Cu 12.000 de euro îţi poţi face un laborator foto on-line

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un site, o imprimantă foto şi câţiva prieteni care să te ajute la distribuţie şi ai pus pe picioare un laborator foto digital on-line. Nici cu publicitatea nu trebuie să-ţi faci mari

Un site, o imprimantă foto şi câţiva prieteni care să te ajute la distribuţie şi ai pus pe picioare un laborator foto digital on-line. Nici cu publicitatea nu trebuie să-ţi faci mari probleme. Este suficient să-ţi anunţi cunoştinţele şi vorba zboară repede. Să fie chiar atât de simplu cum pare?
Este deja ştiut că majoritatea românilor au renunţat la vechile aparate foto cu film şi s-au orientat foarte repede spre cele digitale. Dacă acum patru ani piaţa autohtonă abia aduna primul milion de euro din vânzările de aparate foto digitale, anul trecut se vorbea deja de sume undeva între 10 - 30 de milioane de euro. Iar pentru acest an specialiştii estimează că valoarea se va dubla. Clasicele laboratoare foto au fost nevoite să se adapteze şi să imprime şi fotografiile digitale pe care clienţii le aduceau la centrele lor. Unii au fost însă şi mai întreprinzători şi şi-au deschis laboratoare on-line. Este vorba despre servicii de imprimare foto on-line. Clientul face comanda, îşi încarcă pozele pe site-ul laboratorului, iar în două zile primeşte fotografiile imprimate acasă, prin poştă sau curier. Însă în unele cazuri, te poate costa mai mult livrarea. În rest, preţurile serviciilor on-line fac concurenţă serioasă celor fizice. Site-urile care oferă servicii de imprimare foto on-line sunt puţine şi prin urmare nici concurenţa nu este acerbă.
Tibor Jakab-Barthi, CEO al "FotoPrint" din Covasna, şi-a început afacerea în 2004. "Acest gen de serviciu există de mai mulţi ani în străinătate, deci putem spune că ne-am inspirat din alte locuri. Am început de la zero, pentru că înainte nu am avut servicii fotografice", spune el. Cert este că echipamentele sunt scumpe pentru buzunarele de rând. O imprimantă profesională foto sare de 10.000 de euro. O rolă de hârtie pentru 7.000 de fotografii costă 20 de dolari, dar pentru a imprima aceste poze mai ai nevoie şi de toner, care face 1.000 de dolari.
Comenzi de la românii din străinătate
"Acest gen de afacere nu se poate face fără investiţii permanente. Acum dezvoltăm oferta cu produse noi. Dacă la început am oferit numai developare foto, acum avem şi tricouri, ceşti imprimate, albume şi rame foto", spune Tibor Jakab-Barthi.
Pentru el, începutul a fost destul de dificil pentru că a fost nevoie de multă publicitate ca să-şi facă firma cunoscută. Cea mai mare parte a advertisingului s-a făcut pe internet, atât în România, cât şi în străinătate. Comenzile cele mai multe pe care le primeşte sunt din ţară, dar compania are multe cereri şi din străinătate, cu livrare în România. "Este foarte convenabil pentru cei care lucrează în străinătate să trimită poze familiei sau prietenilor din România", spune el. Primele 3-4 luni de la lansarea business-ului au trecut foarte greu pentru firma lui Jakab-Barthi din cauza faptului că încerca să-şi atragă clienţii. După acea perioadă, atât vânzările, cât şi numărul clienţilor sunt într-o continuă creştere. Lucrează cu trei angajaţi, iar când comenzile sunt foarte multe apelează şi la colaboratori. "Cel mai important lucru în această afacere este partea tehnică. Dacă website-ul nu funcţionează, afacerea nu este accesibilă şi clienţii care vizitează site-ul pentru prima dată nu mai revin. Sistemul de plată este la fel de important. Plata cu cardul încă nu este foarte utilizată de clienţii din România, dar se poate vorbi de un progres continuu. Livrarea este o altă piedică. Avem dificultăţi cu Poşta Română, iar firmele de curierat nu sunt ieftine", spune Tibor Jakab-Barthi.
Fără plăţi on-line nu poţi face o afacere pe Internet
Cu birocraţia nu a avut mari probleme, însă controalele celor de la Fisc sunt destul de dese pentru că afacerile pe internet sunt încă noi în România şi întotdeauna planează un semn de întrebare asupra lor. "Pentru că este o afacere pe internet, spaţiul fizic nu contează, clienţii nu se întâlnesc cu noi. Iar programul nostru depinde foarte mult de numărul comenzilor. Câteodată este necesar să lucrăm şi noaptea, ca dimineaţa să putem trimite comenzile", povesteşte Tibor Jakab-Barthi.
Clienţii din străinătate plătesc exclusiv cu cardul. "Acolo este deja un mod obişnuit de plată, şi ei ştiu că plata on-line nu prezintă riscuri. Fără posibilitatea de plată on-line nu merită să faci însă o afacere pe internet", afirmă omul de afaceri din Covasna. De la o astfel de afacere nu se poate aştepta profit imediat. "Este un business pe termen lung, iar despre un profit în adevăratul sens al cuvântului se poate vorbi după cinci ani", adaugă el.
Florin Pantelimon de 29 de ani, din Bucureşti, şi-a lansat, în 2004, împreună cu prietenul său, Nicolae Moldovan, un astfel de serviciu, "pozedigitale.ro" pentru a-şi dezvolta afacerea deja existentă. Aşa că în cazul lor nu se poate vorbi de o investţie iniţială. Cu toate acestea, echipamentele pe care le folosesc i-au costat în jur de 80.000 de euro. Ideea le-a venit după ce au văzut că în ţările din Europa de Vest această practică este deja curentă şi s-au gândit că va avea succes şi în România. Florin Pantelimon avea căteva laboratoare foto în oraş, aşa că începutul nu a fost atât de greu. "Ne-am dat seama că trebuie să avem şi aceste servicii on-line pentru că numărul celor care folosesc aparate digitale creşte, iar cei care le folosesc pe cele analogice scade", spune el. La ei o poză costă la fel ca şi la un laborator foto de cartier, adică 7.000 de lei. În funcţie de locaţie, comanda este livrată în 24 sau 48 de ore. Chiar dacă nu şi-au promovat foarte bine acest serviciu, tot au, în medie, comenzi de 1.000 de poze pe lună.
Profitul vine şi din publicitatea pe site
Directorul general al "Aello Computers", Mihai Manolache, şi-a lansat abia acum câteva zile acest serviciu de imprimare foto on-line pe care l-a denumit "iPrint.ro". "Auzisem de un serviciu similar în Marea Britanie. şi mi s-a părut foarte interesant, în primul rând, pentru că sunt un pasionat de fotografie şi în al doilea rând pentru că mi s-a părut un domeniu foarte puţin dezvoltat. Este deci o oportunitate care merită exploatată", spune el. Deocamdată nu poate vorbi despre un profit pentru că este încă în stadiul de a-şi atrage clienţi, însă este optimist în ceea ce priveşte viitorul afacerii. Deocamdată are un singur angajat care se ocupă de livrările în Bucureşti, iar în momentul în care va avea comezi şi din afara oraşului va apela la o firmă de curierat. "Pentru început voi scoate profit din publicitatea de pe site. Principalul nostru domeniu de activitate este dezvoltarea de software şi, din această cauză, proiectul a fost lansat mai târziu decât celelalte proiecte comerciale pe care le avem. Eu cred că o concurenţă mai mare în domeniu ar însemna servicii de mai bună calitate şi un profit mai mare şi pentru noi", crede Mihai Manolache.

Cum să-ţi alegi o imprimantă foto pentru acasă
* Imprimantele foto sunt disponibile pe piaţa românească într-o varietate de modele, forme şi dimensiuni, dar toate ştiu să facă bine un lucru: transformă imaginile digitale în printuri foto de înaltă calitate.
* Poţi alege o imprimantă foto cu un "slot" pentru acelaşi tip de card de memorie pe care îl are camera sau o imprimantă care se conectează direct, printr-un cablu, la cameră. Şi o imprimantă cu interfaţă USB, care se conectează la computer poate fi o alegere bună.
* O imprimantă dedicată special imprimării foto va scoate fotografii mult mai bune decât o imprimantă de uz general.
* Cu cât va fi mai mare rezoluţia, cu atât vor fi mai clare printurile. O rezoluţie de 400 dpi este, evident, mai bună decât una de 300 dpi.* Dacă nu îţi iei o imprimantă pentru un scop foarte precis şi dacă nu eşti multumit cu opţiuni de printare limitate, ia-ţi o imprimantă care suportă cel puţin două dimensiuni diferite, cum ar fi 9x13 şi 10x15. Dar dacă alegi o imprimantă capabilă să printeze fotografii 25x38 ai şi întreaga gamă de dimensiuni inferioare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite