e-Academia funcţionarilor mai are de aşteptat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Comunicaţiilor (MCSI) a anulat, pentru a doua oară, procedurile de licitaţie pentru achiziţionarea unui sistem IT destinat dezvoltării proiectului “eAcademie pentru funcţionari publici”.Acesta este destinat creşterii performanţei activităţii funcţionarilor publici. Valoarea contractului este estimată la 5,77 milioane de lei.

Licitaţia a fost anulată în 6 iulie, potrivit datelor publicate pe site-ul www.e-licitatie.ro, în baza unei decizii a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Anunţul de participare pentru această licitaţie a fost publicat în 12 mai şi termenul limită de depunere a ofertelor a fost programat pentru 25 mai.
Anterior, Ministerul Comunicaţiilor a publicat, în 16 aprilie, un anunţ privind achiziţionarea unui sistem IT, în valoare estimată de 5,77 milioane de lei, deschiderea ofertelor fiind programată pentru 30 aprilie.

Cu două zile înainte de expirarea termenului, autoritatea contractantă a anulat licitaţia, motivând decizia prin faptul că “documentaţia de atribuire necesită modificări majore de conţinut fără de care procedura de atribuire ar fi afectată”.

Academia funcţionarilor publici
Denumit “eAcademie pentru funcţionari publici”, proiectul urma să fie finanţat din fonduri structurale şi urmărea creşterea performanţei activităţilor specifice ale funcţionarilor publici, condiţie esenţială pentru prestarea unui serviciu public la nivelul exigenţelor europene în domeniu, care să raspundă necesităţilor tuturor comunităţilor din România, se preciza în caietul de sarcini publicat pe www.e-licitatie.ro.
Procesul de instruire existent presupune forme de învăţare atât prin instruiri interne cât şi externe, pentru perfecţionarea iniţială şi continuă a funcţionarilor publici. Se estimează un numar de 66.000 de cursanţi anual pentru sistemul eLearning (aproximativ 10% din numărul total de funcţionari publici).


Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite