Offroad în oraş cu Dacia Duster 4X4
0Peste o mie de vizitatori ai complexului comercial Băneasa Shopping City au testat Dacia Duster 4x4 pe circuitul offroad special amenajat, în timp ce alţi 400 au solicitat drive-teste în oraş agenţilor autorizaţi prezenţi la Dacia Duster Offroad Experience.
Trei vehicule Dacia Duster cu tracţiune integrală au rulat, în perioada 1-4 iulie, câte 10 ore pe zi, pe un circuit proiectat astfel încât participanţii să poată evalua, din poziţia de co-pilot, capacităţile de trecere ale maşinii. Traseul a fost prevăzut cu şase obstacole.
Unul dintre acestea, un trunchi de con cu înclinaţie de 32 de grade, a fost utilizat în premieră pe un astfel de circuit. Pe toată durata demonstraţiei, piloţii de offroad profesionişti au oferit detalii despre comportamentul maşinii.
Dacia Duster Offroad Experience a fost un prilej de distracţie atât pentru adulţi, cât şi pentru cei mici. Mulţi dintre participanţi au vizitat circuitul însoţiţi de copii şi au testat maşina în familie. După Mamaia (în perioada 15-18 iulie), caravana Dacia Duster Offroad Experience va ajunge în toamnă şi la Timişoara (3-5 septembrie), Cluj (10-12 septembrie) şi Iaşi (17-19 septembrie).