FOTO Testul adevărului: Mitsubishi ASX, un crossover economic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imaginea Evo-ului X a fost atât de puternică încât şi-a pus amprenta asupra întregii game Mitsubishi
Imaginea Evo-ului X a fost atât de puternică încât şi-a pus amprenta asupra întregii game Mitsubishi

„Adevărul“ a testat noul crossover compact Mitsubishi ASX cu cea mai ecologică motorizare a sa pe un traseu de peste 600 de kilometri, din care 50 off road. În cadrul unui test complet, ASX-ul a traversat Transfăgărăşanul, a trecut prin Râşnov, pe lângă Castelul Bran şi s-a întors pe A1 către Bucureşti.

Crossoverul Mitsubishi a avut de parcurs peste 200 km de autostradă, peste 50 km în regim off-road şi un drum care ridica diverse probleme oricărui şofer. Modelul de test este configurat cu noua motorizare turbo diesel Euro 5 (ClearTec) de 1.8 litri şi 147 CP, dotată cu injecţie directă şi sistem start-stop. Acest propulsor este prima unitate produsă în totalitate in-house de japonezi şi este o reuşită. Cuplul maxim al motorului de 300 de Nm este obţinut pe o plajă mai largă de turaţii, ceea ce ajută la sprinturi, depăşiri şi la găsirea unor nişe libere în trafic. Maşina are tracţiune integrală şi o cutie de viteze manuală cu şase trepte.

ASX-ul are un comportament surprinzător de bun, pe porţiuni de drum neamenajate (unde este ajutat de tracţiunea integrală), dar şi în viraje. Cutia este bine etajată, schimbările de trepte se fac uşor şi lin şi asta ajută foarte mult motorul.

Maşina stă bine în viraje atât în sistemul 4x2 cât şi 4x4. Dimensiunile compacte o ajută să nu aibă „tangajul" specific SUV-urilor şi crossoverelor. Sistemul suplu se suspensie şi anvelopele de pe jantele de 17 inch absorb foarte bine şocurile denivelărilor, ASX fiind capabil să parcurgă drumuri neasfaltate cu 50km/h fără ca pasagerii din interior să aibă vreun disconfort.

Interior curat construit cu multiple spaţii de stocare şi materiale de calitate bună



Gamă bogată de opţionale

Designul ASX-ului nu este unul „izbitor", dar este plăcut, elementele părţii faţă au fost împrumutate de la sportivul Lancer Evo, iar liniile laterale şi partea spate par o evoluţie ale celor de la Outlander. Dacă tot vorbim de SUV-ul din gama Mitsubishi, se pare că acesta va creşte în dimensiuni. Asta deoarece ASX-ul are dimensiuni comparabile cu cele ale Outlander-ului. 

Dotările (opţionale) sunt surprinzător de numeroase pentru clasa din care face parte. Acoperişul este de tip panoramic, modelul de test avea o mulţime de programe de siguranţă şi airbag-ul, iar sistemul de entertainment Rockford Fosgate dotat cu subwoffer asigură celor din interior o ambianţă sonoră plăcută.

Interiorul are materiale de calitate, scaunele fiind din piele (cu secţiuni perforate). Volanul a mai fost întâlnit de noi şi la Outlander şi ştiam că asigură o priză bună. Consola centrală nu este foarte încărcată, având comenzi pentru sistemul de climatizare şi un ecran tactil multifuncţional.

Maşina testată reprezintă cea mai bună variantă din gamă. Este flexibilă, economică şi polivalentă. Spunem asta deoarece noi am obţinut un consum de 5,2 l/100 km pe parcursul testului. Cu toate acestea, ASX nu este o maşină cu care să vă aventuraţi pe trasee off-road de dificultate mai mare.

Interior curat construit cu multiple spaţii de stocare şi materiale de calitate bună

FOTOGALERIE

 

+

- Exterior compact/interior spaţios,
- Comportament dinamic,
- Motorul diesel este o reuşită, mai ales că este primul produs in-house.

-

- Portbagajul poate fi mai mare dacă baza ar fi mai jos,
- Feţele puteau să aibă "buzunare" mai mari,
- Grila de la Evo e puţin cam agresivă pentru cei care vor o maşină banală.

Mitsubishi ASX 1.8 DID 4WD

- 0-100 km/h: 10 secunde
- Viteza maximă: 198 km/h
- L/l/î: 4.295/1.770/1.615
- Masă proprie: 1.250 kg
- Volum portbagaj (l) 220
- Cilindree (cmc) 1.798
- Putere (CP) 147 la 4.000 rpm
- Consum mediu 5,2 l/100 km (mixt)
- Cutie de viteze manuală 6 trepte
- Preţ (de bază) 24. 614 euro (cu TVA)

Mitsubishi ASX Mitsubishi ASX Mitsubishi ASX
info

VIDEO

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite