Afacerile imobiliare, campioanele economiei autohtone

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tranzacţiile cu malluri şi birouri sunt cele două motoare care au dus piaţa la un nivel de peste 1,5 miliarde de euro Un an spectaculos pentru afacerile imobiliare româneşti. Numai în

Tranzacţiile cu malluri şi birouri sunt cele două motoare care au dus piaţa la un nivel de peste 1,5 miliarde de euro

Un an spectaculos pentru afacerile imobiliare româneşti. Numai în primele luni ale lui 2007 valoarea tranzacţiilor de pe această piaţă a depăşit 1,5 miliarde de euro, în condiţiile în care pe parcursul întregului an 2006 acestea abia dacă au atins valoarea de 800 milioane de euro. La fel ca şi anul trecut, cele mai tranzacţionate proprietăţi imobiliare sunt clădirile de birouri.

"Şi în 2008, majoritatea a tranzacţiilor din Capitală se vor face pe piaţa birourilor, chiar dacă acest segment este încă subdezvoltat. În ceea ce priveşte centrele comerciale, cele mai multe tranzacţii se vor realiza în oraşele mari din provincie", a declarat Cristian Ustinescu, business development manager în cadrul companiei DTZ Echinox.

Potrivit acestuia, pe segmentul birourilor, cea mai mare tranzacţie a anului este clădirea America House, vândută de israelienii de la GTC către grupul francez de investiţii Natixis pentru suma de 120,3 milioane de euro. A doua mare afacere cu birouri a fost realizată de către Immoeast. Compania austriacă a achiziţionat, pentru 101,5 milioane de euro, clădirea S-Parc din Bucureşti.

O piaţă încă subdezvoltată

Toate aceste tranzacţii au loc în contextul în care voci avizate afirmă că şi anii următori vor aduce un număr tot mai mare de afaceri în domeniu. Directorul de la Colliers, Bogdan Georgescu, confirmă acest lucru.

El spune că "raportul dintre stocul de spaţii de birouri şi populaţia Bucureştiului este de 0,3, în timp ce, în celelalte pieţe din Europa Centrală şi de Est acest raport este de 1, iar în marile capitale financiare precum Londra sau Frankfurt acest raport ajunge la 6.

Această analiză ne arată că stocul de spaţii de birouri din Bucureşti ar trebui să se tripleze în următorii 5 ani şi explica şi actuala rata de neocupare care a ajuns la 0 pentru clădirile de birouri de clasa A".

Criză de birouri în centrul Capitalei şi în 2008

În prezent, stocul de spaţii de birouri de clasa A din Bucureşti este de 545.000 de metri pătraţi, mult inferior faţă de cel din Budapesta sau Varşovia, cu 1.450.000 de metri pătraţi şi, respectiv, 2.600.000 de metri pătraţi.
Un stoc insuficient, de vreme ce tot mai multe bănci, firme din domeniul medical sau IT spun că întâmpină serioase dificultăţi în a găsi un spaţiu adecvat în care să-şi desfăşoare activitatea.

Lucrurile nu se vor schimba însă nici în anul următor spun reprezentanţii companiei Regatta. "În acest moment ne confruntăm cu o lipsă acută de proiecte de birouri, mai ales în zona centrală şi în apropierea mijloacelor de transport. Cererea este foarte mare pentru aceste zone, dar pentru anul viitor nu se aşteaptă livrarea de noi proiecte. Abia la începutul lui 2009 sperăm să se mai echilibreze piaţa.

Preţul crescut al terenurilor din centru face dificilă construirea rentabilă de clădiri de birouri în aceste zone", afirmă Mihaela Răducanu, directorul departamentului Birouri al Regatta.

Nici măcar o singură clădire "verde"

Anul 2009 va fi însă şi momentul în care proprietarilor şi dezvotatorilor autohtoni de clădiri de birouri li se va aplica legislaţia în domeniu a Uniunii Europene. Un studiu al consultantului de real estate, Cushman & Wakefield arată că firmele din ţările Europei Centrale şi de Est abia dacă au auzit de aceste prevederi cu privire la modul în care se utilizează energia într-un astfel de imobil.

"În România nu putem vorbi încă despre existenţa unei oferte de clădiri verzi şi cu atât mai puţin de cerere din partea chiriaşilor. Sunt convins că, pe viitor, existenţa unor astfel de clădiri va fi o realitate şi în România" spune Florin Sorea, şef al departamentului Birouri al Cushman & Wakefield Activ Consulting.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite