VIDEO S-a declanşat scânteia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chevrolet Spark afişează un design, interior şi exterior, avangardist
Chevrolet Spark afişează un design, interior şi exterior, avangardist

Noul Spark aduce o abordare inedită şi un suflu proaspăt. Chevrolet Spark face uitat vechiul Matiz, fiind un accesoriu interesant şi cochet de purtat prin traficul urban.

Nu, nu are nicio legătură cu Matizul pe care încă îl vedem pe la noi livrând de colo-colo pizza şi tot felul de chestii. Şi cu siguranţă nu-l vom vedea pe viitor în această ipostază, pentru că noul Chevrolet Spark are alte intenţii şi direcţii. Conexiunea cu trecutul a fost definitv întreruptă.

Atunci când îl priveşti ai impresia că ai de-a face cu concept, şi în esenţă cam aşa şi este. Designul îndrăzneţ are la bază prototipul Beat prezentat de producător în 2007 la Salonul Auto de la New York. Cu siguranţă Spark îţi atrage atenţia, acesta fiind şi scopul declarat al celor de la Chevrolet. Este provocator şi acest lucru se poate uşor observa mai ales în partea frontală, acolo unde grila înaltă pare a fi luată de la o camionetă GM. Mai mult decât atât, grila este încadrată de faruri supradimensionate ce se întind până aproape de montantul A.

Interior întinerit

Punctul central al habitaclului este panoul de instrumente similar celor întâlnite pe scutere, ce este amplasat deasupra volanului şi afişează toate informaţiile esenţiale. Vitezometrul analogic este completat de un tahometru digital, la fel ca la motociclete. În versiunea de bază, privirea nu prea are cu ce să se răsfeţe.

Materialele sunt tari şi închise la culoare, dar este normal ţinând cont de segmentul de preţ. Un ornament cochet în jurul panoului atrage mai mult atenţia asupra detaliilor, fiind finisat în negru lăcuit pentru versiunile medii ale gamei sau cu o selecţie de cadre argintii, roşii sau albastre pentru echipările de vârf, asortându-se cu inserţiile uşilor şi cu materialul textil colorat al tapiţeriei scaunelor.

Modelul stă foarte bine atunci când vine vorba de spaţiu pentru pasageri, raportat la clasa sa şi la concurenţi. Şi din acest punct de vedere, evoluţia este una evidentă. Noul Chevrolet Spark va fi disponibil la noi în ţară începând cu luna martie a acestui an, la un preţ special de pornire de 6.999 de euro cu TVA. Însă trebuie menţionat că nivelul de bază nu include în dotarea standard aer condiţiont - deşi are şase airbaguri şi două boxe. În consecinţă, pentru a beneficia de un confort termic sporit trebuie aleasă cel puţin echiparea următorare. Pachetele pentru versiunile superioare includ prin altele comenzi audio pe volan, senzori de parcare şi aer condiţionat automat.

Motoare de oraş

La lansare vor fi disponibile două versiuni de motorizări: ambele pe benzină de 1.0 şi 1.2 litri cu puteri de 68, respectiv 81 CP. Diferenţele între cele două nu sunt semnificative. Rămâne pur şi simplu o problemă financiară. Însă ceea ce trebuie menţionat este noua platformă tehnică.

Faţă de vechiul Matiz, Chevrolet Spark este mult mai stabil şi sigur la viteze ridicate, datorită unor ecartamente mai mari. Iar cea mai plăcută surpriză a fost la trecerea peste denivelări, acolo unde maşina s-a comportat surprinzător de plăcut. Suspensia nu este gălăgioasă şi absoarbe mai mult decât decent şocurile rezultate în urma trecerilor peste denivelări.

Chevrolet Spark
 Chevrolet Spark
 Chevrolet Spark
Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite