Birouri "verzi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Facilitatile dintr-o astfel de clădire contribuie la cresterea calitatii vietii angajatilor, protejând în acelasi timp mediul înconjurator. Un angajat bucureştean ocupă o suprafaţă de birou

Facilitatile dintr-o astfel de clădire contribuie la cresterea calitatii vietii angajatilor, protejând în acelasi timp mediul înconjurator.

Un angajat bucureştean ocupă o suprafaţă de birou de aproape două ori mai mică decât a colegului său care munceşte în capitala Suediei. În acelaşi timp, el îşi desfăşoară activitatea în unul dintre cele mai poluate oraşe din Europa. Notă discordantă în acest peisaj o face primul proiect "verde" de clădire de birouri.


Pe lângă facilităţile oferite de clădirile de clasă A, acest tip de clădire propune un concept ecologist, care are drept scop crearea unui spaţiu de lucru fără emisii de dioxid de carbon, dar şi minimalizarea costurilor de încălzire. De câştigat are deopotrivă şi angajatul.

Clădirile verzi au ca principal scop protejarea mediului înconjurător, fapt care duce la ridicarea calităţii vieţii celor care muncesc ore şi ore în acelaşi spaţiu restrâns. "Prin folosirea componentelor organice pentru vopsea, covoare, jaluzele, se reduc emisile toxice din aer şi astfel se asigură un mediu de lucru sănătos", a explicat pentru "Adevărul" Irina Oană, de la departamentul Rezidenţial al companiei de consultanţă imobiliară Colliers. Potrivit acesteia, proiectele verzi nu diferă în facilităţi faţă de clădirile tradiţionale. Un plus de valoare este adus de atenţia pentru elemente ecologice.


Pe lângă zonele verzi, mai numeroase decât într-un proiect obişnuit, se vor lua în considerare aspecte precum "reglarea temperaturii pe zone şi controlul ventilaţiei aerului condiţionat, utilizarea de becuri eficiente, iluminarea automată şi cea naturală pe timpul zilei, sisteme de managementul energiei, al apei şi al deşeurilor", a mai spus Oană.


Clădirile de gen folosesc un sistem de încălzire fără radiatoare, iar structura este proiectată utilizând ideea de arhitectură sustenabilă. De regulă, clădirile verzi prevăd şi un sistem de colectare a apei de ploaie.
Prima clădire ecologică din România

Prima clădire "verde" de birouri de pe piaţa românească, Euro Tower (foto), este amplasată în zona Barbu Văcărescu din Capitală şi se află în stadiul de construcţie. Imobililul este al doilea proiect de birouri de pe piaţa locală al companiei Cascade Group, după Cascade Business Center (Piaţa Victoriei). Investiţia estimată pentru biroul "verde" de 19 etaje la suprafaţă şi cinci subterane este de aproximativ 60 milioane de euro. Sistemul de electricitate folosit în clădire va reduce costurile facturii la electricitate cu peste 20%.

Paralela cu pietele internationale

În Ungaria, prima clădire de birouri cu zero costuri pentru încălzire va fi lansată pe piaţă până la sfârşitul anului în curs. Electricitatea şi apa caldă vor fi furnizate de panourile solare montate pe clădire. Conceptul pleacă de la ideea economisirii resurselor naturale şi a reducerii la minimum a costurilor de încălzire.


În prezent, în SUA clădirile de birouri consumă între 40 şi 49% din totalul energiei şiaproximativ 70% din electricitatea folosită pe continent. Consumul de apă al acestei categorii de imobile este şi el însemnat, de circa 25% din totalul SUA.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite