Birourile din Bucureşti au cele mai mari chirii din Europa de Est

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este unul dintre motivele pentru care angajatul autohotn "se înghesuie" într-un spaţiu de două ori mai mic decât cel al unui suedez. Specialiştii din domeniul imobiliar estimează creşteri

Este unul dintre motivele pentru care angajatul autohotn "se înghesuie" într-un spaţiu de două ori mai mic decât cel al unui suedez.

Specialiştii din domeniul imobiliar estimează creşteri ale chiriilor spaţiilor de birouri în cursul acestui an, cu toate că nivelul acestora este deja unul de top pentru Europa Centrală şi de Est. Patronii locali au găsit însă soluţia de a optimiza cheltuielile. Cât mai mulţi angajaţi într-un spaţiu cât mai restrâns.

În Beijing, una dintre cele mai mari metropole din lume, fiecărui angajat îi revine un spaţiu de 10 metri pătraţi. În Bucureşti, ceva mai mult de 12 metri. Puţin.

Şi acest fapt este demonstrat sec de cifre. Un studiu al companiei de servicii imobiliare DTZ Echinox arată că un angajat din Oslo sau Helsinki se lăfăie în 25 de metri pătraţi. Speranţele că viitorul apropiat va duce la o modificare în bine a acestei situaţii sunt neîntemeiate. Chiriile spaţiilor de birouri din Capitală vor creşte exponenţial.

Ele sunt estimate de reprezentanţii aceleiaşi companii la 3.895 de euro pentru acest an, în creştere cu 45,1% faţă de nivelul de 2.640 euro din 2007.

În acest fel devenim ţara din regiune cu cei mai fericiţi proprietari de clădiri de tip office. Potrivit unui raport al companiei Cushman & Wakefield, chiriile în Bucureşti, calculate anual de această dată, ajung la 346 de euro pe metrul pătrat. Cifrele sunt mai mari decât cele înregistrate în capitalele vecine. În Budapesta, nivelul acestora este de 343 de euro pe metrul pătrat, în Praga - de 340 de euro pe metrul pătrat, Sofia, cu cei 228 de euro pe metrul pătrat, fiind foarte aproape de nivelul unui oraş de provincie românesc precum Constanţa.

Chiriile bat pasul pe loc doar în provincie

"În condiţiile în care cererea de spaţii de birouri este în continuare superioară ofertei, iar rata de neocupare pentru clădirile de clasa A este aproape zero, în 2008 aşteptăm noi creşteri ale nivelului chiriilor, atât pentru spaţii de birouri clasa A, cât şi pentru clasa B. Tendinţa companiilor va fi şi pentru anul 2008 de a preînchiria spaţii de birouri aflate în diferite etape de execuţie", spune şeful biroului Cushman & Wakefield Activ Consulting, Florin Sorea.

Chiriile birourilor din Bucureşti au crescut anul trecut cu până la 7%, ajungând la 21 de euro pe metrul pătrat pe lună, în timp ce în alte oraşe mari, precum Timişoara, Constanţa şi Braşov, costurile s-au menţinut la 15 euro pe metrul pătrat, conform datelor companiei Cushman & Wakefield. În Bucureşti, rata de creştere a fost anul trecut de 5% pentru zonele ultracentrale şi 7% pentru cele centrale, România ocupând locul 35 în topul celor mai scumpe locaţii de birouri din lume.

Asta în condiţiile în care stocul estimat pentru Bucureşti va ajunge în acest an la 350.000 metri pătraţi de spaţii noi. În Constanţa, Braşov şi Timişoara, chiriile anuale, de 211 euro pe metrul pătrat, depăşesc nivelul din oraşe similare din ţările vecine, precum Debrecen şi Gyor din Ungaria sau Brno din Cehia.

Topul oraşelor cu cele mai scumpe birouri

Londra îşi păstrează şi în acest an titlul de oraş cu cele mai scumpe birouri de închiriat. Un metru pătrat de clasa A în cartierul West End ajunge la fabuloasa sumă de 2.277 de euro pe an, cu 30% mai mult decât în 2006.

Pe locul al doilea se află Hong Kong, cu 1.745 de euro, înregistrând o creştere de 40%. Tokio se plasează pe poziţia a treia, cu 1.536 de euro, iar oraşul indian Mumbai - pe patru, cu 1.214 euro. Următoarele locuri sunt ocupate de Moscova, unde chiria este de 1.160 de euro pe an, Paris, cu 1.035 de euro. Sub pragul celor 1.000 de euro, dar care se află în top 10, se situează metropole precum Singapore, Dubai şi Dublin.

Conform datelor agenţiei Cushman & Wakefield, din cele 203 zone monitorizate, 79% au înregistrat creşteri ale chiriei în ultimul an, 20% au chirii stabile şi numai 1% au raportat scăderi. Astfel, chiriile acestui tip de proprietăţi au crescut la nivel global cu 14% în 2007, comparativ cu 10% în 2006.

Economie

Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite