Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Obama: SUA ar putea arunca lumea iar în criză

15 iunie 2011, 07:09 |  Autor: Elena Dumitru | 

Cuvinte cheie: barack obama, financiar, sua, bomba, criza,

Preşedintele american Barack Obama a pledat pentru ridicarea plafonului datoriei publice a SUA

Foto: reuters

Preşedintele american Barack Obama a pledat pentru ridicarea plafonului datoriei publice a SUA

 

Preşedintele Barack Obama a declarat ieri că situaţia datoriilor SUA ar putea trimite întreaga lume într-o nouă criză. Dacă Congresul nu va ridica plafonul datoriei publice, iar SUA vor intra în incapacitate de plată, va izbucni o nouă criză mondială, a spus Obama. 

Întreaga economie mondială va avea de suferit dacă luptele politice din Congresul american nu vor lua sfârşit, a avertizat ieri Barack Obama, preşedintele SUA, într-un interviu acordat postului de televiziune NBC. Un astfel de scenariu este de neconceput pentru analiştii economici, însă el devine din ce în ce mai plauzibil din cauza tensiunilor politice. La 16 mai, SUA au atins pragul maxim al datoriei publice, stabilit de Congres la 14.300 de miliarde de dolari. Astfel, ţara nu se mai poate împrumuta şi riscă în orice moment să intre în incapacitate de plată. Trezoreria a reuşit însă să amâne acest moment până la 2 august, moment în care va rămâne fără loc de manevră, potrivit lui Timothy Geithner, secretarul Trezoreriei. Ridicarea plafonului datoriei publice este o acţiune relativ simplă, însă acum este blocată de tensiunile politice din Congres.

Pe Aceeaşi Temă

Luptă politică

Republicanii consideră că intrarea în incapacitate de plată este un preţ care merită plătit pentru a-şi impune punctul de vedere în legătură cu deficitul bugetar. În timp ce democraţii susţin majorarea limitei, republicanii vor să-i forţeze pe aceştia să accepte tăieri bugetare mai drastice şi folosesc pragul datoriei drept contrapondere.

Luni, agenţia de evaluare financiară Fitch a devenit ultima care avertizează SUA că şi-ar putea pierde ratingul deţinut („AAA", cel mai bun posibil), dacă nu se iau măsuri concrete pentru reducerea deficitului şi a datoriei. Moody's a emis un avertisment similar, iar atunci când S&P a modificat perspectiva ratingului (fără a modifica însă „nota" în sine), pieţele financiare din întreaga lume au fost afectate.

China vede SUA deja în faliment

Singura agenţie de evaluare financiară din China, Dagong Global Credit Rating Co, susţine că SUA au intrat deja în incapacitate de plată. Anunţul a venit la numai o zi după ce Beijingul a îndemnat SUA să-şi pună în ordine finanţele. Motivul invocat de chinezi este unul cel puţin interesant. Washingtonul a intrat deja în incapacitate de plată pentru că a permis dolarului să se deprecieze în raport cu alte valute, erodând bunăstarea creditorilor săi, inclusiv a Chinei, a declarat Guan Jianzhong, preşedintele Dagong Global Credit Rating, citat de agenţia de ştiri AFP. China este cel mai mare creditor al Statelor Unite ale Americii. La nivelul lunii martie, datoriile americanilor către Beijing se ridicau la 1.145 de miliarde de dolari, sub formă de titluri de trezorerie deţinute de chinezi.

Fă ce spune popa, nu ce face el

Această practică este utilizată constant de Beijing pentru a-şi ajuta exportatorii şi a stârnit un adevărat război comercial cu SUA. Agenţia Dagong şi-a creat un renume atunci când a „atacat" mai multe ţări occidentale, acuzându-le că sunt responsabile pentru izbucnirea crizei economice. Oficiali americani, printre care preşedintele Barack Obama şi Geithner, au cerut Chinei să renunţe la această practică şi să permită yuanului să se aprecieze, considerând că acesta este subevaluat cu până la 50%. Vara trecută, guvernatorul băncii centrale a Braziliei, a declarat că întreaga lume se află într-un „război al valutelor", în care toată lumea îşi depreciază moneda naţională pentru a fi competitivi pe piaţa exporturilor. Congresul SUA a fost chiar la un pas de a adopta o lege care să permită companiilor să ceară despăgubiri Beijingului dacă pot dovedi că au înregistrat pierderi din cauza cursului yuanului.

Chinezii s-au apărat însă, susţinând că, dacă ar face acest pas, economia naţională s-ar prăbuşi, iar cel puţin 500.000 de companii s-ar închide. În schimb, ei au promis însă că vor permite o apreciere treptată a yuanului. Cu toate acestea, banca centrală a Chinei a continuat să intervină, iar cursul rămâne în continuare puternic subevaluat, scrie presa internaţională.

"Am putea cu adevărat să vedem o reluare a crizei economice dacă riscăm prea mult.''

Barack Obama preşedintele SUA

1.145 de miliarde de dolari reprezintă datoriile SUA către China la nivelul lunii martie.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Diete „magice“ cu vin sau ciocolată

    Alimentele care credeam că îngraşă ne ajută de fapt să slăbim, susţin studii revoluţionare. ...

    Fostul Hotel Tineret nu prezintă niciun interes pentru investitori

    Concesionarea fostului hotel a fost aprobată anul trecut în vară, în cadrul unei şedinţe a Cons ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole