Cum se calculează noua taxă auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la 1 iulie, maşinile noi se taxează mai mult decât cele vechi Noua taxă auto, denumită taxă de mediu, va scădea de la 1 iulie până la de trei ori în cazul anumitor maşini

De la 1 iulie, maşinile noi se taxează mai mult decât cele vechi

Noua taxă auto, denumită taxă de mediu, va scădea de la 1 iulie până la de trei ori în cazul anumitor maşini vechi.

Potrivit legislaţiei privind taxa de poluare, care va intra în vigoare începând de la 1 iulie 2008, un Logan nou (n.r.- Euro 4), spre exemplu, va fi taxat cu 246 de euro, faţă de161 euro, cât este în acest moment. Aceeaşi taxă va scădea însă de la 1 iulie, de la 328 de euro la 177 de euro în cazul unui Logan de trei ani, şi de la 301 euro la 111 euro, la un Logan de opt ani.

Taxa ajunge până la 8.800 de euro

În cazul autoturismelor vechi, taxa de poluare va scădea considerabil de la1 iulie, în unele cazuri chiar şi de până la trei ori, faţă de nivelul actual. Un Ford Focus, Euro 3 de opt ani,va fi taxat astfel de la 1 iulie cu 308 euro, faţă de 1000 de euro, în acest moment, în timp ce, la o Skoda Fabia Euro 3 de trei ani taxa va scădea de la aproximativ 1100 de euro acum, la 472 euro.

Chiar dacă vor scădea uşor, cele mai mari taxe vor rămâne şi de la 1 iulie în cazul maşinilor non-euro. Astfel, un autovehicul non-euro cu o vechime de 14-15 ani inclusiv va fi taxat cu 8.820 de euro, faţă de 8.586 euro, în acest moment.

Taxa de poluare se va achita începând de la 1 iulie, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulaţie a unui autovehicul după încetarea unei scutiri.

Sunt scutite de la plata taxei de poluare misiunile diplomatice, autoturismele deţinute de persoanele cu handicap şi autoturismele folosite de către armată. Taxa depoluare se va achita ca şi până acum la administraţia financiară în raza căreia îşi are domiciliul contribuabilul.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite