Prin ce mai atragem investitorii?

După ce Bulgaria a trecut, din acest an, la cea mai redusă cotă unică din Europa, România pierde, practic, ultimul avantaj competitiv pe care îl mai putea invoca Avem de trei ani cotă

După ce Bulgaria a trecut, din acest an, la cea mai redusă cotă unică din Europa, România pierde, practic, ultimul avantaj competitiv pe care îl mai putea invoca

Avem de trei ani cotă unică, dar nici pe departe un sistem simplu de impozitare. Cea mai scăzută cotă unică nu ne-a scutit de penultimul loc în UE la atractivitate. În aceste condiţii, în 2008, chiar trebuie să inventăm ceva "nou" pentru a ne "vinde" mai bine pe piaţa investiţiilor.

"Guvernele din întreaga lume au folosit ani de-a rândul impozitele ca pe un instrument de încurajare a investiţiilor, dar sondajul nostru confirmă că un regim fiscal moderat este numai o parte din pachetul care face ca o afacere să devină competitivă. O infrastructură bună, o calitate ridicată a forţei de muncă, accesul la resurse şi pieţe sunt la fel de importante".

Cu această concluzie firma de consultanţă KPMG prezenta, la sfârşitul anului trecut, rezultatele unui sondaj în rândul companiilor multinaţionale privind atractivitatea regimului fiscal în ţările Uniunii Europene şi Elveţia. Un sondaj din care reieşea că suntem pe penultimul loc acolo unde credeam că suntem măcar în prima jumătate.

De acord, suntem depunctaţi la problemele clasice româneşti - stabilitate legislativă, volum de legi, claritatea legilor - dar să stăm mai bine la capitolul relaţia cu autorităţile fiscale decât impozite mici pare de-a dreptul un mister. Explicaţia e simplă: cota unică nu înseamnă nimic de una singură. Iată Exemplul Slovaciei - să ai cota unică mai mare (19% faţă de 16%) şi atractivitate de două ori mai mare.

Cehii şi bulgarii, fascinaţi de modelul slovac

Slovacia pare cel mai bun exemplu de ţară care ştie de ce a introdus cota unică. Deşi a avut un start greoi în anii `90, Slovacia a urmat în ultimii ani, mai ales după 2004, când a trecut la cota unică, o evoluţie de-a dreptul fascinantă, devenind noul pol al investiţiilor din Europa Centrală, în special în domeniul auto.

Vecina Cehia, vedeta investiţiilor din anii `90, a renunţat, din ianuarie 2008, la impozitarea progresivă (maximum 32%), adoptând o cotă unică de impozitare a veniturilor, de 15%, (cota este însă ceva mai mare dacă se ţine cont că se măreşte baza la care se aplică).

De asemenea, a redus impozitul pe profit, de la 24% la 21%. Cehia anunţă continuarea reducerilor de impozite, pentru a se apropia, până în 2010, de cota unică de 19% practicată de slovaci, atât pentru venituri, cât şi pentru profit.

La slovaci, şi nu la vecinii români s-au uitat şi bulgarii când au anunţat introducerea, din ianuarie 2008, a cotei unice de impozitare a veniturilor, de 10%. "Avocaţii măsurii speră ca Bulgaria să copieze succesul Slovaciei, o ţară de şase milioane de locuitori care a atras investiţii de zeci de miliarde de euro, nota anul trecut cotidianul economic "SofiaEcho".

Vecinii noştri par să aibă şanse să devină noua Slovacie, din moment ce au deja o bună imagine în rândul investitorilor. Anul trecut, reduceau impozitul pe profit de la 15% la 10% şi mai luau 7% din contribuţiile sociale plătite de angajator. Iar trecerea la cota unică nu face decât să multiplice semnalele către investitori că în Bulgaria "se întâmplă ceva".

Noua lege a investiţiilor, o promisiune frumoasă

În urmă cu mai bine de trei ani, şi românii apelau la modelul slovac pentru a justifica scăderea drastică a impozitelor. Acum, nici măcar nu mai poate fi vorba de continuarea concurenţei fiscale. Oficial, cota unică de 19% a dus la creşterea veniturilor bugetare (plus 18%, în 2005, 24% în 2006 şi 30% în 2007).

Cu toate acestea, în ultimii doi ani nu au putut fi operate reduceri ale contribuţiilor sociale (principalele obstacole fiscale reclamate de investitori) decât de patru puncte procentuale. În 2008 se aşteaptă "un pas curajos şi decisiv", după cum declara primul-ministru Tăriceanu, de reducere cu şase puncte a contribuţiilor sociale, distribuită la angajator şi angajat. Asemenea reduceri au însă doza lor de incertitudine, în condiţiile unui echilibru macroeconomic precar.

În aceste condiţii, se cer activate alte instrumente pentru atragerea investiţiilor, de tipul facilităţilor punctuale pentru investitori. În octombrie anul trecut, guvernul prezenta, prin Ministerul Economiei, o formă "aproape finalizată" a viitoarei legi a investiţiilor, care părea să ţină cont de importanţa facilităţilor, dar şi de constrângerile în materie de ajutor de stat, impuse de Bruxelles. Nici până la această dată însă nu se ştie când va ajunge acest proiect în Parlament.

Teoretic, în forma propusă, legea nu vine cu elemente noi faţă de cadrul actual, spune Monica Bărbuleţiu, vicepreşedintele Agenţiei de Investiţii Străine. Oficialul face referire la hotărârea de guvern apărută la sfârşitul lunii septembrie, care prevede acordarea de ajutoare de stat inclusiv pentru acoperirea unor cheltuieli eligibile pentru realizarea de investiţii în imobilizări corporale (spre exemplu, achiziţionarea de terenuri).

Vicepreşedintele ARIS confirmă că, după anunţarea noilor facilităţi, s-a simţit creşterea interesului investitorilor. Explicabil, în condiţiile în care investitorii caută metode de compensare a noilor constrângeri din România - forţa de muncă, terenul, utilităţile sunt tot mai scumpe, crescând costurile de producţie.

Nu e greu de imaginat însă că un text cu putere de lege, în comparaţie cu o simplă hotărâre, le-ar da investitorilor o mai mare siguranţă că guvernul chiar prinde în buget banii pentru acoperirea "cheltuielilor eligibile". Mai ales că este cunoscut ce preţ se pune la noi pe stabilitatea legislativă.

Când unic nu înseamnă şi simplu

Costurile mari, atât cele cuantificabile, cât şi cele necuantificabile în bani arată că mediul investiţional românesc este departe de a fi unul prietenos. 60 de plăţi anuale pentru taxe sociale. Apoi patru tranşe de plata impozitului pe profit plus alte 32 de plăţi.

Total, 96 de plăţi pe care trebuie să le facă o firmă într-un an. După acest criteriu, România ajunge pe locul 175 din 178 de ţări - arată un studiu prezentat anul trecut de PriceWaterhouseCoopers. Înaintea noastră se plasa Congo, cu 89 de plăţi, iar după noi, o ţară care, de asemenea, are sistemul "simplificat" al cotei unice, Ucraina, cu 99 de plăţi.

Evident, altfel se vede cota unică în ţările baltice (Lituania, spre exemplu, are 7 plăţi) sau în Slovacia, cu 31 de plăţi. La acest capitol, nu numai că suntem pe ultimul loc în UE, dar penultimul loc are mai puţin de jumătate din "scorul" României - Polonia, cu 41 de plăţi. În Bulgaria, anual se fac doar 17 plăţi. Dar, "interesant" - după cum notează cei de la PWC, unei companii româneşti îi trebuie, în medie, numai 110 ore să-şi plătească taxele sociale şi în total 202 ore pentru toate taxele.

Astfel ne mai spălăm imaginea şi ajungem pe locul 70. Slovacia, spre exemplu, este pe locul 129, cu 344 de ore, iar Bulgaria, pe locul 160, cu 616 ore. Dar, până la urmă, investitorul care vrea să vadă cât de uşor plăteşte taxele ne găseşte pe locul 134 (Bulgaria, locul 88, Slovacia, 122). Acestea sunt însă costuri poate mai puţin cuantificabile.

Dacă se uită strict la câţi bani trebuie să dea la stat comparativ cu ceea ce câştigă, investitorul va găsi România de-abia pe locul 107. Astfel, la noi, proporţia taxelor totale în profitul unei companii era calculată la 47%, faţă de 37% în Bulgaria.