Opel Meriva, mai încăpător şi mai versatil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noua Meriva se distinge prin sistemul de deschidere a uşilor
Noua Meriva se distinge prin sistemul de deschidere a uşilor

A doua generaţie a lui Opel Meriva va fi prezentată oficial la Salonul Auto de la Geneva. Modelul este un monovolum compact, foarte încăpător şi versatil dar şi foarte bine adaptat condiţiilor de trafic urban.

Maşina introduce pe piaţă inovaţii precum FlexDoor, FlexSpace, FlexRail şi FlexFix sisteme ce ridică versatilitatea la un nivel fără precedent în această clasă. Portierele cu deschidere înainte FlexDoors, sunt o premieră în acest segment şi deschid o nouă dimensiune a accesibilităţii pentru locurile din spate ale autovehiculului Meriva.

Designul optimizează dimensiunea spaţiului de deschidere a uşii, permiţând utilizarea locului ocupat de pasajul roţilor din spate în cazul portierelor cu deschidere normală. Prin amplasarea balamalelor portierelor din spate pe montantul C, spaţiul de urcare şi coborâre din autovehicul este mai mare, iar accesul este mult uşurat datorită unghiului de deschidere de aproape 900, cu mult mai mare decât la uşile convenţionale.

O altă funcţie inovatoare este conceptul de consolă centrală FlexRail. Ea oferă spaţiu de stocare confortabil şi adaptabil pentru o gamă largă de obiecte necesare zi de zi, de la poşete până la dispozitive iPod, CD-uri şi cutii de şerveţele.

În partea din spate, conceptul de amplasare a scaunelor FlexSpace oferă habitaclului autovehiculului Meriva o configuraţie adaptabilă. Spre deosebire de alte modele din segment, la Meriva obţinerea unei suprafeţe de încărcare plate nu necesită îndepărtarea scaunelor.

Sezutul şi spătarul se mişcă independent, astfel încât în Meriva se pot realiza multiple configuraţii, în funcţie de modul de utilizare al habitaclului.

Spre exemplu, în cazul în care în spate călătoresc doar două persoane, locul din mojloc poate fi anulat prin rabaterea scaunului, iar pasagerii au mai mult loc pe orizontală.

Mai multe detalii despre motorizări, performanţe şi preţuri vom avea la începutul lui martie, când Opel va expune noua Meriva în cadrul salonului auto din Elveţia.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite