Eurodeputată olandeză: Menţinerea restricţiilor pentru români e stupidă economic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia guvernului olandez de a menţine pentru încă doi ani restricţiile impuse lucrătorilor români şi bulgari pe piaţa muncii din Olanda este una nefericită şi stupidă economic, a declarat marţi, eurodeputata olandeză Sophia in't Veld.

Ea argumentează spunând că Olanda are nevoie de forţă de muncă, iar restricţiile vor fi automat eliminate la finalul lui 2013.

"Tot ceea ce a decis guvernul Olandei în această privinţă este rău pentru economie, pentru relaţiile noastre cu cele două ţări (România şi Bulgaria) şi pentru Uniunea Europeană în general. Chiar dacă angajatorii şi IMM-urile olandeze cer guvernului să îşi schimbe poziţia, acesta este extrem de încăpăţânat, sub presiunea populiştilor", a spus eurodeputata olandeză, pentru Agerpres.

Ea a adăugat că, în cele din urmă, poporul olandez va înţelege că are de câştigat de pe urma unei pieţe deschise a forţei de muncă şi a unei pieţe interne puternice a UE.

Guvernul olandez a decis vineri să prelungească cu doi ani, până la finalul lui 2013, restricţiile impuse lucrătorilor români şi bulgari pe piaţa muncii din Olanda.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite