S-a infiintat prima banca auto din Romania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Porsche Bank Romania, prima institutie de credit specializata in finantarea achizitiei de autovehicule, a fost lansata oficial la Bucuresti, si va incepe sa lucreze cu clientii la 15 noiembrie. Banca

Porsche Bank Romania, prima institutie de credit specializata in finantarea achizitiei de autovehicule, a fost lansata oficial la Bucuresti, si va incepe sa lucreze cu clientii la 15 noiembrie. Banca va finanta achizitiile de autoturisme comercializate de compania Porsche Romania, importatorul general al marcilor Volkswagen, Audi, Seat, Skoda si Porsche. Creditul auto, adresat atat persoanelor fizice, cat si firmelor, are o durata de 6-60 de luni. Pentru persoanele fizice, valoarea imprumutului va fi de 3.000-75.000 de euro, cu un avans minim de 25 la suta. In cazul firmelor, plafonul de creditare va fi stabilit in functie de nevoile de finantare si de situatia financiara a beneficiarilor. "Dobanda va fi una competitiva si urmeaza sa fie anuntata la momentul inceperii activitatii", a declarat Sorana Baciu, vicepresedinte al Porsche Bank Romania. Rambursarea imprumutului va avea loc prin achitarea unor rate lunare, actualizate semestrial. Banca nu va percepe comisioane sau dobanzi de penalizare la plata anticipata a creditului, insa operatiunea va fi permisa dupa cel putin sase luni de la semnarea contractului.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite