Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Topul mondial al celor mai valoroase branduri

22 martie 2011, 08:01 |  Autor: Elena Dumitru | 

Cuvinte cheie: business, google, microsoft, coca-cola,

Valoarea brandului Google este estimată la 44,29 miliarde de dolari

Foto: foto guliver gettyimages

Valoarea brandului Google este estimată la 44,29 miliarde de dolari

 

Google a devenit cea mai valoroasă marcă din lume în acest an. Pentru prima dată, Coca-Cola nu se regăseşte pe primele zece poziţii ale clasamentului. Companiile americane continuă să domine topul celor mai valoroase branduri. Din primele zece locuri, nouă sunt ocupate de mărci din Statele Unite ale Americii.

Firma de consultanţă Brand Finance, liderul mondial în evaluarea valorii unei mărci, a publicat ieri topul „Brand Finance Global 500", iar rezultatele au adus câteva surprize. Lanţul de magazine Wal-Mart din SUA şi-a pierdut supremaţia şi nu mai este cel mai valoros brand din lume. În locul său a venit gigantul Google, în urcare cu o poziţie faţă de anul trecut. Valoarea acestei mărci a ajuns în 2011 la 44,29 miliarde de dolari, cu 8,1 miliarde de dolari mai mult faţă de anul trecut, potrivit clasamentului.

GIGANŢII IT, PE PRIMELE POZIŢII

Ocupantul celui de-al doilea loc, Microsoft, a avut o evoluţie spectaculoasă, urcând de pe locul cinci. Valoarea mărcii s-a majorat cu 9,2 miliarde de dolari, ajungând la 42,805 miliarde de dolari. Retailerul Wal-Mart, cu o valoare de 36,2 miliarde de dolari, ocupă cea de-a treia poziţie.

„Dintr-o perspectivă globală, cinci din primele zece companii cu cea mai mare creştere au operaţiuni legate de tehnologie, accentuând importanţa inovării din acest domeniu", a declarat David Haigh, CEO al Brand Finance, citat de CNBC. Succesul de care s-au bucurat tabletele iPad au propulsat Apple pe locul opt, faţă de 20 anul trecut. Valoarea brandului a crescut cu peste zece miliarde de dolari, ajungând la 29,54 miliarde de dolari. Anul trecut, Apple a vândut 14,8 milioane de tablete iPad, în valoare de 9,6 miliarde de dolari. Lansată la începutul acestei luni, tableta iPad 2 s-a vândut într-un milion de exemplare în numai două zile.

În clasamentul de anul trecut, pe primele zece poziţii se regăseau două mărci britanice (Vodafone şi HSBC) şi una din Japonia (Toyota), restul fiind ocupate de branduri americane.

Anul acesta, ponderea companiilor din SUA a continuat să crească, iar singura marcă străină care a rămas prezentă pe primele zece poziţii este Vodafone, iar valoarea brandului operatorului de telefonie mobilă este estimată 30,67 miliarde de dolari.

Sursa: Brand Finance Global 500


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Topul celor mai puternice branduri din lume

    Coca-Cola este cel mai puternic brand din lume pentru al 12-lea an consecutiv, însă Apple nu es ...

    Bacău: Icoana făcătoare de minuni a ajuns la Biserica Precista

    Icoana Maicii Domnului cu trei mâini a fost adusă ieri dimineață de la Mănăstirea Neamț și depu ...

    Apple, lider autoritar pe piaţa tabletelor. Finalul anului poate aduce schimbări

    Apple îşi păstrează poziţia de lider în clasamentul vânzărilor de tablete electronice, deşi în ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole