Cum s-au descurcat transportatorii români în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În 2012 transportatorii au înregistrat afaceri apropiate de cele din 2008
În 2012 transportatorii au înregistrat afaceri apropiate de cele din 2008

Anul 2012 este unul bun pentru transportatorii români. Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Transportatorilor din România (UNTRR) și membri al consiliului IRU (Uniunea Internațională Rutieră) spun că firmele din industrie sunt aproape de a atinge rezultatele obținute în 2008. Piața de transporturi va ajunge la aproape 4,3 miliarde de euro.

"Cifra de afaceri agregată (ce include transport național și internațional) se va apropia în acest an de cea din 2008. Vorbim de un miliard de euro la transportul de persoane și de aproape 3,3 miliarde de euro la transportul de marfă, dar la calcularea acestor cifre trebuie să avem în vedere și rata de schimb" a spus Radu Dinescu, secretarul de stat al UNTRR.

În 2012, piaţa începe să se apropie de cifrele pe care le-a înregistrat în 2008, care au reprezentat un maxim istoric pentru România de după 1989. În România există aproape 4.800 de companii de transport persoane cu un parc de aproape 25.000 vehicule. În cazul transporturilor de mărfuri, am trecut de pragul de 32.000 de companii care operează în jur de 115.000 de vehicule de transport licențiate.

"După 2009 a urmat o recuperare graduală a terenului pierdut, reconstrucția s-a făcut cu precădere în anii 2010, 2011 și în acest an, când am constat o apropiere de cifrele din 2008", susține Radu Dinescu.

Se constată o maturizare a pieței vizavi de modul în care companiile au decis să se angreneze în anumite proiecte și modul în care s-au efectuat plățile în piață, deoarece și astăzi se înregistrează o tendință de întârziere a plăților în tot ce înseamnă lanț de transport. Oficialul UNTRR spune: "se simte o problemă a cash-flow-ului în piață. Dacă fiecare început de an a fost destul de optimist și achizițile de vehicule s-au făcut în această perioadă, în intervalul verii am marcat creșteri fie creșteri ale prețurilor motorinei, fie majorare de TVA, diferite probleme care au dus la o creștere a costurilor, o descurajare a achiziției dar și o descurajare a dezvoltării pe termen lung".

Transportatorii români sunt apreciați în Vest

"Există lucruri pozitive în mai multe zone de transport" spune Radu Dinescu, secretarul general UNTRR. Acesta continuă: "Transportatorii români de marfă sunt foarte apreciați pe piețele din Europa de Vest. Avem tranportatori care încearcă să servească contracte în Europa de Vest lucrând între țări precum Germania, Italia, Spania etc într-o încercare de a nu fi afectați de fluctuațiile economiei României". Deoarece țara noastră importă mai mult decât exportă este dificilă o planificare optimă a curselor de transport de marfă. Avantajele operării în Vest sunt date de o foarte bună predictibilitate, volume de transport suficient de mari. Operatorii români care operează în Europa de Vest au și dezavantaje printre ele numărându-se costurile cu combustibilul (acolo prețul fiind mai mare), dar și prețul deoarece competiția este mai acerbă.

Tarifele duble duc transportatorii români în Est

"În același timp am înregistrat o dezvoltare spectaculoasă a transportului extracomunitar, în țări din afara Uniunii Europene. Transporturile către aceste destinații necesită o pregătire vamală mai minuțioasă, ca dezavantaj avem o lipsă de predictibilitate (nu știi cât de repede poți trece o granite în Turcia sau în Iran)" spune Radu Dinescu. Unul dintre principalele avantaje sunt costurile reduse ale combustibilului și tarifele care sunt cel puțin duble față de Europa de Vest.
Acestea sunt destinații care au mai fost încercate în trecut de transportatorii români, Rusia fiind nu demult una dintre cele mai importante destinații ale lor. "Interesantă este starea infrastructurii în țări precum Turcia și Iran unde există autostrăzi cu cel puțin două benzi pe sens care permit defășurarea transportului rutier în condiții foarte bune" declară oficialul UNTRR.

Sistemul InfoTrafic este deosebit de necesar

UNTRR a cerut recent scutirea de impozit pentru vehiculele care sunt imobilizate mai mult de 30 de zile. "Un camion este un mijloc de producție atunci când nu este folosit nu aduce niciun fel de profit" spune Radu Dinescu.

Transportatorii mai cer reducerea accizei pe combustibil de la 316 euro pe 1.000 litri motorină la pragul de 21 de euro la 1.000 de litri (cum este cazul agriculturii) în cazul motorinei utilizată de sistemele frigorifice de pe camioane.

O altă urgență ce se dorește implementată de câțiva ani este sistemul InfoTrafic care transmite către conducătorii auto informații urgente prin ecranul sistemului audio, prin navigație sau printr-un scurt anunț audio. InfoTrafic ar fi deosebit de util mai ales în cazul șoferilor de pe vehiculele comerciale care au de respectat timpii de odihnă.

UNTRR este cel mai mare patronat din domeniul transporturilor are peste 6.000 de membri reprezentând un parc de peste 40.000 de vehicule.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite