Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Profiturile „vedetelor” Rasdaq, secerate

23 septembrie 2008, 21:21 |  Autor: Raluca Bara  | 

Profiturile „vedetelor” Rasdaq, secerate

Profiturile „vedetelor” Rasdaq, secerate

 

Criza financiară şi problemele companiilor au comprimat rezultatele din primul semestru

După ce în ultimii doi ani au ţinut capul de afiş al câştigurilor obţinute pe Rasdaq, companiile din top au consemnat, în primele şase luni, o scădere dramatică a rezultatelor.

Armax Gaz Mediaş (ARAX), Albalact Alba Iulia (ALBZ), Imotrust Arad (ARCV), Prospecţiuni Bucureşti (PRSN) şi Iproeb Bistriţa (IPRU) se aflau, la jumătatea anului, printre cele mai tranzacţionate companii de pe fosta piaţă electronică Rasdaq. Primul semestru a însemnat, totodată, şi raportarea unor profituri “comprimate” în cazul companiilor care în 2006-2007 scriau istorie pe bursă. “Unele companii au obţinut profituri mai slabe decât în 2007 ca urmare a crizei la nivel mondial, care le-a afectat, direct sau indirect, rezultatele. La aceasta se adaugă şi probleme punctuale, specifice societăţilor în discuţie”, explică Gabriel Necula, director adjunct de operaţiuni în cadrul Prime Transaction.

Câştiguri de peste zece ori mai mici

De exemplu, profitul producătorului de lactate şi brânzeturi Albalact Alba Iulia, de şapte ori mai mic faţă de primul semestru din 2007, a fost afectat de majorarea cu o treime a cheltuielilor. În cursul acestui an, compania a finalizat un proiect de tip greenfield la Odejda, în care a investit peste 11 milioane de euro.

Pe fondul restrângerii cu peste o treime a afacerilor Prospecţiuni Bucureşti, profitul net al emitentului a fost de numai 1,8 milioane de lei în primul semestru, de 12,6 ori mai mic faţă de cel obţinut în perioada similară a anului anterior. Întârzierea semnării unor contracte importante s-a reflectat în cifrele raportate de compania de studii geologice şi geofizice.

Nici pentru Armax Gaz rezultatele nu au fost favorabile. Profitul producătorului de echipamente pentru industria gazelor s-a diminuat cu 20% în primele şase luni, la 2,9 milioane de lei (815.000 de euro), ca urmare a majorării cu 70% a cheltuielilor în acelaşi interval. Cu toate acestea, afacerile companiei au crescut cu 12% în primele şase luni, la 21,8 milioane de lei (5,9 milioane de euro).

Ritmul de creştere nu se va repeta

Şi dezvoltatorul imobiliar Imotrust Arad a realizat, în primele şase luni, un profit de peste opt ori mai mic, ca urmare a unor pierderi financiare. Pe partea de exploatare însă, societatea a obţinut un rezultat pozitiv faţă de pierderile înregistrate în primul semestru din 2007. Brokerii consideră că emitenţii nu vor reedita performanţele din ultimii ani. “Nu cred că, după calmarea pieţei, ritmul de creştere a profiturilor se va menţine în nota celor înregistrate în 2006-2007”, spune Necula.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole