PSA Peugeot-Citroen ar putea învia marca low-cost Simca (Talbot) pentru a face concurenţă Daciei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Succesul înregistrat de vehiculele produse sub marca Dacia ar putea determina grupul francez PSA Peugeot-Citroen să relanseze marca low-cost Simca, potrivit informaţiilor apărute în revista  germană Auto Bild, citată de portalul Focus.de.

Simca, asemenea Daciei, s-ar adresa cumpărătorilor "foarte atenţi la preţ".

Potrivit revistei Auto Bild, primul model Simca ar urma să fie de tip berlină, similar Daciei Logan, însă construit pe caroseria unui Peugeot 408, produs acum în China.

Compania Simca a fost fondată în 1934 şi a construit iniţial autoturisme sub licenţă Fiat, grupul italian fiind şi acţionar la companie. După ce a fost preluată de americanii de la Ford, Simca devenea cel de-al treilea mare constructor de maşini din Franţa.

În 1971, participaţia majoritară a fost preluată de Chrysler, care a vândut-o, şapte ani mai târziu, grupului Peugeot, care a redenumit marca în Talbot.

Simca sau Talbot a dispărut ca marca la mijlocul anilor '80 în urma unor probleme privind calitatea.

Şi ruşii de la Lada vor arunca pe piaţa un concurent pentru Dacia. Modelul Granta, produs dîn colaborare cu francezii de la Renault, va fi lansat pe piaţă anul viitor şi va fi singurul competitor, din punct de vedere al preţului pentru Loganul produs în uzina Dacia de la Mioveni. Citeşte aici mai multe despre "Loganul" rusesc.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite