Ford este cu ochii pe uzina Daewoo Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ford Motor şi-a arătat intenţia de a cumpăra uzina Daewoo Craiova pentru a-şi extinde capacitatea de producţie, astfel încât să facă faţă cererii crescânde din Europa, a declarat pentru

Ford Motor şi-a arătat intenţia de a cumpăra uzina Daewoo Craiova pentru a-şi extinde capacitatea de producţie, astfel încât să facă faţă cererii crescânde din Europa, a declarat pentru revista "Automotive News" John Fleming, preşedinte al Ford of Europe. Acesta a spus că Ford face tot mai greu faţă cererii din Europa şi are nevoie cât mai rapid de o capacitate suplimentară de producţie. Ford a produs anul trecut 1,8 milioane de vehicule pe continent, cu 10% peste capacitatea fabricilor sale. "Acest lucru nu mai poate continua pentru mult timp", a spus Fleming, care a adăugat că Ford are nevoie urgentă de o capacitate suplimentară de 150.000 de unităţi pe an, capacitate care va fi extinsă la 200.000 de maşini anual.

Compania americană estimează că în acest an va vinde două milioane de automobile pe continent. Ford mai are o singură fabrică în Europa de Est, în Rusia, unde produce anual peste 60.000 de maşini din modelul Focus. Ford Motor Company este al treilea producător auto mondial ca vânzări, după Toyota şi General Motors. La nivel de grup, Ford a construit, anul trecut, peste 6,6 milioane de automobile şi avea 280.000 de angajaţi în peste 100 de unităţi de producţie. Cea mai mare fabrică Ford din Europa se află în Germania, lângă Koln, şi produce peste un milion de automobile anual. În toamna anului trecut, statul român a redevenit proprietarul uzinei de la Craiova, iar în acest an se va încheia procesul de privatizare. Ofertele pentru pachetul de acţiuni de 72,4% deţinut de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) la Automobile Craiova (Daewoo) pot fi depuse până pe 5 iulie. În afară de Ford, cele două companii care s-au arătat interesate şi au depus oferte neangajante pentru uzină sunt General Motors şi JSC Russian Machines.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite