VIDEO Atmosferă „electro” la Frankfurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO Atmosferă „electro” la Frankfurt
VIDEO Atmosferă „electro” la Frankfurt

Şi la Salonul de la Frankfurt, care şi-a deschis porţile săptămâna trecută, accentul se pune pe automobilul electric. Tot mai mulţi producători încearcă în ultimele luni să se alinieze la startul noii ere, cea a propulsiilor bazate pe tehnologii „eco”, prietenoase cu mediul înconjurător.

Faţă de Saloanele precedente, Internationale Automobil-Ausstellung (IAA) a adus în atenţia vizitatorilor un plus de modele animate de motoare electrice, alimentate de baterii.

Tesla Model S Concept    

Cu un design inspirat puternic de Maserati Quattroporte, prototipul californienilor de la Tesla prefigurează limuzina ecologică a viitorului deceniu, propulsată exclusiv electric. Modelul a fost dezvăluit încă de anul trecut la o conferinţă de presă de însuşi guvernatorul Californiei, Arnold Schwarzenegger, un adevărat promotor al tehnologiilor curate. Model S are o lungime de aproape cinci metri, un ampatament de aproape trei metri, iar versiunea break va beneficia şi de o banchetă pentru doi copii în spaţiul portbagajului. Lipsa motorului clasic sub capota-faţă eliberează un compartiment suplimentar ce poate fi utilizat pentru bagaje.

În funcţie de sursa de alimentare (120 V, 230 V sau 480 V), Tesla Model S Sedan va putea fi încărcată complet în doar 45 de minute (în cazul surselor de 480 V). Bateriile sunt plasate în podea şi sunt astfel  proiectate încât pot fi schimbate mai rapid decât un schimb de ulei. Autonomia maşinii se apropie de 500 de kilometri – în cazul pachetului opţional „extended range battery pack” - versiunea de bază acoperind doar jumătate din această distanţă. Model S este dotată cu o cutie de viteze automată „singlespeed transaxle”, dar şi cu un sistem de tracţiune integrală, controlat electronic.

În privinţa dotărilor interioare, nu lipsesc conectivitatea 3G, un display „touch-screen”, de 17 inchi sau un sistem „smart key power”, precum şi un buton pentru selectarea modurilor de schimbare a cutiei de viteze. Costul estimat pentru utilizarea maşinii este de aproximativ 1,5 USD/100 km. De asemenea, pentru un vehicul electric performanţele obţinute sunt remarcabile: o acceleraţie de la 0 la 100 km/h în 5,6 secunde şi o viteză maximă de 190 km/h. Costul actual al maşinii se ridică la aproximativ 50.000 de dolari (aproximativ 35.000 de euro).



Mercedes Blue Zero E-Cell Plus

image


Mercedes iese la rampă în fruntea tehnologiilor verzi cu „Blue Zero E-Cell Plus”, o compactă electrică în cinci uşi, echipată cu baterii de litiu a căror autonomie este de aproximativ 100 km cu o singură încărcare. Designul modelului E-Cell prefigurează de altfel şi forma noilor generaţii A-Classe şi B-Classe, care vor fi prezentate la începutul anului 2011.

„Blue Zero E-Cell” este o maşină cu propulsie exclusiv electrică, animată de un motor electric de 120 CP, alimentat de acumulatori litiu-ion. Aceştia au o durată de încărcare de două ore şi asigură parcurgerea unei distanţe de 200 de km.



Peugeot iOn

image



Peugeot a prezentat la Frankfurt un vehicul denumit iOn, dezvoltat dintr-un Mitsubishi i MiEV. Maşina este100% electrică şi va apărea pe piaţă din 2010. Utilizând baterii litiu-ion, noul Peugeot iOn va fi capabil de o autonomie de până la 130 km.

Bateriile litiu-ion pot fi încărcate complet în şase ore, însă, pentru cei care se grăbesc, în doar 30 de minute acestea pot atinge 80% din capacitatea de încărcare cu curent electric. Puterea maximă dezvoltată de motorul electric este de 47 kW (64 CP), în timp ce cuplul motor maxim atinge 180 Nm. Cu o lungime de 3,48 metri şi beneficiind de patru locuri, Peugeot iOn este o „minionă” foarte potrivită traficului urban, viteza maximă fiind de 130 km/h.

Nissan Leaf

image


Nissan Leaf EV este o compactă hatchback complet electrică, ce oferă spaţiu pentru cinci pasageri. Leaf are o autonomie de 160 km pentru fiecare încărcare completă - în aproximativ opt ore la o tensiune de 230V (şi doar o jumătate de oră la o capacitate de 80%) a bateriilor, lucru suficient pentru a satisface nevoile a 70% din clienţi pe plan mondial.

Maşina este alimentată de la un tip complet nou de baterii litiu-ion, capabile să genereze 90 kW (120 CP) şi alimentează motorul electric de sub capota faţă, care dezvoltă 80 kW (107 CP) şi un cuplu maxim de 280 Nm. Viteza maximă atinsă este de 140 km/h.



Slalom

Lamborghini Reventon Roadster

image


Ca să rămâi în atenţia publicului trebuie mereu să faci lucruri ieşite din comun. Iar Lamborghini a venit la Salonul Auto de la Frankfurt cu ceva ieşit din comun: un Reventon Roadster cu un motor de 6,5 litri ce dezvoltă o putere de 670 CP şi care costă nu mai puţin de 1,1 milioane de euro! Cu 3,4 secunde necesare pentru a atinge 100 km/h şi o viteză maximă de 330 km/h, Reventon Roadster se apropie mai degabă de un avion de vânătoare. Interiorul este tapiţat cu piele Alcantara şi decorat cu inserţii din fibră de carbon.

Kilometrajul poate fi afişat şi prin intermediul a două ecrane LCD transreflective şi unul transmisiv, care recreează atmosfera din carlinga unui avion de vânătoare. Doar 20 de astfel de unităţi vor fi fabricate începând chiar de luna viitoare.

Renault Twingo Dolce Vita

image



Renault a anunţat recent că va comercializa o ediţie specială a modelului Twingo, denumită „Dolce Vita”. Mica citadină este, potrivit oficialilor, „o invitaţie la bunăstare”. Vopsit în negru, Twingo Dolce Vita beneficiază de capace negre pentru roţi, climatizare, zone cromate la interior, retrovizoare electrice, radio CD cu MP3 şi Bluetooth, cu port USB şi ieşire pentru căşti. Denumit şi eco2, seria specială Twingo poate fi echipată cu două motorizări: un motor pe benzină, de 1,2 litri 16v LEV de 75 CP şi un diesel dCi de 65 CP care emit 119, respectiv 113g CO2/km.

Dacia electrică mai aşteaptă

image


Dacia va lansa un model cu motor electric peste un număr bun de ani, când tehnologiile de producţie ale unei astfel de maşini vor costa mult mai puţin, a spus într-un interviu pentru Hotnews.ro, Jacques Chauvet, director regiunea Euromed la Renault.

El a adăugat că, în prezent, Renault se află în discuţii cu un mare oraş din ţară pentru testarea unei flote de 100 de vehicule electrice. Dacă testele vor avea succes, programul va fi extins, iar Renault va crea o reţea de încărcare. Chauvet a subliniat faptul că 80% din şoferii europeni fac sub 60 de kilometri pe zi, iar o autonomie de 160 de kilometri la o încărcare completă este suficientă pentru utilizarea zilnică.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite