% pe an, aplicat la valoarea iniţială a creditului, prima plată. Astfel, pentru început, trebuie suportat un cost de 280 de euro, 326 de euro, respectiv 350 de euro, în funcţie de tipul de locuinţă achiziţionată. Unele bănci suportă în avans comisionul către Fond şi îl recuperează ulterior de la client.

Asigurare şi depozit

Totodată, solicitantul nu trebuie să uite de asigurări. Asigurarea imobilului este obligatorie, iar costurile ei sunt cuprinse între 100 şi 120 de euro, potrivit Conso.ro. Mai mult, debitorul trebuie să constituie un depozit colateral a cărui valoare se ridică la de trei ori prima rată. Mai exact, pentru cele trei praguri, de 900 de euro, 1.050 de euro, respectiv 1.140 euro, calculate la valoarea medie a ratelor din piaţă.

În final, trebuie plătită şi autentificarea contractului de vânzare-cumpărare. Dacă preţul de achiziţie este de 60.000 de euro, atunci tariful se va ridica la minimum 712 euro. Pentru 70.000 de euro şi 75.000 de euro, taxele notariale se ridică la 802 euro, respectiv 842 de euro, potrivit Uniunii Naţionale a Notarilor Publici. La propunerea Uniunii, Ministerul Justiţiei a aprobat o nouă grilă de calcul a onorariilor, acestea urmând să scadă de la data publicării în Monitorul Oficial a noii grile.

Garanţii acordate de şapte milioane de euro

De la lansarea programului „Prima Casa 3", Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM a primit 223 de dosare. Dintre acestea, 173 au fost deja soluţionate. Valoarea garanţiilor acordate pentru dosarele finalizate depăşeste şapte milioane de euro.

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite