RECORD Duster a depăşit pentru prima oară Logan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În februarie, modelul Logal al producătorului auto de la Mioveni nu a mai ocupat primul loc în topul celor mai vândute autoturisme de pe piaţa românească, fiind depăşit de SUV-ul Duster, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Schimbarea pe „podium“ este una importantă, însă nu neaşteptată. Duster a fost anul trecut al doilea cel mai vândut model Dacia, imediat după Logan. Urcarea pe prima poziţie se explică şi prin faptul că încă nu a fost demarat programul „Rabla“, care are cea mai mai importantă pondere în vânzările Logan. Astfel, în februarie s-au vândut 468 de modele Duster (o creştere de 30% faţă de aceeaşi lună a anunlui trecut) şi numai 333 modele Logan (în scădere cu 15% faţă de februarie 2011).

Preţul mediu al unui Duster este de aproximativ 15.000 de euro, în timp ce modelul Logan se comercializează cu 7.500 de euro.

Automobile Dacia a vândut anul trecut 343.233 de automobile în întreaga lume, numărul fiind în uşoară scădere faţă de anul 2010 când au fost livrate 348.723 de unităţi.

Vedeta gamei Dacia a devenit Duster, care reprezintă 47% din vânzările totale ale mărcii, cu 161.200 unităţi livrate, urmat de Logan, cu peste 95.000 de unităţi, şi Sandero, cu mai mult de 86.000 maşini vândute.

În România, vânzările au ajuns anul trecut la 30.867 de automobile, atingând o cotă de piaţă de 28,9%. Aproximativ jumătate din maşinile vândute în ţara noastră, respective 15.019 unităţi, au fost cumpărate prin programul Rabla. Cel mai bine vândut model rămâne Logan, cu 15.830 de unităţi, urmat de Duster, cu 7.252 de maşini livrate, şi Logan MCV cu 2.741 de unităţi.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite