În 2007, băncile mizează pe extinderea numărului de sucursale în teritoriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noile unităţi vor acoperi zone cu potenţial de dezvoltare a afacerilor atât în marile oraşe, cât şi în localităţile mai mici

După un an în care au alocat sume uriaşe pentru deschiderea de noi unităţi, lupta dintre bănci pentru supremaţia teritorială dă semne că se va accentua în 2007. Marile bănci au anunţat deja că vor deschide mai multe locaţii decât în 2006, în timp ce altele vizează chiar dublarea reţelei teritoriale.
Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, pune această adevărată ofensivă teritorială pe seama creşterii oportunităţilor de afaceri şi a necesităţii accesului tuturor românilor la serviciile bancare. "Dacă nu se extind băncile româneşti, o vor face cu siguranţă cele străine", a concluzionat oficialul ARB.
Până atunci însă, instituţiile de credit prezente pe piaţa autohtonă au planuri mari cu propriile reţele. BCR a anunţat că îşi propune să deschidă peste 130 de noi locaţii în acest an, care se vor adăuga celor 473 de sucursale şi agenţii deja existente. Numai în 2006 banca a inaugurat 101 locaţii.
Aceste noi unităţi, destinate în special populaţiei, acoperă zone cu potenţial deosebit de dezvoltare a afacerilor atât din marile oraşe, cât şi din localităţi mai mici. Bucureştiului îi revine "partea leului" şi la acest capitol reţeaua BCR din Capitală ajungând la 82 de unităţi. "Unitatea bancară va rămâne principalul canal de vânzare a produselor financiare, dar vom dezvolta puternic canalele alternative de distribuţie precum Internet banking, Contact center şi serviciile de self-banking.
Raiffeisen vrea să deschidă 100 de noi unităţi bancare
Fiecare client trebuie să poată alege momentul în care să aibă acces în bancă, mai ales pentru operaţiunile simple, cum ar fi plata facturilor, transferurile bancare", declară Niculae Dănilă, preşedinte executiv al BCR.
Alpha Bank România a deschis 13 noi unităţi numai în luna decembrie, numărul acestora ajungând astfel în acest moment la 70 de unităţi. Pentru următorii doi ani, Alpha Bank îşi propune să gestioneze o reţea de 150 de unităţi la nivelul întregii ţări, din care un număr de 45 numai în Bucureşti.
Şi Volksbank, care a deschis anul trecut 50 de unităţi noi, şi-a propus să ajungă, la finele anului în curs, la 130 de sucursale proprii. "Sunt în curs de pregătire sucursalele din Călăraşi, Târgu Mureş, Târgu Neamţ, Vatra Dornei, Câmpina, Dorohoi şi Beiuş", declară Alina Ferşeta, senior Manager & PR Officer la Volksbank România. La acestea se adaugă şi deschiderea celei de-a doua sucursale în oraşe precum Craiova, Piteşti sau Timişoara, dar şi prezenţa în fiecare din supermarketurile Real din ţară. "De asemenea, ne mai propunem ca, până la finele acestui an, să creştem cu 50 numărul partenerilor în franciză", ne-a mai informat oficialul Volksbank.
Raiffeisen Bank va dubla, faţă de 2006, numărul unităţilor noi pe care le inaugura în acest an. Banca a anunţat că deschide peste 100 de unităţi noi în cursul acestui an, după ce în ultimele 12 luni a investit în 51 de unităţi noi. Raiffeisen a încheiat anul 2006 cu 265 de unităţi, cele nou-inaugurate fiind dedicate cu precădere persoanelor fizice şi IMM-urilor. UniCredit Ţiriac Bank, entitate care are în prezent 130 de sucursale, după unificarea celor trei bănci (inclusiv a HVB) şi-a propus să mai deschidă în acest an între 5 şi 10 noi sucursale, cu toate că prioritară este în acest moment integrarea celor exsistente. "Ne concentrăm pe integrare, dar intenţionăm să mai deschidem câteva sucursale, în special în capitalele de judeţ unde nu suntem prezenţi", declară Ioana Păun, şeful departamentului comunicare din HVB Ţiriac Bank.
Ambiţii mari pentru băncile mai mici
Bănci mai mici au şi-au propus strategii ambiţioase care prevăd dublarea numărului de sucursale.
Un astfel de exemplu este cel al Piraeus Bank, care a accelerat de altfel în decembrie anul trecut procesul de dezvoltare organică, extinzându-şi astfel portofoliul la 46 de sucursale.
Banca vrea să îşi extindă reţeaua până la un număr de 85-90 de sucursale, şi prezenţa în fiecare reşedinţă de judeţ. "O reţea extinsă este un element esenţial pentru abordarea clienţilor persoane fizice. Dorim ca fiecare potenţial client, indiferent de judeţul sau oraşul în care se află, să poată beneficia de serviciile competitive ale Piraeus Bank", a declarat Irina Papadopoulou, director reţea sucursale Piraeus Bank România.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite