Primul Ford B-Max a ieşit pe poarta fabricii din Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu a testat noul B-Max chiar în incinta fabricii din Craiova
Preşedintele Traian Băsescu a testat noul B-Max chiar în incinta fabricii din Craiova

Preşedintele Traian Băsescu a cumpărat primul model B-Max, a cărui producţie a fost lansată ieri la uzina din Bănie .

Uzina Ford din Craiova a lansat ieri producţia noului monovolum B-Max. Primul client a fost chiar preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului s-a urcat la volanul unui B-Max de culoare roşie şi l-a testat chiar în incinta fabricii. Preşedintele Traian Băsescu a spus că vrea să fie primul român care cumpără această maşină. „Am convingerea că proiectul va fi un succes şi pentru că nu poţi proba altfel decât prin fapte credinţa ta, vreau să vă spun că vreau să fiu cel care cumpără prima maşină produsă la Ford", a spus preşedintele Băsescu. El a ţinut să le arate celor prezenţi la evenimentul organizat de Ford şi documentele prin care a achiziţionat maşina.

La evenimentul de lansarea au participat şi ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, John Fleming, vicepreşedintele excutiv al Ford Motor Company, şi Stephen Odell, CEO al Ford Europa.

Preţ de pornire de 13.400 de euro

Modelul Ford B-Max este produs exclusiv la fabrica Ford de la Craiova şi este disponibil în trei variante de echipare - Ambiente, Trend, Titanium - şi trei motorizări pe benzină şi două diesel. Preţul de bază de 13.400 de euro este disponibil pentru varianta Ambiente, în timp ce varianta Trend are un preţ de pornire de 14.150 de euro, iar cea Titanium de 16.150 de euro.

Ford B-Max este disponibil cu cinci variante de motorizare: două diesel şi trei pe benzină. Cele pe benzină includ două variante ale motorului de 1 litru EcoBoost produs la Craiova, de 100 CP şi 120 CP (echipat cu sistemul Start/Stop) şi un 1,4 l de 90 CP jucând rolul de versiune de bază.

Propulsoarele diesel sunt un 1,5 TDCi de 75 CP şi un 1,6 TDCi de 95 CP. Modelul B-Max, produs exclusiv la fabrica Ford de la Craiova, va ajunge în showroomurile din România în luna iulie, însă comenzile vor fi onorate începând cu luna septembrie. Lansarea oficială a modelului se va face începând cu 15 septembrie. 

„Încă de la început am vrut să transformăm Craiova într-o facilitate de producţie la nivel mondial foarte tehnologizată. Astăzi vă putem spune că am reuşit", a spus John Fleming, vicepreşedintele executiv al Ford Motor Company. În acest scop, Ford a investit peste 500 de milioane de euro pentru modernizarea şi dezvoltarea fabricii de autovehicule din Craiova, parte a unui plan de investiţii de 675 de  milioane de euro, asumat la preluarea uzinei. Mai mult, Stephen Odell, CEO al Ford Europa, a spus că la fabrica din Bănie se construiesc două dintre cele mai avansate produse Ford oferite clienţilor din Europa şi a anunţat că, tot aici, se va construi încă un tip de motor, de 1,5 litri. Producţia acestuia ar urma să înceapă la începutul anului viitor.  

60.000 de B-Max în 2012

Ford estimează că va produce în acest an la Craiova 60.000 de maşini B-Max, iar anul viitor 105.000 de unităţi, modelul fiind destinat în principal pieţelor externe. Pentru a atinge ţinta de producţie, muncitorii Ford vor lucra în două schimburi.

Ford vrea să vândă 2.000 de maşini B-Max în România în acest an, corespunzător unei cote de piaţă de 1,7%. Cifra este destul de mare, având în vedere că este vorba de un segment care nu este tocmai cel mai popular în ţara noastră.

Designerul-şef al Ford, Stefan Lamm, a menţionat că a vrut să aducă atribute de SUV modelului şi un design cu proporţii dinamice. „Interiorul a fost creat cu intenţia de a da impresia de spaţiu, materialele interioare sunt de o calitate destul de bună pentru segmentul din care face parte B-Max", a declarat acesta. 

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite