Apple a depăşit marţi producătorul de petrol Exxon, devenind astfel cea mai valoroasă companie din SUA, transmite AP.
Exxon Mobil Corp s-a aflat marţi în scădere cu 1,4 la sută, ajungând la un capital de 337 miliarde dolari. Apple a câştigat 3,4 la sută şi a ajuns la aproximativ 338 miliarde dolari.
Diferenţa dintre cele două companii rămâne, însă, destul de mare, Exxon având venituri anuale de peste patru ori mai mari decât Apple. Exxon a avut anul trecut venituri de 383 miliarde de dolari, faţă de 65 de miliarde de dolari în cazul Apple.
Investitorii de aşteapta ca valorea companiei Apple să crească, atât timp cât le oferă cumpărătorilor produsele pe care şi le doresc. Astfel, investitorii pariază pe Apple, chiar dacă în acest moment produce mai puţini bani decât Exxon.















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza