Pariul pe un posibil campion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Are tot ce-i trebuie pentru a deveni Golf-ul clasei B europene? Noul Polo vrea să devină etalonul în segment asemeni fratelui mai mare. Cea de-a cincea generaţie arată mai bine, are cele mai ecologice motoare şi o dinamică reuşită.

Pentru noul Polo VW vrea să aplice reţeta „Golf". De altfel, Ludger Fretzen, responsabilul de vânzări şi marketing al companiei, admitea că „mai degrabă ne-am uita la Golf ca la un benchmark şi mai puţin la concurenţa directă!" Polo este privit ca o maşină matură, cu o imagine consolidată, ajunsă la momentul potrivit pentru a deveni referinţa în clasă.

Noul Polo are câteva premiere interesante, dar este „mai degrabă un package de top" după cum afirmă executivul german. Design-ul interior este unul conservator. Avem o maşină clasică, cuminte, ceva mai orientată spre cel de la volan, dar departe de imaginaţia debordantă a unui Ford Fiesta, de exemplu. Constructorul nu şi-a dorit aşa ceva.

Cât de confortabil?

Există studii care arată că dimineaţa, când pleci spre birou, nu ai mai mult de câteva minute să vezi exteriorul. În schimb, petreci în trafic ore întregi; în tot acest răstimp te afli la interior. Aici lucrurile trebuie să fie simple, să nu-ţi distragă atenţia. Desigur, este filosofia VW cu care poţi să fii sau să nu fii de acord. Nu vă sfătuim însă să mergeţi pe „Trendline", dotarea entry level care parcă nu prea a evoluat, folosind cam aceleaşi butoane şi plastice modeste.

Însă, dacă mergeţi la „Confortline" şi mai sus la „Highline" - noua denumire, împrumutată de la Golf -, atunci găsiţi alte butoane şi planşa de bord realizată cu „slush technology", adică un material soft de bună calitate. Fretzen ne explica faptul că asemenea plastice au fost păstrate din motive de preţ, noul Polo încercând să abordeze şi o clientelă mai puţin potentă financiar.

Cum merge?

Ca dimensiuni, noul Polo este mai lung cu 54 mm, mai lat cu 32 mm însă mai „scund" cu 14 mm, în timp ce distanţa între punţi a crescut doar cu 4 mm. Noi am condus trei dintre motorizări, 1,4 l benzină 85 CP, 1,6 TDI 90 CP şi 1,6 TDI de 105 CP. Toate trei au fost în regulă, cu performanţe decente pentru asemenea puteri.

Interesant, la deal, benzina a fost mai mult decât surprinzătoare, reuşind să urce parcă mai bine decât dieselul de 90 CP, în condiţiile în care cuplul propulsorului pe motorină este sensibil mai mare. Apropo de condus şi performanţe, VW a lucrat serios la mecanica maşinii, dar şi la şasiu pentru a obţine o dinamică reuşită. Noul Polo este mult mai „sharp" în curbe, ştie cum să iasă din ace de păr fără să-ţi ofere surprize.

Cât costă?

Dacă ajungi să-ţi forţezi maşina, se descurcă foarte bine, fiind nu doar stabilă, ci şi fără o înclinare laterală. O dovadă clară că suspensiile au fost puse la punct, pentru un rulaj impecabil. În România noul Polo este disponibil deja pe piaţă, preţurile începând de la 10.552 de euro pentru versiunea Trendline de 1,2 l 60 CP benzină. Confortline de 1,4 l 85 CP benzină costă 12.737 euro, această variantă de echipare având în plus faţă de Trendline aer condiţionat Climatic, geamuri şi oglinzi electrice şi alte accesorii. Confortline 1,6 TDI de 105 CP are un preţ de 14.904 euro, turbodieselul fiind echipat cu filtru de particole.

Volkswagen Polo Confortline 1,4 85 CP

Echipare standard

Airbaguri frontale pentru şofer şi pasager, laterale pentru cap şi torace n ABS n ESP n EBD n volan îmbrăcat în piele n computer de bord n aer condiţionat Climatic n oglinzi retrovizoare electrice şi degivrante n geamuri faţă-spate cu acţionare electrică n Radio CD RCD 210 2x20W n închidere centralizată n torpedou cu sistem de răcire n proiectoare de ceaţă

Echipamente opţionale

Aer condiţionat automat Climatronic 333 de euro n vopsea metalizată 320 de euro n jante aliaj 15 inchi 355 de euro

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite