Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

De ce nu va salva noul pact Europa

1 februarie 2012, 21:30 |  Autor: Elena Dumitru | 

Cuvinte cheie: financiar, criza economica, Europa, Germania, Franta,

Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei, şi Angela Merkel, cancelarul Germaniei

Foto: afp

Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei, şi Angela Merkel, cancelarul Germaniei

 

Tratatul, croit după model german, se bazează doar pe disciplină fiscală şi austeritate. Are efect pe termen lung, însă nu face nimic pentru a combate urgent criza.

Va rămâne diferenţa dintre „nordul frugal" şi „sudul relaxat" doar o amintire? Asta îşi doresc liderii europeni care au propus şi elaborat un nou tratat fiscal luat din manualul nemţilor. Însă efectele noilor reguli vor putea fi evaluate doar peste ani buni. Între timp, criza din zona euro pare mai ameninţătoare ca niciodată. Negocierile dintre Grecia şi creditorii săi privaţi pentru restructurarea datoriei publice nu s-au finalizat, iar noul program de asistenţă financiară de urgenţă pentru stat rămâne sub semnul întrebării. Speculaţiile privind destrămarea zonei euro sunt la ordinea zilei, iar pieţele de care depind statele europene supraîndatorate nu au fost deloc convinse de tratatul fiscal.

Mai mult, situaţia Portugaliei a revenit în atenţie, în urma unor declaraţii că statul (care a primit un împrumut de urgenţă în valoare de 78 de miliarde de euro de la UE şi FMI primăvara trecută) va avea nevoie de un alt pachet de asistenţă financiară externă, exact cum s-a întâmplat şi cu Grecia în 2010-2011.

Click pe foto pentru a vedea tratatul fiscal după model german

Ideea ar putea fi utilă în vremuri bune

În rândul oficialilor de la Bruxelles s-a născut chiar îngrijorarea că, dacă vor acorda noul credit Greciei, atunci, şi Portugalia va cere acelaşi tratament, transmite publicaţia britanică „Financial Times".

Austeritatea pe care se bazează pactul nu mai reprezintă însă o garanţie. Cel mai bun exemplu este cel al portughezilor care, în ciuda tăierilor draconice, sunt evitaţi de investitori şi îşi găsesc tot mai greu finanţare (costurile de împrumut ale statului au atins un nou maxim istoric la începutul acestei săptămâni).

Tratatul nu atacă însă niciuna dintre problemele amintite, spun analiştii. „Noul pact are ca prim obiectiv impunerea unor reguli pentru echilibrarea bugetelor. Această disciplină ar putea fi utilă în vremuri bune. Însă mulţi se tem că, într-o perioadă extinsă de criză, astfel de reguli riscă să impună prea multă austeritate prea repede, înnegrind astfel spectrul recesiunii şi îngreunând efortul de a echilibra bugete", scrie publicaţia „The Economist".

Nu se poate ca-n România comunistă

Sceptic faţă de reuşita oricărui plan bazat doar pe austeritate este şi Ken Rogoff, profesor de economie la Universitatea Harvard. Acesta a invocat ca exemplu modul în care România şi-a achitat datoria externă pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, argumentând că un astfel de model nu se poate aplica în democraţie. „Nu poţi cere statelor periferice să strângă cureaua şi să plătească (...). Am analizat cazul României, unde Nicolae Ceauşescu a devenit obsedat de plata datoriei externe. A reuşit, dar oamenii nu aveau căldură pe timp de iarnă", a declarat Rogoff într-un interviu pentru „The Wall Street Journal". 

Şirul celor care critică tratatul începe şi se termină cu David Cameron, premierul britanic. Ieri, acesta a avertizat UE că statul va acţiona în judecată semnatarii acordului în cazul în care pactul ameninţă interesele naţionale ale ţării. Cameron se confruntă cu presiuni pe scena politică naţională, după ce mai multe voci şi-au exprimat îngrijorarea faţă de izolarea Marea Britanii şi a Cehiei de restul statelor UE pentru refuzul de a adera la tratat.

După standardele sale, UE a elabort şi aprobat noul tratat fiscal în timp-record. Au trecut numai două luni de când refuzul răspicat al britanicilor în ceea ce priveşte modificarea tratatelor europene i-a forţat pe nemţi şi pe francezi să propună elaborarea unui nou acord fiscal.

"Vom acţiona, inclusiv pe cale juridică, în cazul în care interesele noastre naţionale sunt ameninţate."

David Cameron

premierul britanic

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole