Citroën C6 şi BMW Seria 5, luxul în interpretări diferite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marca franceză pune accentul pe confort şi eleganţă, în timp ce modelul german atrage prin sportivitate şi dinamism . De foarte mult timp, în clasa maşinilor premium constructorii germani

Marca franceză pune accentul pe confort şi eleganţă, în timp ce modelul german atrage prin sportivitate şi dinamism .

De foarte mult timp, în clasa maşinilor premium constructorii germani fac legea. De ceva vreme au început să "scoată capul în lume" şi producătorii francezi. Chiar dacă tehnologic nu sunt la nivelul produselor nemţeşti, modelele fabricate în Hexagon reuşesc să atragă prin design avangardist şi dotări multiple.

Sunt foarte multe lucruri de admirat la francezi, şi aş putea începe prin a menţiona trenurile de mare viteză, TGV, unitatea de care dau dovadă atunci când intră în grevă sau celebrele baghete. Totuşi, parcă niciodată nu am simţit nevoia să admirăm automobilele franţuzeşti.

Conform sondajelor şi specialiştilor, 75% din dumneavoastră nu veţi alege un C6 pentru că vă simţiţi mai mult decât confortabil într-un BMW, Mercedes ori Audi. Aceleaşi sondaje arată că nici restul de 25% nu vor înclina balanţa în favoarea C6 pentru că sunt posesori de Jaguar, Volvo ori Saab.

Deci, cam ce rămâne? Fix zero procente de potenţiali clienţi pentru modele precum Citroën C6. Cei de la firma din Hexagon puteau să construiască un model care să reuşească să atragă omul de rând, dar şi directorul de bancă, însă au ales un altfel de design, ceea ce este cât se poate de "franţuzesc".


Individualismul, mai important decât popularitatea


Să fii individualist este mult mai important decât să fii popular, pare că au gândit cei de la Citroën. Să zicem că nu cumpăraţi acestă maşină, deci nu sunteţi interesat de rezultatele unui eventual drive-test. Nimic mai greşit, pentru că aveţi nevoie să aflaţi ce anume veţi pierde în cazul în care vă atrag "nemţoaicele". Primul lucru de care nu veţi beneficia este designul absolut strălucitor.

Majoritatea modelelor premium sunt construite în trei volume, în timp ce Citroën C6 pare a fi "evadat" din clasa monovolumelor. Linia elegantă începe de la faruri şi se opreşte exact la portbagaj, unde geamurile laterale se îmbină cu stopurile. La ce alt model premium aţi mai întâlnit aşa ceva? Chiar şi plăcuţele de înmatriculare au fost montate cât se poate de jos, pentru a nu întrerupe linia elegantă a caroseriei.


O caroserie alungită lasă loc unui habitaclu de mari dimensiuni, unde ai impresia că ai intrat într-un restaurant de lux, dar nu opulent, ci de bun-simţ. Pentru că da, luxul poate fi şi discret. Citroën C6 arată interesant, este impunător, fiind parcă predestinat celor cu funcţii de preşedinte, fie de stat sau de companie.

Nu prea poţi spune astfel de lucruri şi despre BMW Seria 5. Ajunge cât am vorbit de designul maşinii şi trecem la modul în care se comportă pe şosea. Am avut în teste motorizarea de 2,2 litri diesel ce dezvoltă 173 de cai putere la 4.000 de rotaţii pe minut şi un cuplu maxim de 370 newton metru la 1.500 de rotaţii pe minut.


Suspensia pneumatică, investiţie sigură în România


Nici prea puţin şi nici exorbitant de mult, dar suficient cât să te poarte prin oraş în cel mai confortabil mod cu putinţă. Încă o dată Citroën îşi declară intenţia de eleganţă şi confort, pentru că cei aproape 180 de cai putere la care se adaugă cei 370 de newton metru nu reprezintă ingineria performanţei.


De fapt, maşina te încurajează să conduci într-un mod radical, cu totul nou, adică foarte încet. Inginerii Citroën au petrecut foarte mult timp să pună la punct insonorizarea maşinii şi le-a reuşit de minute. Propulsorul diesel abia dacă se aude la peste 3.500 de rotaţii, iar cutia de viteze nu forţează în nicio treaptă inutil motorul.

De remarcat că transmisia manuală cu şase trepte este excelent etajată pentru un condus cât se poate de relaxat. Degeaba încerci să calci pedala la maximum, pentru că nu te vei simţi proiectat în scaun ca la un model premium german.

Este foarte liniştitor voiajul într-un Citroën C6, iar maşina te îmbie să parcurgi cât mai mulţi kilometri, la volan sau pe bancheta din spate. Mai degrabă varianta a doua, pentru că C6 este un model pentru cei de pe banchetă.


Opţionale science fiction


Ce rămâne de apreciat în continuare la Citroën este suspensia activă pneumatică cu flexibilitatea şi amortizare pilotată. Avantajul îl reprezintă garda la sol constantă, indiferent de încărcătură, reglată automat în funcţie de viteză şi condiţiile de drum. Şi credeţi-mă, în România un astfel de sistem de suspensii chiar îşi merită banii, pentru că pur şi simplu ai impresia că te deplasezi pe un carosabil absolut impecabil. Suspensia lui C6 chiar reuşeşte să absoarbă absolut orice şoc deranjant pentru ocupanţii habitaclului.


Trecem de la design şi detalii tehnice la gadgeturile şi tehnologia de la bordul lui Citroën C6. Credeţi-mă, nu prea ştiu cu ce să încep. Şi aici nu mă refer la chestii "banale", precum tapiserie de piele ori climatizarea bi-zonă.

În varianta de bază, dacă o pot numi aşa, pentru că este arhisuficient echipată, găsim 9 airbaguri, clasicul deja, ESP+ASR, ABS cu EBD (distribuţia forţei de frânare) şi AFU (asistenţă la frânarea de urgenţă). C6 reuşeşte să atragă prin sistemul HUD (head up display), împrumutat din industria aeronautică, tehnologie care, încet-încet, şi-a făcut loc în maşinile de serie.


Producătorii auto folosesc spaţiul parbrizului pentru a afişa date utile şoferului precum viteza, turaţia motorului sau instrucţiuni de navigaţie. HUD-ul pare să leviteze deasupra capotei având focus la infinit. Datorită acestui fapt, şoferul nu trebuie să refocalizeze pentru a consulta informaţiile, salvând astfel câteva zecimi de secundă preţioase.

Acest efect optic se obţine folosind patru oglinzi pentru a proiecta datele pe parbrizul special adaptat al maşinii de pe un mic ecran cu cristale lichide ascuns privirii şoferului, ce este luminat de leduri foarte puternice. Display-ul este lizibil în orice condiţii de iluminare datorită senzorilor încorporaţi care ajustează automat luminozitatea în funcţie de condiţiile mediului. Cel mai ieftin Citroën C6 costă 43.185 de euro, cu TVA, în timp ce varianta de top ajunge la aproape 48.000 de euro, cu TVA.

BMW Seria 5, premium în haine sport


Probabil că pentru mulţi români BMW nu mai reprezintă absolut niciun secret, marca bavareză fiind mai tot timpul în topul preferinţelor în cei 18 ani scurşi de la Revoluţie. De fapt, "revoluţie" pare să fie cuvântul de ordine în cadrul conducerii constructorului german. De când ştim BMW, acesta a reprezentat sportivitatea, dinamismul, motoarele şi transmisiile bavarezilor fiind de multe ori predate în facultăţile de ingineri constructori auto.


Primu model BMW Seria 5 a ieşit de pe porţile fabricii din Munchen acum 36 de ani, în 1972. Iar pe 29 ianuarie 2008 a fost produs modelul cu numărul cinci milioane. Succes veritabil al casei bavareze. Modelul Seria 5 testat de noi reprezintă o încercare a mărcii de a se apropia de clienţii care vor să îmbine utilul cu plăcutul.

Şi inginerii bavarezi chiar au reuşit această combinaţie, ba mai mult, au adăugat şi ceva "picături" de esenţă de premium. Nu vreau să deschid Cutia Pandorei, adică polemicile pe marginea designului modelelor create de echipa condusă de Chris Bangle. Aici intervine subiectivismul celor care iubeau "adevăratul" BMW, şi pragmatismul celor care vor trei maşini într-una singură.


Adică, premium, sport, dar şi înclinată spre practic. Pentru că BMW 530 în varianta de motorizare diesel şi tracţiune integrală cam asta reprezintă. Poţi merge la o serată muzicală, dar te poţi încumeta şi pe drumuri desfundate, unde tracţiunea 4X4 te scapă de necazuri.


În conditii extreme de carosabil, precum zăpadă, gheaţă sau noroi, inovativul sistem de tracţiune pe toate roţile, xDrive de la BMW, iese în evidenţă. Datorită utilizării materialelor uşoare, şofatul sportiv şi consumul redus de combustibil nu se mai exclud reciproc. Inovativa suspensie din aluminiu şi distribuţia optimă 50:50 a greutăţii între cele două punţi, posibilă datorită componentelor din aluminiu, asigură un consum redus de combustibil şi un confort al şofatului fără rival în această clasă.


Cu tehnologia şi software-ul adaptate la cerinţele specifice ale unei maşini premium, xDrive permite distribuţia variabilă, în rapoarte diverse, a forţei de tracţiune între puntea faţă şi cea din spate, asigurând aderenţă de zile mari.


Lux îmbinat cu sport


În traficul cotidian, BMW Seria 5 cu xDrive este deosebit de agil şi dinamic. În orice condiţii de carosabil, sistemul xDrive recunoaşte imediat nevoia de a schimba distribuţia forţei de tracţiune. Aproape instantaneu, xDrive poate mări cuplul pe axa din faţă pentru a obţine aderenţă.


În situaţia în care o roată se învârte mai repede decât celelalte, aceasta poate fi frânată individual, după nevoie. Permanent, sistemul xDrive este solicitat pentru a furniza tracţiunea optimă. De exemplu, când drumul este uscat, puterea este transmisă pe puntea din spate.

Atunci când xDrive detectează zăpada, pentru a menţine trasa ideală, puterea va fi trimisă roţilor din faţă. Când şoseaua este acoperită cu apă, xDrive va detecta pericolul posibil de alunecare şi va trimite suficientă forţă către roţile cu cea mai buna aderenţă, pentru a menţine maşina stabilă.


xDrive - tehnologie de ultimă generaţie


Agilitatea unui BMW Seria 5, dotat cu xDrive, poate fi percepută deosebit de bine în curbe. În fracţiuni de secundă cuplajul electronic cu lamele distribuie cuplul motorului cu precizie între puntea din faţă şi cea din spate. Distribuţia rapidă a puterii garantează un plus de agilitate în curbe strâmte sau la parcare.


În afara faptului că asigură o tracţiune eficientă, xDrive contribuie activ la stabilitatea maşinii, prin redistribuirea puterii motorului. Aceasta datorită vitezei mari de reacţie şi a interacţiunii cu sistemul dinamic de control al stabilităţii (DSC).

Senzorii DSC verifică în mod continuu dinamica autovehiculului. Datorită noului nivel de dezvoltare a sistemului dinamic de control al stabilităţii, care analizează permanent direcţia şi viteza de rotaţie a fiecărei roţi, xDrive poate să intervină înainte ca situaţiile periculoase să devină sesizabile.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite