260 de beneficiari de fonduri SAPARD - obligati sa returneze banii integral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectele pentru care au fost contractate sume aferente anului 2000 din programul SAPARD au ajuns la scadenta. Beneficiarii acestor fonduri trebuie sa depuna ultimele cereri de plata pana la data de

Proiectele pentru care au fost contractate sume aferente anului 2000 din programul SAPARD au ajuns la scadenta. Beneficiarii acestor fonduri trebuie sa depuna ultimele cereri de plata pana la data de 30 septembrie, in caz contrar fiind nevoiti sa returneze integral banii, inclusiv cei deja investiti. "Ma astept la o afluenta mare de cereri de plata in ultimele zile din luna septembrie. Sunt 260 de proiecte SAPARD in diferite stadii de executie pentru care trebuie sa se depuna solicitarile de plata pana la sfarsitul acestei luni. In caz contrar, acestea risca sa piarda banii", a afirmat, sambata, Gheorghita Corbu, director general al Agentiei SAPARD, cu ocazia inaugurarii primelor doua proiecte SAPARD de infrastructura rurala in judetul Constanta. Optimist, seful SAPARD este convins ca tara noastra va absorbi integral fondurile SAPARD. Agentia SAPARD a platit, pana in prezent, 70 la suta din banii care trebuie cheltuiti in acest an. Corbu nu se teme ca heirupismul din ultimele luni ar putea afecta derularea procedurilor SAPARD. "Nu exista riscul sa apara probleme. Am o rezerva insa in legatura cu constructorii in ce priveste proiectele de dezvoltare a infrastructurii rurale, care nu trebuie sa sufere din punct de vedere al calitatii lucrarilor executate, insa Inspectoratul de Stat in Constructii poate depista la timp eventualele nereguli in ce priveste calitatea lucrarilor", a afirmat directorul general al Agentiei SAPARD. Acesta a spus insa ca "foarte multe" solicitari de plata venite din partea consiliilor locale au fost respinse pentru ca nu indeplineau conditiile de efectuare a platilor. "Au venit si solicitari in fals, cu sume facturate - in complicitate cu primarul - mai mari decat valoarea lucrarilor care fusesera executate pana la data facturarii. Nu cred ca au fost facute intentionat. Cred ca s-a facturat o suma mai mare in ideea ca, pana ar fi ajuns la verificare proiectele, s-ar fi putut investi suma scrisa in factura", a adaugat Corbu, care a completat ca va sesiza Autoritatea Nationala de Control si ANAF pentru investigatii in aceste cazuri. Seful SAPARD a mai spus ca 23 de consilii locale care au obtinut finantari SAPARD nu au depus nici o solicitare de plata, riscand sa piarda cele 13 milioane euro contractate. Corbu a mai spus ca, de la venirea sa la conducerea Agentiei SAPARD, numarul personalului a crescut cu aproape 80 la suta, pentru a face fata ritmului de lucru. Spre finalul acestui an, dupa trecerea varfului de plata, seful SAPARD va face o restructurare a personalului Agentiei, urmand ca, de anul viitor, acest personal sa fie redistribuit spre Directia de implementare a noilor masuri SAPARD.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite