Geneva, oraşul rezervat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salonul de la Geneva va anunţa noi nume pe piaţa auto
Salonul de la Geneva va anunţa noi nume pe piaţa auto

În aşteptarea Salonului Auto ce debutează mâine la Geneva, oraşul elveţian freamată de lume. Nicio cameră de hotel nu mai este disponibilă în Geneva. Dacă nu v-aţi făcut rezervari pentru a ajunge la Show-ul Auto, urmăriţi "Adevărul" şi "Adevarul.ro" pentru a afla toate noutăţile.

Niciun loc în avion şi nicio cameră de hotel nu mai sunt disponibile zilele acestea, în Geneva. Micuţul oraş elveţian este rezervat complet, pe fondul unui interes fără precedent pentru industria auto, care a dat semne de revenire din criză în ianuarie 2010, marcând o creştere a vânzărilor de 13%.

Geneva se pregăteşte pentru a găzdui, începând de mâine, ediţia cu numărul 80 a celui mai spectaculos salon auto european. Zilele de 2 şi 3 martie sunt rezervate presei, în timp ce publicul larg va putea admira exponatele începând cu patru martie, timp de zece zile.

„Nicio campanie de turism n-ar putea fi mai eficientă decât Salonul”, spune un funcţionar elveţian de la aeroportul din Geneva. Sunt aşteptaţi să participe la eveniment circa un milion de turişti, cu 30% mai mult faţă de ediţia precedentă. Numărul ziariştilor va depăşi 10.000, potrivit organizatorilor.

Salonul revenirii din criză”, aşa defineşte presa din Elveţia desfaşurarea de forţe de la centrul expoziţional Palexpo. Şi o face pe bună dreptate: nu mai puţin de 100 de autoturisme vor fi lansate în premieră mondială sau europeană. Pentru piaţa auto românească, Geneva are o însemnătate deosebită. Constructorul Dacia lansează mâine după-amiază primul SUV din istoria mărcii, ce va purta numele Duster.

Maşina este aşteptată să menţină vânzările Dacia cel puţin la nivelul de 200.000 de unităţi comercializate anul trecut pe pieţele mature automobilistic din Europa de Vest, cu un preţ estimat să înceapă de la 12.000 de euro.

Tendinţe inedite

Fiecare dintre constructori ia startul la Geneva cu o serie de lansări surprinzătoare. Mărcile de top, precum Audi sau Lexus, lansează maşini mai mici; Audi vine cu A1, în timp ce Lexus aduce mezinul gamei, CT 200h. Şi Aston Martin aduce o maşină de clasa mini. Contrar strategiei mărcilor mari, Dacia, un constructor low-cost, vine cu un SUV. Pe de altă parte, Geneva va fi ofensiva reducerii consumului. Tehnologia hibridă ajunge şi la o marcă supersportivă precum Ferrari, iar Bentley aduce o decapotabilă ce merge şi cu bioetanol. Şi SUV-urile Porsche Cayenne şi VW Touareg capătă propulsie hibridă, ambele fiind capabile să circule pe distanţe mici doar cu motor electric. Dealtfel, 16 modele de autoturisme prezentate la Geneva sunt bazate pe tehnologii alternative.

La capitolul mărci de serie vin noi generaţii: Ford cu noul Focus, Opel Meriva, BMW seria 5 şi Kia Sportage. Citroen şi Peugeot prezintă concepte hibride sport şi lasă suficiente indicii privind strategia de dezvoltare a următoarelor modele. Cele 25 de concepte prezentate anul acesta la Geneva sunt însă mai puţin spectaculoase decât cele din 2009. Toyota, proaspăt trecută printr-o criză de imagine, vine la Geneva cu trei noutăţi: Auris în versiune hibridă, o versiune restilizată a SUV-ului RAV4, dar şi decapotabilă FT-86.

Organizatorii Salonului de la Geneva au creat şi anul acesta un „Pavilion Verde”, după ce ideea a debutat destul de rudimentar anul trecut. Constructori şi institute de cercetare îşi prezintă aici inovaţiile în materie de mobilitate bazată de tehnologii alternative, semn că acesta este viitorul industriei automobile.


Auto

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite