Prima întâlnire cu Citroën DS4
0În cadrul unor sesiuni de teste desfăşurate la Barcelona, reporterii „Adevărul“ au urcat la volanul celui de-al doilea produs din gama premium DS. DS4 este o completare firească a gamei sportivelor de la Citroën, după DS3. Urmează şi un model DS5 care va fi lansat oficial în curând.
În cadrul lansării internaţionale din Spania, am avut la dispoziţie două motorizări, ambele de top: motorul turbo de 200 CP, respectiv dieselul de 163 CP. În urma celor 290 de kilometri parcurşi în traseul de test, pot spune că primul motor este preferatul meu şi cred că şi al clienţilor acestei game. Designerii au combinat designul C4 cu linii de coupé, au conceput o parte spate caracteristică modelelor mai sportive şi se pare că a fost o reţetă de succes. DS4 a primit un premiu de cea mai frumoasă maşină a anului.
Primul lucru care iese în evidenţă este poziţia înaltă a caroseriei, fapt care m-a făcut să mă întreb încă de când am vazut această maşină, dacă este sigură şi stabilă în viraje. Testul cu cele două versiuni m-a surprins deoarece maşina are un comportament foarte bun în viraje. Direcţia îţi oferă un feedback foarte bun, dându-ţi chiar o idee despre textura drumului. Citroën a făcut pentru DS4 barele antitorsiune cu 25% mai rigide decât la C4, iar arcurile cu 10% mai rigide. Este drept că DS4 nu are un comportament dinamic mai bun decât un coupé creat pentru a fi sportiv, dar este satisfăcător.
Citroën demonstrează prin interiorul noului model că ştie multe despre ceea ce vor clienţii de maşini premium
În interior, Citroën a reuşit să adauge un plus de stil faţă de C4, astfel materialele folosite sunt prea bune pentru segmentul în care se situează preţul. DS4 este disponibil în cinci alternative de combinaţii de piele, incluzând opţiuni în două tonuri. Postul de condus este construit în jurul şoferului, cu controale cromate şi îndreptate direct către privirea lui, iar planşa de bord foloseşte materiale de calitate, plăcute la atingere.
25.000 de euro, un DS4 de top
Interiorul lui Citroën DS4 este dominat de un parbriz panoramic generos extins până în partea din spate. Oferind un câmp vizual vertical de până la 45 de grade, suprafaţa vitrată se îmbină cu garda la sol uşor înălţată, pentru a asigura vizibilitate foarte bună pentru şofer. Preţul unui model de top din gama DS4 poate ajunge până la 25.000 de euro.
