Noile maşini sport continuă cursa cailor putere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până când maşinile electrice vor invada Pământul, plăcerea provocată de sonorităţile poluante, dar îmbătătoare ale motoarelor clasice, atrage irezistibil. O confirmă şi vânzările, o confirmă şi interesul pe care îl exercită modelele sport, cu motoare din ce în ce mai puternice, expuse la marile saloane auto.

În ciuda crizei economice, de la începutul anului marii constructori au lansat o mulţime de modele sport propulsate de motoare care mai de care mai puternice. Fie că este vorba de variaţiuni pe aceeaşi temă, fie de prototipuri, fie de modele de serie limitată, sportivele sunt un pariu câştigat din start, atâta timp cât oferă - cumpărătorului sau simplilor admiratori - senzaţia de forţă, siguranţă şi eleganţă.

Chevrolet Corvette GT1

Pentru fanii Corvette C6, Chevrolet a pus la punct un pachet sport denumit GT1 Championship Edition, disponibil pentru versiunile Coupé, Cabrio şi Z06 ale acestui model. Pachetul este menit să marcheze ultimul an de participare al echipei Corvette Racing C6.R în clasa GT1 a campionatelor „LeMans“şi „American Le Mans Series“.

Diferenţiate de restul modelelor prin culoarea galbenă cu accente negre, modelele Corvette echipate cu pachetul GT1 Championship vor avea blocuri optice negre şi mânerele uşilor vopsite în negru, precum şi o carcasă a motorului din fibră de carbon. În privinţa dotărilor tehnice, versiunile Coupé şi Cabrio vor fi echipate cu un kit de evacuare sport, denumit Z51. Doar 600 de exemplare Corvette GT1 vor fi produse, 100 de modele ale fiecărei versiuni vor fi disponibile în culoarea negru cu galben, iar 100 vor fi disponibile în galben cu accente negre.

Stingray Concept

image

Cei de la Chevrolet încearcă să rămână în atenţia publicului cât mai mult cu putinţă, aşa că au dezvăluit publicului un concept denumit Stingray Sideswipe. Un exerciţiu de stil ce a marcat centenarul GM şi care a avut un rol important în ultimul film „Transformers - Revenge of the Fallen“. Modelul futurist - care, din păcate pentru fani, nu va fi niciodată produs în serie - este inspirat de Corvette Stingray, din 1963, dar foloseşte şi elemente de la alte generaţii Corvette.

Anteros Roadster

„N2A Motors Anteros”, o companie cu sediul în California, a anunţat că va începe să preia comenzi pentru cele mai recente

image

modele, Anteros Coupé şi Anteros Roadster, construite pe platforma Corvette Z06. Acestea au o caroserie extrem de uşoară, realizată din carbon compozit, cu un design de inspiraţie italienească. Anteros Roadster are un motor V8 LS3 ce dezvoltă 430 cai-putere şi un cuplu motor maxim de 575 Nm. Preţul unui Anteros Roadster începe de la 154.000 de dolari, în vreme ce preţul unui Anteros Coupé începe de la 149.500 dolari.

Lamborghini Murciélago

image

Un model cu adevărat reuşit, venit parcă din viitor, Lamborghini Murciélago LP 650-4 Roadster a fost dezvoltat din versiunea coupé, utilizând aceeaşi platformă tehnică şi acelaşi tren de rulare. Pentru ca rigiditatea caroseriei să nu fie afectată de absenţa acoperişului s-au efectuat o serie de ranforsări.

Din punctul de vedere al performanţelor, motorul de 6,5 litri, V12, produce nu mai puţin de 650 de cai-putere, o valoare pe care cu greu o poate utiliza cineva în condiţii de rulare normale. Acceleraţia, de la 0 la 100km/h, este de 3,4 secunde, iar viteza maximă, de 330 km/h. Considerat de cei de la Lamborghini ca o ediţie specială, Murciélago LP 650-4 Roadster va fi produs într-o serie limitată, de doar 50 de exemplare, vopsite într-o combinaţie de gri („Grigio Telesto“), cu orange („Arancio“).

FM Vulca S

Atelierul de automobile artizanale Faralli & Mazzanti, din provincia italiană Pisana, a realizat recent un prototip denumit Vulca S. Construit complet manual, având o caroserie din aluminiu, Vulca S este un model exclusivist din care vor fi

image

asamblate doar 10 unităţi. Numele modelului a fost inspirat de cel mai faimos sculptor etrusc, Vulca de Veio. Coupé-ul cu patru locuri este dotat cu faruri cu LED, în faţă şi în spate, cu un sistem de eşapament cu patru ţevi de evacuare şi cu un sistem electronic de procesare a datelor furnizat de AIM Sportsline. Motorul V10, preluat de la modelele BMW M5 şi M6 are o capacitate de 5,8 litri şi după câteva „vitaminizări“ dezvoltă 630 CP.

Bolidul este „încălţat“ cu roţi de cursă OZ Racing şi pneuri „Continental Italia“. Motorizarea şi greutatea de numai 1.600 de kilograme reuşesc să imprime modelului o acceleraţie de la 0 la 100 km/h în mai puţin de patru secunde şi o viteză maximă de 337 km/h. Preţul unui exemplar porneşte de la suma de 280.000 de euro şi poate ajunge la un preţ maxim de 340.000 de euro.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite