FOTOGALERII Salon Auto de buzunar în Piața Constituției

0
Publicat:
Ultima actualizare:
SIAMB
SIAMB

Miercuri și-a deschis porțile în București un nou Salon Internațional Auto, denumit de această dată SIAMB și desfășurat în Piața Constituției. Ca și în cazul salonului din toamnă, de la Romaero, acest eveniment este destul de sărac în exponate, iar premierele captivante lipsesc cu desăvârșire.

CLICK PE POZE PENTRU FOTOGALERIE!

Salon Auto

Dacă ar fi să comparăm acest salon cu cel desfășurat în toamnă, se remarca schimbări clare (în bine) la capitolul organizare. Totuși premierele naționale sunt foarte puține, iar de premiere europene sau concepte interesante nici nu poate fi vorba.

Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) a ținut să informeze, într-un comunicat remis redacției noastre, în weekend că Salonul International Auto-Moto București (SIAMB) nu este o manifestare care se desfăşoară sub egida sa şi nici nu reprezintă, în vreun fel, o continuare a Salonului Internaţional de Automobile Bucuresti (SIAB), organizat în anii trecuţi de către AMC APIA Expo, în colaborare cu organizatorul Salonului Auto de la Paris (AMC Promotion). De altfel, niciuna dintre aceste organizaţii nu are vreo legatură cu "SIAMB".

În plus, orice salon auto „internaţional" trebuie să fie înscris în calendarul oficial al Organizaţiei Internaţionale a Constructorilor de Automobile (OICA), aşa cum a fost și ediția din 2007 a SIAB. OICA este la nivel internațional echivalentul a ceea ce este APIA.

Opel a prezentat aici, în premieră naţională, modelul Opel Ampera - Maşina Anului 2012 în Europa, alături de Astra, Corsa şi Insignia. Chevrolet Camaro ocupă un loc de cinste, cu cei 432 CP ai săi, alături de celelalte modele Chevrolet: Spark, Aveo, Cruze, Orlando şi Captiva.
AutoKlass a venit cu o mașină de vis la standul său, Mercedes-Benz SL-Class Roadster. O surpriză este prezența Forza Rossa care a expus modelele Lotus Evora, Lotus Exige S și Lotus Elise.

SIAMB a adus și o veste bună pentru pasionații automobilelor sport de stradă din România: modelele exclusivistului constructor britanic Caterham sunt prezente la Salon.

Printre brandurile prezente prin intermediul unor dealeri se numără Skoda, Citroen, Ford, Kia, și Seat. Partea moto a salonului este reprezentată de Ducati, Polaris, Triumph, Bombardier, Suzuki, Kawasaki şi Yamaha.

În partea de entertainment, la SIAMB, Loredana va face un show, aproape în fiecare zi. Va fi prezentă, de asemenea, Andreea Bănică cu un recital de circa două ore.

CLICK PE POZE PENTRU A VEDEA O A DOUA GALERIE!

SIAMB
Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite