Joaca guvernelor cu bugetele României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 111.000 de persoane s-au pensionat anticipat  în perioada 2001-2009
Peste 111.000 de persoane s-au pensionat anticipat în perioada 2001-2009

Statul cheltuieşte 70% din veniturile sale cu asistenţa socială şi cu plata angajaţilor din sistemul public. Niciun guvern nu a corectat acest dezechilibru. Ziarul „Adevărul“ a realizat o analiză a bugetelor României pe ultimii zece ani. Rezultatul: viziunea pe termen lung a lipsit cu desăvârşire.

În timp ce se plasează pe ultimul loc în UE în privinţa încasărilor la bugetul general consolidat, România ocupă un „onorabil" loc nouă la ponderea remunerării angajaţilor la stat în totalul veniturilor, potrivit unei analize elaborate de Consiliul Fiscal. În privinţa cheltuielilor cu pensiile, România este pe locul doi în UE, după Grecia, şi pe primul loc în rândul celor mai noi zece state membre.

Citeşte şi: Dosar "Adevărul": Marea ţiganiadă a fondurilor pentru rromi

Niciun guvern - din 2000 până astăzi - nu a acordat o prea mare atenţie investiţiilor. Altfel, recesiunea nu ar fi obligat statul să facă ajustările masive tocmai în zona cheltuielilor cu asistenţa socială. Şi tot o atenţie mai sporită a guvernanţilor la investiţii ar fi făcut ca economia României să se bazeze mai puţin pe consum şi mai mult pe producţie.

Derapaje necorectate

În timp ce, în ultimul deceniu, încasările au fost din ce în ce mai puţine, cheltuielile totale la bugetul general consolidat au sporit semnificativ, de la 38,5% din PIB în anul 2000, la 40,4% din PIB anul trecut. Anul 2000, de altfel, marchează începutul unei tendinţe de scădere accentuată a cheltuielilor, care s-a menţinut până în 2005, când nivelul acestora indica 33,5% din PIB. Din 2006 însă, trendul s-a inversat, iar pragul a sărit de 35% din PIB. Cea mai mare presiune a venit din zona cheltuielilor cu asistenţa socială, care au crescut cu 3% ca pondere în total - în 2009 faţă de anul 2000 - ajungând să reprezinte 13,5% dian PIB.

Un avans semnificativ au înregistrat şi cheltuielile de personal, de la 8% din PIB în 2000, la 10,6% în 2009. S-au ajustat, în schimb, cheltuielile cu bunuri şi servicii, de la 9,4% din PIB în 2000, la 6,3% în 2009. Banii alocaţi pentru investiţii au depăşit 5% din PIB, pentru prima oară, în 2006. Din 2007, însă, când s-a înregistrat un vârf de 5,7% din PIB, această componentă a început să primească mai puţine fonduri.



Statul social

Anul trecut, 15,4 miliarde de euro au fost cheltuite cu asistenţa socială, din care cea mai mare parte a finanţat pensiile. Evoluţia cheltuielilor cu pensiile a cunoscut, de altfel, cel mai spectaculos avans în ultimii zece ani. De la 8,3% din PIB cât ocupa în 2000, ponderea acestora a ajuns la 11,8% din PIB în 2009. Tot ca procent în Produsul Intern Brut, România ocupă penultimul loc în UE după criteriul privind asistenţa socială. Dar la cheltuielile cu pensiile, România se situează pe locul şase din 25 de state membre şi pe primul loc în rândul celor mai noi zece ţări aderate.

Dinamica şi structura pensionarilor au cunoscut o evoluţie cel puţin suspectă în ultimii zece ani. În timp ce numărul pensionarilor plătiţi din bugetul de stat a scăzut de la 1.885.000 în 2000 la 970 de mii în 2009, cel al pensionarilor plătiţi de la bugetul asigurărilor sociale de stat (pensionari BASS) a crescut de la 4,42 de milioane la 4,72 de milioane. Pensionările anticipate au crescut de la 10.000 în 2000 la 121.000 în 2009. Iar cele de invaliditate au sporit semnificativ, de la 657 de mii la 903 mii.

În privinţa raportului dintre veniturile şi cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS), doar trei ani România a cunoscut un excedent la acest capitol, respectiv intervalul 2005-2007. Unul dintre motive a fost şi faptul că, din 2005, pensiile agricultorilor sunt suportate din bugetul de stat. Chiar şi aşa, începând cu 2008 s-a înregistrat, din nou, deficit la BASS, astfel că anul trecut a marcat cel mai mare dezechilibru între veniturile şi cheltuielile din acest buget.După criteriul cheltuielilor cu bunuri şi servicii, România ocupa, în 2009, poziţia 12 în UE şi şapte în grupul noilor state membre. Acest tip de cheltuieli au scăzut aproape constant din 2000 până în prezent, de la 9,4% în PIB, la 6,3% în 2009. O rupere a trendului descrescător s-a produs în 2005, când acestea au urcat de la 6,2% în PIB, la 7%.

Venituri tot mai puţine

Veniturile totale ale bugetului general consolidat au scăzut în ultimii zece ani, chiar dacă s-a înregistrat o uşoară revenire în anii de creştere economică accelerată (2006-2007). Astfel, de la un prag al încasărilor de 33,8% din PIB în 2000, anul trecut s-a înregistrat un nivel de 32% din PIB. Calculele au fost făcute după metodoligia ESA 95. Potrivit acesteia, se iau în calcul şi veniturile lunii ianuarie a anului următor, fiindcă ele sunt, de fapt, aferente lunii decembrie a anului anterior. Urmând principiul logic, se exclud încasările primei luni ale anului pentru care se face calculul, acestea fiind adăugate datelor pentru anul anterior. Ca pondere în total venituri, cel mai mult au scăzut cele fiscale (inclusiv din contribuţii sociale), de la 30,6% din PIB în 2000 la 28% anul trecut.

Veniturile nefiscale au urcat uşor faţă de acelaşi an, însă sunt în continuare sub nivelul din 2002 şi 2004, când acestea se ridicau la 4,5% din PIB. Anul trecut, România ocupa ultimul loc în UE la venituri totale şi penultimul loc la cele fiscale. În privinţa veniturilor nefiscale, se plasa pe locul 23 în rândul statelor membre şi pe ultima poziţie în grupul ultimelor zece ţări aderate.

Reducerea facturii sociale

Potrivit reprezentanţilor Consiliului Fiscal, este obligatorie reducerea facturii sociale, prin diminuarea fondului de salarii din sectorul bugetar, reforma sistemului de pensii şi a celui de ajutoare sociale.

Bugetarii „au mâncat" 74 de miliarde de euro în nouă ani

d
Cel mai mare număr de bugetari s-a atins în 2008

Cel mai mare număr de bugetari s-a atins în 2008 

Dacă în privinţa pensiilor tendinţa de creştere a fost constantă în ultimii zece ani, nu acelaşi lucru se poate spune despre angajaţii din sistemul public. Evoluţia cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, în ultimii zece ani, a fost neuniformă. Astfel, în perioada 2000-2006, cheltuielile de personal ca procent în PIB le surclasau pe cele în sumă absolută şi au avut o evoluţie oscilantă. De pildă, în 2000, cheltuielile cu angajaţii din sectorul public au reprezentat 7,9% din PIB, şi s-au ridicat la 3,2 miliarde de euro.

În 2009, acestea reprezentau 10,6% din PIB şi însumau 12,3 miliarde de euro. În total, România a cheltuit, în perioada 2000-2009, 74 de miliarde de euro cu salariile angajaţilor publici. Momentul de boom absolut l-au reprezentat anii 2007 şi 2008, când statul a cheltuit 11,6 miliarde de euro, respectiv 14 miliarde de euro, cu remuneraţiile funcţionarilor publici. „Cheltuielile de personal au crescut foarte rapid, atât ca urmare a sporirii numărului angajaţilor publici, cât şi a creşterii rapide a salariilor acestora", a transmis Consiliul Fiscal. Mai exact, salariile bugetarilor au crescut cu 150% în 2008 faţă de 2004, faţă de un avans de numai 100% în sectorul privat.

Fără număr

La nivelul anului 2001, cei mai mulţi angajaţi din sistemul de stat lucrau în instituţii şi autorităţi publice, excluzând instituţiile subvenţionate din bugetul de stat şi bugetele locale, şi instituţii finanţate din venituri proprii, adică peste 820 de mii de persoane. Numărul acestora a atins vârful în 2008, la 994 de mii de persoane, pentru ca în mai 2010 să scadă uşor, la 975 de mii. În ultimul deceniu, în loc ca sistemul bugetar să devină mai suplu, el ajuns să numere, în total, peste 1,350 de angajaţi. Din aceştia, cei mai mulţi sunt funcţionari publici, în timp ce personalul din învăţământul preuniversitar de stat număra, în mai 2010, 321 de mii de persoane.

Măsurile din ultimii ani au adâncit criza

Corecţia deficitului de cont curent s-a făcut în România, potrivit Consiliului Fiscal, în special pe seama sectorului privat, cel care creează cea mai mare parte a valorii adăugate din economie. „Acesta a suferit o ajustare brutală foarte rapidă a balanţei economisire-investire, de aproximativ 15% din Produsul Intern Brut cumulat, în numai doi ani, respectiv 2008 şi 2009", a transmis Consiliul. Astfel, în timp ce sectorul privat s-a ajustat chiar începând cu 2008, sectorul guvernamental nu a făcut acelaşi lucru. Dimpotrivă, el şi-a mărit deficitul. „Deci povara ajustării deficitului de cont curent a fost suportată în totalitate de sectorul privat", concluzionează experţii.  Un alt motiv de contracţie economică prelungită a fost şi amânarea ajustării facturii sociale, care nu a creat spaţiul fiscal necesar în 2009 pentru investiţii publice masive, care să stimuleze economia. „Absorbţia fondurilor europene, un factor potenţial major de stimulare a activităţii economice, este dezamăgitoare", mai arată Consiliul. În perioada 2007-2009, România a fost plătitor net la bugetul Uniunii Europene. Plăţile către Comisia Europeană au ajuns, anul trecut, la 3,6 miliarde de euro, în timp ce încasările nete s-au ridicat la numai 2,3 miliarde de euro.

Blocaj pentru firme

Procentul de absorbţie, în 2009, a fost de 9,3%, iar perspectivele pentru 2010 sunt pesimiste, arătând performanţe sub nivelul anului trecut. Datoriile statului faţă de sectorul privat, programate să scadă în cadrul acordului de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, au crescut substanţial şi blochează sectorul privat. O altă măsură care a adâncit recesiunea a fost creşterea taxelor: TVA în 2010, contribuţiile de asigurări sociale şi accizele în 2009. O nouă repriză de scumpire a accizelor ne aşteaptă şi anul viitor.

"Povara ajustării deficitului de cont curent a fost suportată, în totalitate, de sectorul privat."
Consiliul Fiscal

Investiţii haotice, buget tot mai sărac

Guvernul vrea să facă autostrăzi, dar nu ştie cât trebuie să cheltuiască pentru exproprierea de terenuri   Foto: Adevărul

Guvernul vrea să facă autostrăzi, dar nu ştie cât trebuie să cheltuiască pentru exproprierea de terenuri   Foto: Adevărul

Cheltuielile de capital din banii publici sunt repartizate mai mult în direcţiile de interes local decât în cele de anvergură naţională. Statul dă tot mai puţin pe investiţiile de interes general, cum ar fi infrastructura, şi lasă la latitudinea judeţelor jumătate din alocările bugetare.

Faptul că investiţiile sunt un fel de „Cenuşăreasă" a alocărilor bugetare a devenit o banalitate în ultimii 10 ani. Numai că, pe lângă cota extrem de redusă rezervată cheltuielilor de capital (sub 6% din Produsul Intern Brut), chiar alocarea în sine arată că guvernele nu au avut o viziune cât de cât coerentă pentru a stabili încotro să fie direcţionaţi banii publici.

Spre exemplu, au fost ani în care investiţiile în infrastructură au reprezentat numai 4,9% din totalul bugetului de stat, dar au fost şi ani în care această cotă a ajuns la aproape 25%, arată un studiu al Consiliului Fiscal.

Pe de altă parte, bugetele locale au beneficiat şi de cote mai mari de 60% din totalul disponibil la nivel naţional, ceea ce denotă politizarea excesivă a administrării bugetului. Primarilor şi şefilor de consilii judeţene li s-au repartizat când foarte mulţi, când foarte puţini bani, dar întotdeauna ei au dispus de fonduri cel puţin duble faţă de al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR).
Tot din studiul citat mai reiese că fondurile pentru bunuri şi servicii (pe care statul le achiziţionează în special pentru a-şi întreţine aparatul birocratic) au fost întotdeauna mai mari - uneori chiar duble - în comparaţie cu cele pentru investiţii.

Guvernul şi-a însuşit doar lecţia prioritizării

Repartizarea haotică a resurselor pe diverse ţinte în ultimii 10 ani a făcut ca mai multe mii de proiecte publice să fie începute şi apoi abandonate, mai ales din cele demarate pe plan local. Reabilitări de clădiri, sisteme de termoficare, canalizare sau aducţiuni de apă sunt îngheţate în diferite stadii de execuţie şi în jurul foare multora dintre ele scandalurile de corupţie se ţin lanţ. Cât despre drumuri şi autostrăzi, aceeaşi lipsă de viziune a făcut ca deschiderea de şantiere să pornească înainte ca terenurile să fie expropriate ori măcar degrevate de reţelele de utilităţi. Numai în cazul Autostrăzii Transilvania sunt zeci de kilometri care nu pot fi executaţi din cauză că pe-acolo trec reţele de gaze, apă sau curent electric. În cealaltă parte, unde urmează să se construiască tronsonul românesc al Coridorului IV European de autostradă (Nădlac-Arad-Deva-Sibiu-Piteşti-Bucureşti-Constanţa) sunt încă terenuri neexpropriate. Nici acum, autorităţile nu prea ştiu cât va costa exproprierea de terenuri şi relocările de utilităţi şi cât va costa construcţia efectivă a viitoarei autostrăzi pe această rută, ştiu doar că totalul va fi de 8,5 miliarde de euro.

Spre deosebire de anii trecuţi, când toate proiectele publice erau prioritare şi în acelaşi timp niciunul, acum Guvernul precizează că doar Coridorul IV European este prima urgenţă, atât pe calea rutieră, cât şi pe cea ferată. Şi o noutate: pe acest tronson, investiţia publică poate să fie realizată integral de la bugetul statului (plus bani atraşi din sursele unor instituţii străine), dar şi în parteneriat public-privat. Lecţia prioritizării vine însă cam târziu...

Aproape de media UE

La capitolul cheltuieli cu bunuri de capital (investiţii), cu o proporţie de 5,4% din PIB alocată în această direcţie, România stă ceva mai bine decât media înregistrată în ţările membre UE (4,7%) şi chiar decât media din ţările zonei euro (4,9%). Însă trebuie spus că România este utima în clasamentul UE27 din punctul de vedere al ponderii cheltuielilor bugetare în PIB (40,4%, faţă de 58,2% din PIB, maximul european înregistrat în Danemarca). Asta înseamnă că suma nominală efectiv alocată investiţiilor (2,8 miliarde de lei, adică 680 de milioane de euro în 2010) este infimă faţă de necesarul real, într-o ţară cu infrastructura aflată în starea pe care o cunoaştem cu toţii.

Atenţie la dobânzi!

În primii ani de după 2000, cheltuielile cu dobânzile au fost extrem de mari, uneori chiar şi de peste 3% din PIB, ceea ce nu îngrijora prea mult autorităţile, având în vedere potenţialul de creştere economică manifestat în acea perioadă. Apoi, în perioada 2006-2008, acestea au scăzut sub 1% din PIB, dar ulterior au început să crească din nou, ajungând în 2010 la 1,5% din PIB. Având în vedere cât de mult s-a împrumutat statul în ultimii doi ani, specialiştii au început deja să tragă semnale de alarmă privind ponderea dobânzilor în totalul cheltuielilor bugetare.

2010, un an şi mai sărac

Datele execuţiei bugetare pe primele nouă luni din acest an, coroborate cu realizările din aceeaşi perioadă a anilor trecuţi, arată că Guvernul a alocat pentru investiţii tot mai puţini bani, în timp ce cheltuielile cu dobânzile au crescut exploziv. Concret, dacă în primele nouă luni din 2009 cheltuielile cu investiţiile publice însumau 23 de miliarde de lei (aproximativ 5,5 miliarde de euro), în aceeaşi perioadă din 2010 acestea au scăzut la 19,6 miliarde de lei (4,6 miliarde de euro). Cheltuielile cu dobânzile, însă, au crescut de la 4,2 miliarde de lei în 2009 la 5,1 miliarde de lei în 2010, şi adevăratele scadenţe încă nu au venit.

Soluţia: eliminaţi risipa!

Eliminarea risipei şi cresterea eficiennţei în alocarea fondurilor publice ar fi una dintre soluţiile propuse de specialiştii Consiliului Fiscal pentru depăşirea blocajelor şi deficitelor bugetare. De asemenea, specialiştii mai recomandă îmbunătăţirea infrastructurii, ca factor-cheie al asigurării creşterii economice durabile pe termen lung. Aceasta s-ar putea realiza în special prin absorbţia rapidă a fondurilor europene (care trebuie să devină prioritate guvernamental), parteneriate public-private şi consolidarea fiscală, care va crea spaţiul fiscal pentru creşterea cheltuielilor de capital.

În acest sens „sunt esenţiale bugetarea multianuală şi elaborarea unei strategii coerente de investiţii publice la nivel naţional şi ierarhizarea raţională a priorităţilor la nivel local", conchid experţii fiscali.

Din ce va creşte bugetul pe 2011?

Guvernul mizează în 2011 pe încasări mai mari la buget din accize, impozit pe venit şi mai ales taxa pe valoarea adăugată, precum şi din amenzi, confiscări şi taxe pe jocurile de noroc, dar aşteaptă încasări mai mici din impozitul pe profit. Încasările din impozitul pe profit ar putea fi de 9,8 miliarde de lei, din care 9,5 miliarde de lei vor proveni de la agenţii economici şi 330 de milioane de lei de pe urma  băncilor comerciale. Încasările din impozitul pe venit sunt estimate la 18,5 miliarde de lei (13,3 miliarde de lei din impozit pe salarii, 1,1 miliarde de lei din impozit pe pensii, 1,3 miliarde de lei din impozit pe dividende, 505,2 milioane de lei din impozit pe activităţi independente, 360,6 milioane de lei din cedarea folosinţei bunurilor şi 124,9 milioane de lei din jocurile de noroc). Din accize (vânzările de alcool, tutun şi combustibili) sunt aşteptate anul viitor încasări totale de 17,3 miliarde de lei.

Normele Legii PPP sunt gata

Premierul Emil Boc a confirmat ieri, la Pro TV, că Guvernul a aprobat normele de aplicare a Legii parteneriatului public-privat (PPP). Cota redusă din profit şi perioada scurtă de executare a proiectului vor fi principalele avantaje ale particularilor care vor să intre într-un parteneriat cu statul.

Taxarea muncii a crescut, disciplina fiscală a scăzut

Din punctul de vedere al regimului de taxare, România este, de mai mulţi ani, deţinătoarea unor triste recorduri europene şi chiar mondiale. În primul rând, taxele noastre nu sunt neapărat cele mai mari, dar sunt multe (în total, 113), cele mai multe din lume. Apoi, plata acestora consumă românilor peste 200 de ore pe an - timp coat ca fiind printre cele mai lungi din Europa. Ar mai fi şi câteva ciudăţenii nemaivăzute la alţii, cum ar fi aceea că banii încasaţi de pe urma activităţilor feroviare sunt folosiţi la dezvoltarea şoselelor sau că se instituie taxe pe activităţi care ar trebui încurajate (cum ar fi reinvestirea profitului), astfel că putem spune că românii au parte de un regim fiscal ce nu te lasă să te plictiseşti. Pe lângă toate acestea, forţa de muncă este tot mai intens taxată, chiar dacă s-a dovedit că depăşirea unui anumit nivel de suportabilitate nu duce la încasări mai mari, ci la un grad de conformare tot mai mic.

Angajatorii plătesc mai mult

O altă ciudăţenie fiscală a României constă în faptul că angajatorului îi revine o cotă mai mare decât a angajaţilor la plata contribuţiilor sociale - în majoritatea ţărilor europene, cota ce le revine angajaţilor este mai mare, arată statisticile Consiliului Fiscal. În fine, la noi, munca este impozitată în aceeaşi măsură ca şi consumul (puţin peste 11%), iar capitalul are o cotă mai mică decât în celelalte ţări UE.

În asemenea condiţii, este firesc că gradul de conformare la plata taxelor a scăzut proporţional cu creşterea acestora. Pe angajatori nu-i deranjează atât suma în sine, cât dificultăţile pe care trebuie să le înfrunte la plata acestor taxe. Şi iată rezultatele: dacă în 2001, pe când rata de taxare a remunerării salariaţilor era de 5,3%, gradul de conformare la plată esa de 55%. Acum, când taxarea a crescut până la 6,3%, conformarea la plată a scăzut, ajungând la 41,8%.

Creşte datoria de stat pe termen scurt

Aproape 6% din datoria publică trebuie plătită în termene scurte şi foarte scurte

Aproape 6% din datoria publică trebuie plătită în termene scurte şi foarte scurte

După o lungă perioadă de scăderi anuale, datoria publică a României a revenit la nivelul din anii 2000-2002, ca pondere în PIB. Mai rău este că şi ca structură calitatea datoriei a început să se cam deterioreze. În anul 2002, dintr-un total de 24,9% din PIB, 6,2% însemna datorie pe termen scurt şi restul - pe termen lung. În prezent, dintr-un total de 23,7% al ponderii datoriei publice în PIB, 5,4% este pe termen scurt, cu tendinţă de majorare a acestei proporţii. Ca maturitate, ponderea datoriei de până la un an a crescut vertiginos, ajungând la 7,6% din PIB (de la sub 2% în anii 2005-2007), iar cea de 1-5 ani aproape s-a triplat ca procent în PIB, ajungând de la 3,8% la 6%.

Interesant este că datoria internă a crescut cel mai mult, ajungând la o proporţie de 12% - mai mare chiar decât a celei externe (11,7%). În anii dinaintea crizei, preponderentă era datoria externă, iar raportul dintre cea internă şi cea externă era inversat, însă totalul abia dacă depăşea 15% din PIB. Ca o consecinţă a acestor evoluţii, datoria statului exprimată în monedă naţională a crescut cel mai mult (de la 2%-3% din PIB în perioada 2005-2006 la 9,2% din PIB în 2009). Datoria exprimată în euro a crescut de la 5,7% din PIB în 2008 la 11,8% din PIB în 2009. Reamintim că în ultima perioadă cheltuielile cu dobânzi aferente datoriei publice a crescut continuu, iar pentru 2010 au fost alocate 7,75 miliarde de lei numai la acest capitol.

113 taxe şi impozite există în România, reprezentând un număr record la nivel mondial, la capitolul fiscalitate.

d
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite