"Descoperirea unei copii a celebrului tablou Mona Lisa de Leonardo da Vinci, copie realizată, probabil, de elevul său favorit, ne-a reamintit nu doar de puterea și importanța continuă a artei în societatea noastră, dar și de faptul că, deși europenii sunt talentați și competenți, ei suferă, în prezent, de o cronică lipsă de încredere". Aceasta este legătura dintre criza zonei euro, şi este totodată o imagine ilustrativă pentru degringolada şi neînţelegerile care domină acum Europa, în viziunea cunoscutului editorialist al publicaţiei britanice „Sunday Times”, care tot în artă vede şi răspunsurile.
Acesta ne îndeamnă să vizităm muzeele și galeriile de artă, teatrele și sălile de concerte, pentru a recâștiga aprecierea față de ceea ce reprezintă, cu adevărat, Europa și cultura europeană, cultură care a unit popoarele acestui continent cu mult înainte de Uniunea Europeană.
Conform lui Gill, această lipsă de încredere nu se limitează doar la sistemul bancar și de guvernanță, ci se extinde și asupra întregului sistem politic și a fabricii sociale a continentului. Astfel, alegerile din Franța oferă, chiar și după standardele de indiferență ale sistemului politic francez, o alegere între candidatul neatrăgător și cel plicticos. Marea Britanie se fisurează. Irlanda, Portugalia, Spania, Italia, și biata Grecie se prăbușesc. Noile democrații din estul și centrul Europei apelează din nou la lideri autoritari și la xenofobie. Angela Merkel, care dorea să fie Mary Poppins, dădaca Europei, arată mai mult ca Rosa Klebb, rivala lui James Bond din filmul „From Russia with Love”, consideră autorul în cadrul unui articol preluat de agenția de știri Bloomberg.
Analogie cu nava de croazieră Concordia
Tensiunile și oboseala vremurilor grele afectează continentul. Gill consideră că imaginea naufragiului navei de croazieră Concordia, eșuată pe o parte, reprezintă o alegorie perfectă cu situația în care se află zona euro: liderii sunt supărăcioși, irascibili și speriați, aruncându-și, unul-altuia cartoful fierbinte al responsabilității. Bancherii sunt umiliți în ceea ce privește bonusurile și titlurile de cavaler.
Deși clasa politică europeană nu încearcă să profite, încă, de prețul scăzut al funiei și săpunului, moralul acesteia se află la cel mai scăzut nivel de la sfârșitul războiului rece. Problema nu o reprezintă doar banii și slujbele, ci dezamăgirea, tristețea, sentimentul de pierdere.
Dacă după prăbușirea zidului Berlinului lucrurile au mers din bine în mai bine, către un amestec elegant de piață liberă și societate, bun simț și reglementare, fermitate și delicatețe, care ne perimitea tuturor să fim și Italieni și Germani, Danezi sau Unguri, toate odată, în același timp, în prezent totul pare a fi ca o mare petrecere ratată. Și mai dureros este lipsa de simpatie din partea celorlalte continente, care fac haz de necazul nostru. Timp de secole, restul lumii a privit cu admirație, invidie și resentiment către o Europă plină de ifose și de grație, de maniere decadente și de etichetă diplomatică, de predici și de brânzeturi. Într-un fel, puțină suferință fiscală este meritată pentru niște popoare atât de îngâmfate.
Ce putem face? Gill consideră că europenii trebuie să meargă din nou să viziteze galeriile de artă și muzeele, teatrele și sălile de concert. Trebuie să-și privească orașele și străzile cu alți ochi, recunoscând realizările istorice, fructele valurilor de inspirație care au unit acest colț de lume cu mult înainte de tratatul de la Roma sau de NATO.
Îndârjire, măiestrie, stil
Gill consideră că aceste lucruri nu au dispărut; ele nu reprezintă doar amintiri de familie sau rămășițe arheologice ale unei ere de mult apuse. Cultura europeană este principalul atu, valorând mult mai mult decât petrolul sau gazele naturale; mult mai mult decât pământul sau pădurile, forța de muncă ieftină și economia de comandă sau decât toată avuția. Cultura, consideră editorialistul britanic, nu este ceva care apare din nimic, și nici nu dispare în neant. Nu este un ornament sau un produs de lux, ci reprezintă acumularea sedimentară a strălucirii generațiilor, a îndârjirii, măiestriei și stilului acestora. Este mina intelectuală care produce lucrurile mult mai dorite de întreaga lume decât orice altceva.
Dorințele economiilor și țărilor emergente se axează pe ideile și pe fructele acestora, care sunt, la origine europene și au fost așa timp de mii de ani. De la casele în care doresc să trăiască, la mobila pe care vor să stea, de la costumele pe care vor să le poarte la mâncarea de pe mesele lor, la cărțile din biblioteci sau tablourile de pe pereți, muzica din mintea lor sau poezia din sufletul lor, ideile din computerul lor sau viitorul copiilor lor.
Conform lui Gill, valorile de referință ale civilizației își au originea în această palmă de pâmânt între Oceanul Arctic și Africa, Bosfor și Atlantic. Aspirațiile întregii lumi sunt definite în termeni europeni – dolce vita, craic, gusto, charm, gemuetlichkeit sau sangfroid. Autorul recunoaște faptul că mulți vor considera aceste cuvinte drept o laudă nerușinată, dar el consideră că Europei i-ar prinde bine puțină nerușinare. Risipim atât de multă energie și ne îngrijorăm în asemenea hal privind în jos, către ce am pierdut, că am uitat să privim în sus, către ceea ce suntem, consideră editorialistul Sunday Times.
* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza