10.000 de euro, valoarea minimă a unei licenţe de taxi în Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

municipal ştefan Pirpiliu, şeful Comisiei de Transporturi din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în urma rezultatelor studiului se va stabili şi dacă este nevoie de mai

municipal ştefan Pirpiliu, şeful Comisiei de Transporturi din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în urma rezultatelor studiului se va stabili şi dacă este nevoie de mai puţine licenţe de taximetrie, ţinând cont, printre altele, şi de condiţiile de trafic şi de circulaţie, dar şi de cerere.
"S-ar putea ca studiul să demonstreze că este nevoie de 7.500 de licenţe în loc de 9.500, pentru ca afacerea să fie rentabilă şi pentru taximetrişti", spune Pirpiliu. Prevederile privind posibilitatea concesionării licenţelor de taximetrie sunt cuprinse într-un proiect de lege, ce se află în prezent în dezbaterea parlamentului, şi care ar urma să modifice Legea 38, care reglementează în prezent transportul cu taxiurile. Proiectul urmează îndeaproape modelul european.
În ţările Uniunii Europene, o asemenea licenţă costă cel puţin 10.000 de euro şi se concesionează pe o perioadă de aproximativ zece ani. "Afacerea este rentabilă atât pentru municipalitate, cât şi pentru companiile de taximetrie, care scapă astfel de dările către primărie", spune ştefan Pirpiliu. În alte ţări, în care o licenţă este "revândută" după cinci ani, spre exemplu, valoarea acesteia poate ajunge la 50.000 de euro, de cinci ori mai mult decât valoarea iniţială de 10.000 de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite