Noul Hyundai Santa Fe, prezentat la New York

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua generaţie Hyundai Santa Fe a fost prezentată în premieră mondială, în cadrul Salonului Internaţional Auto de la New York. În forma sa cea mai recentă, popularul SUV din segmentul D, este redesenat atât la interior, cât şi la exterior.Va fi disponibil pentru vânzare la finalul acestei veri.

Mai lung, mai puţin înalt şi mai lat decât predecesorul său, cu acelaşi ampatament de 2700 mm, noul Santa Fe are un design mai masculin, mai agresiv şi cu o personalitate de SUV mai accentuată. Nota sa personală se datorează plafonului mai puţin înalt, parbrizului mai înclinat, geamurilor laterale spate triunghiulare şi lunetei curbate. Profilul autovehicului este completat de jantele din aliaj cu finisaj cromat închis la culoare – acum disponibile şi cu diametru de până la 19 inch, pentru prima dată disponibil pe un SUV Hyundai.

Sistemele de propulsie pentru piaţa europeană constau în două variante de motorizare diesel şi una pe benzină, dezvoltând puteri cuprinse între 150 şi 200 CP. Fiecare motor combină excelent puterea şi eficienţa îmbunătăţită, având cele mai mici valori ale emisiilor din segment. Motorul diesel “R” VGT de 2 litri furnizează 150 CP şi 382 Nm, cu emisii de doar 155 g/km, respectând astfel norma de poluare Euro 6. Celălalt propulsor diesel, de 2.2 litri a fost îmbunătăţit pentru eficienţa şi mai ridicată, devenind cel mai “curat” motor diesel din segment, cu emisii de CO2 de numai 145 g/km. Pentru aceste propulsoare vor fi disponibile atât transmisii manuale în şase trepte, cât şi transmisii automate.

Tractiunea integrala este controlata automat si adaptabila la conditiile de drum, fluxul de putere fiind distribuit intre puntea fata si puntea spate in functie de necesitati. Suspensia spate auto-reglabila pastreaza rafinamentul deplasarii si confortul, indiferent de gradul de incarcare al automobilului.

Hyundai a acordat o atentie deosebita caracteristicilor specific europene pentru noul sau model SUV. Astfel, atat sistemele de directie, suspensie si franare, cat si cele de asistenta la viteza ridicata sau tractare au fost adaptate pentru specificul european.

Prin pastrarea deja consacratei denumiri Santa Fe, Hyundai perpetueaza mostenirea numelui catre cea de-a treia generatie a renumitului model SUV. De la debutul sau, din anul 2000, modelul Santa Fe a fost comercializat in aproximativ 2,56 milioane de exemplare, dintre care 350.000 unitati numai in Europa.

Hyundai estimeaza ca noul model va contribui puternic la evolutia insemnata inregistrata de marca in clasa SUV si ca modelul va obtine in primul an peste 5% cota de piata in Europa pe segmentul sau.


Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite