Agenţia de evaluare financiară Standar & Poor's a revizuit în scădere ratingul de credit acordat Ungariei, acesta ajungând acum în catejoria „junk“, nerecomandată investiţiilor. Decizia vine la doar trei săptămâni de când agenţia Moody's a făcut acelaşi lucru.
Gradul scăzut al predictibilităţii politice, cadrul legislativ pentru banca centrală şi perspectivele sumpre privind creşterea sunt principalele motive invocate de analiştii Standard & Poor's (S&P) după retrogradarea creditului pentru datoria pe termen lung al Ungariei cu o treaptă, la „BB+“, în categoria „junk“.
Totodată, analiştii S&P au adăugat că există posibilităţi de 30% ca Ungaria să sufere o nouă scădere de rating în următorul an.
„Retrogradarea reflectă opinia că predictibilitatea şi credibilitatea cadrului politic al Ungariei continuă să devină tot mai fragile“, au declarat într-un comunicat analiştii S&P.
„Credem că această slabiciune este cauzată, în parte, de acţiuni oficiale care, în opinia noastră, ridică întrebări asupra independenţei instituţiilor de supraveghere şi complică climatul operaţional pentru investitori“, se arată în acelaşi document, citat de Reuters.
Cum au ajuns maghiarii iar la mâna FMI
Ungaria va majora anul viitor Taxa pe Valoarea Adăugată la 27%, măsură cuprinsă în legea impozitelor pentru 2012, aprobată de Parlamentul Ungariei, taxa ajungând astfel la cel mai ridicat nivel din UE.

Această decizie a fost luată în contextul economic dificil din Ungaria, ţară care a apelat recent la Fondul Monetar Internaţional şi la Comisia Europeană, în contextul în care finanţarea de pe pieţe a devenit tot mai dificilă.
Vecinii de la Vest au închis uşa în nas reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional în august 2010. Toţi oficialii maghiari, în frunte cu premierul Viktor Orban, au transoformat ruperea înţelegerii cu Fondul, într-o luptă de „neatârnare”.
"Eliberarea Ungariei de Fondul Monetar Internaţional este un pas înainte către autodeterminarea naţiunii, iar după ce actualul acord stand-by expiră în octombrie, Budapesta nu va mai fi legată de instituţia internaţională”, declara atunci premierul Ungariei, Viktor Orban.
Şeful Guvernului de la Budapesta a adăugat că problema salariului guvernatorului Băncii Centrale a Ungariei este o chestiune de suveranitate şi Uniunea Europeană (UE) sau FMI nu au niciun cuvânt de spus în această chestiune, după ce organizaţiile internaţionale au cerut în repetate limitarea salariului oficialului maghiar.

„Ungaria trebuie să fie recunoascătoare FMI că nu a lăsat ţara să urmeze soarta Greciei. Chiar dacă a impus condiţii foarte dificile, a oferit o alternativă la prăbuşire”, a spus premierul.
Acordul stand-by nu este un „cadou, ci un împrumut” cu dobândă, care expiră, după care Ungaria şi FMI pot să meargă pe drumuri separate, a subliniat Orban.
La sfârşitul lunii noiembrie, oficialii maghiari au anunţat că au reluat negocierile cu FMI pentru un nou împrumut.



















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza