Reacţia reprezentanţilor Dacia la reclama vulgară a olandezilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii Dacia au exclus din start orice fel de legătură cu spotul, precizând că este imposibil ca un film de acest tip să aibă vreodată la origine ideea unei agenţii de creaţie agreate, potrivit Automarket.

I-am contactat pe colegii noştri din Olanda şi pe cei din Marea Britanie, dar ambele birouri ne-au confirmat că nu au nicio legătură cu spotul apărut pe internet, spun oficialii companiei auto, contactaţi de Automarket.

Reacţia pe care publicul din România a avut-o şi numărul mare de vizualizări îi mulţumeşte pe reprezentanţii Dacia, care văd în viralul apărut pe internet o apariţie nescontată a lui Duster într-o lumină pozitivă.

"Calitate de top europeană pentru un chilipir românesc" este mesajul reclamei, cu un limbaj extrem de dur, care a dat peste cap orice regulă a publicității convenționale.

image

La rândul lor, reprezentanţii companiei olandeze Artcore au confirmat că se află în spatele producerii spotului, care se remarcă prin cuvinte triviale, gesturi obsecene sau negocieri degradante.

Christine Anderton, unul dintre producătorii Artcore, susţine că filmul produs de ei este unul realizat complet independent de orice agenţie de publicitate şi că reprezintă pur şi simplu un exerciţiu de creaţie realizat de Berend Boorsma.

Urmăriţi spotul publicitar aici:

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite