Cât de mult va creşte preţul benzinei?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O revenire a cotaţiei barilului de petrol în jurul valorii de 60 de dolari, corelată cu majorarea accizelor de la 1 ianuarie 2009 şi devalorizarea leului pot conduce la noi scumpiri. Din luna iulie asistăm la ieftinirea carburanţilor, tendinţă ce se poate inversa de la 1 ianuarie 2009.

Preţurile carburanţilor pe care îi achiziţionăm depind de cotaţia ţiţeiului pe piaţa internaţională, cât şi de nivelul accizei şi taxelor impuse de stat.

Pe de altă parte, piaţa produselor petroliere este liberă, spre deosebire de cea a gazelor naturale sau de electricitate, supusă legii bazate pe cerere şi ofertă.

În ultimii ani, preţurile carburanţilor au crescut continuu, odată cu cotaţia ţiţeiului, care a atins recordul istoric de 147 dolari pe baril în luna iulie a acestui an.

Benzina la rândul ei a testat pragul psihologic de cinci lei pe litru, aproximativ 1,2 euro. Companiile petroliere au anunţat profituri excepţionale pe primele nouă luni, ceea ce a condus la discuţii aprinse, atât în rândul opiniei publice, cât şi al politicienilor. Şi nu numai în România companiile petroliere au fost acuzate că măresc nejustificat preţurile pentru a-şi spori profiturile.

Declanşarea crizei financiare şi propagarea ei în economia reală a provocat după cum era de aşteptat o scădere rapidă a cotaţiilor petroliere. Inerţia mult mai mare manifestată de preţurile la pompă, comparativ cu rapiditatea cu care au căzut cotaţiile bursiere pentru petrol, a produs nemulţumiri fireşti în rândul şoferilor.

Faţă de valoarea-record atinsă în această vară, cotaţia petrolului a pierdut aproximativ 100 dolari pe baril, tranzacţionându-se în prezent sub 50 dolari pe baril.

Companiile petroliere trec pe roşu

Vânzările de carburanţi pe piaţa românească au crescut în ultimii ani într-un ritm de peste 10% anual, ceea ce a permis susţinerea investiţiilor în extinderea reţelelor de benzinării.

Chiar şi în condiţiile în care pieţele occidentale lovite de criză înregistrau o reducere a consumului de carburanţi, în România situaţia se prezenta pe dos.

Astfel, potrivit datelor prezentate de compania petrolieră OMV, dacă în Austria vânzările au scăzut cu 2% pe parcursul celui de al treilea trimestru din acest an, faţă de perioada similară din 2007, în România, dar şi în Bulgaria creşterea a fost de 12%.

Pentru Petrom, companie deţinută de OMV, vânzările de retail au crescut peste media pieţei, cu un ritm de 25%, luna octombrie fiind una record din acest punct de vedere pentru Petrom.

Reducerea investiţiilor pentru explorare

Vremurile de aur pentru companiile petroliere au trecut însă, cu toate că vor anunţa profituri-record pentru 2008. “Fiecare scădere sau creştere de un dolar în preţul petrolului influenţează profitul cu 50 milioane de dolari” explica preşedintele OMV cu ocazia prezentării strategiei companiei austriece. Calculele au fost realizate, în baza a două scenarii pentru preţul petrolului.

Cel optimist presupunea o cotaţie de 100 dolari pe baril, iar cel pesimist, de criză, după cum l-a denumit preşedintele OMV, de 60 dolari pe baril.

În prezent, tranzacţiile se realizează cu mai mult de 10 dolari sub nivelul considerat a fi cel mai pesimist scenariu. În aceste condiţii, austeritate este cuvântul la ordinea zilei pentru Petrom.

În prima etapă, termenul de finalizare a lucrărilor de finalizare a construcţiei termocentralei de la Brazi a fost decalat cu un an, investiţiile pentru forarea de noi puţuri de explorare se amână, ca şi cele pentru modernizarea infrastructurii Petrom.

În plus, vor fi vândute benzinăriile cu încasări nesatisfăcătoare. Per total, cheltuielile operaţionale ale grupului OMV vor fi reduse cu 300 milioane de dolari, până în 2010.

Pentru anul viitor se anticipează o stagnare, sau o creştere modestă a consumului de carburanţi în România. “Piaţa românească de distribuţie carburanţi va creşte anul viitor cu doar 2-3%, faţă de un avans de 8% în 2008, iar marja de profit va putea scădea chiar până la sub 0%, din cauza crizei financiare”, consideră Dinu Patriciu, preşedintele grupului Rompetrol.

Scăderea vânzărilor de carburanţi

El a adăugat că valoarea pieţei de carburanţi va scădea proporţional cu reducerea preţului la pompă. Şansele reduse pentru ca productivitatea muncii să crească în companie, face ca salariile angajaţilor din companie să nu se majoreze în cursul anului viitor, la fel cum s-a întâmplat şi în acest an.

Rompetrol este în curs de finalizare a programului de restructurare, care perevede plecarea din grup a 1.500 de angajaţi şi vânzarea activelor care nu ţin direct de activitatea de bază.

Preţul carburanţilor se apropie de cel real, corespunzător cotaţiilor actuale ale petrolului de pe piaţa internaţională, situate la valorile minime din ultimii trei ani şi jumătate, puţin sub 50 dolari pe baril.

Preşedintele Asociaţiei Benzinarilor Particulari, Ion Tache, consideră că preţul la pompă ar trebui să se fie, în funcţie de sortiment, între 2,8 şi 3,4 lei pe litru, ceea ce este foarte aproape de adevăr.

În legătură cu prognozele, marea majoritate a actorilor de pe piaţă se abţin în a face orice pronostic, volatilitatea extremă a cotaţiilor petroliere punând companiile petroliere la mare încercare.

Anul Nou poate aduce noi scumpiri

Trendul actual de ieftinire a carburanţilor se va inversa cel mai probabil încă din prima zi anului viitor, dea astă dată, din cauza componentei fixe incluse în preţ, anume acciza. 

Independent de evoluţia preţului la ţiţei, de la 1 ianuarie 2009, preţurile la carburanţi se pot mări cu procente cuprinse între 13,91% la sortimentele de benzină şi cu 14,73% în cazul motorinelor, chiar în cazul în care cotaţiile bursiere vor fi stabile.

De la 1 ianuarie 2009, accizele vor suferi o nouă corecţie, nivelul lor urmând să ajungă la 335,72 euro/1.000 litri la benzina fără plumb şi la 283,92 euro/1.000 litri la motorină, iar cursul de schimb, la care se calculează acestea, a crescut de la 3,35 lei/euro la 3,73 lei/euro.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite