Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Faţa nevăzută a crizei: numărul de greci cu HIV creşte dramatic

11 noiembrie 2011, 12:14 |  Autor: Elena Dumitru | 

Cuvinte cheie: criza economica, grecia, hiv, sida, austeritate, greci, atena,

FOTO: Reuters. Medici voluntari efectuează teste HIV pe străzile Atenei

FOTO: Reuters. Medici voluntari efectuează teste HIV pe străzile Atenei

 

„Contagiune“ este cuvântul folosit în presa economică pentru a descrie  criza din Grecia. Pentru populaţia care trăieşte acum într-o societate dominată de haos, cuvântul are un cu totul alt înţeles. De când s-au agravat problemele economiei elene, numărul utilizatorilor de draguri şi prostituţia au crescut şi, odată cu ele, şi numărul de greci infectaţi cu HIV.

Problemele economiei elene îşi pun tot mai mult amprenta asupra populaţiei. De la introducerea măsurilor de austeritate, numărul grecilor care contractează virusul HIV după ce droghează a crescut dramatic.

Pe măsură ce criza se agravează, societatea devine mai sumbră. Grecii iau acum cu 35% mai multe antidepresive decât luau în urmă cu cinci ani, potrivit datelor Şcoalii Naţionale pentru Sănătate Publică. Ministerul Sănătăţii spune că sinuciderile au crescut cu până 40% doar în acest an.

Jurnaliştii Reuters au mers pe străzile Atenei pentru a documenta un fenomen din ce în ce mai extins în societatea greacă: contractarea virusului HIV ca urmare a folosirii în comun a acelor de seringă.



Primul caz este cel al unei femei din Ucraina, care a emigrat în Grecia în urmă cu 12 ani şi s-a căsătorit cu un cetăţean elen. Are acum patru copii, iar jurnaliştii au contactat-o prin intermediul asistentului social care se ocupă de ea.

Femeia, în vârstă de 34 de ani, cu păr blond, decolorat şi strâns la spate, a fost dispusă să vorbească doar sub condiţia anonimităţii. Atunci când fiica sa în vârstă de doi ani s-a simţit rău, în octombrie, a dus-o la un spital de stat. Doctorii nu au putut explica de ce fetiţa are febră. Unul dintre ei a propus un test pentru detectarea virusului HIV. Diagnosticul, atât pentru  mamă, cât şi pentru copil, a fost pozitiv. „Am fost devastată“, spune aceasta.

Nu este singura care a fost şocată. În 2009, anul în care copilul s-a născut, în Grecia nu a fost descoperit niciun caz de transmitere a virusului HIV de la mamă la copil, potrivit Centrului pentru Control şi Prevenire a Bolilor din Grecia (o agenţie publică din cadrul Ministerului Sănătăţii). Cazul femeii se pare că a fost trecut cu vederea într-un program naţional de testare a femeilor însărcinate.

Medici voluntari efectuează teste HIV pe străzile Atenei în ambulanţe


„Cum este posibil ca un copil purtător al virusului HIV să se nască în Grecia? Asta întreb eu“, spune asistenul social al femeii, Anna Kavouri. Acum, cele două lucrează împreună pentru a descoperi exact ce s-a întâmplat şi ce se poate face pe cale juridică.

Ministerul Sănătăţii nu a răspuns solicitărilor făcute de jurnalişti, iar Reuters nu a putut verifica toate elementele din povestea femeii. Însă tot mai mulţi greci din Atena spun că plasa de siguranţă socială a ţării se destramă, iar cele mai grave consecinţe se văd în sistemul de sănătate.

Grecii (atât statul, cât şi populaţia) au cheltuit, în acest an, cu 36% mai puţin pentru sănătate, potrivit Şcolii Naţionale pentru Sănătate Publică. În 2010 s-au cheltuit 25 de miliarde de euro, adică aproximativ 10% din PIB, pentru sistemul de sănătate (privat şi public). În acest an însă, suma va scădea la 16 miliarde de euro. Bugetul de la stat se ridică la doar 10 miliarde de euro.



Efectul este resimţit cel mai tare la marginile societăţii. Consumului de heroină şi prostituţia sunt în creştere. Dependenţii de droguri şi imigranţii ilegali cu HIV spun că este greu să găseşti ace curate, înlocuitori de heroină şi tratamente antiretrovirale. Ritmul de infecţie cu HIV este în creştere.

Cele mai recente date disponibile ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, din 2009, arată că 11.000 de persoane, sau 0,1% din populaţia greacă, aveau atunci  HIV / SIDA - o treime din rata în Statele Unite ale Americii. Dar asta se pare că se schimă. În primele cinci luni ale anului 2010, Grecia a avut 255 de noi cazuri de HIV. În aceeaşi perioadă a acestui an, au existat 384 de cazuri noi - o creştere de mai mult de 50%.

Centrul pentru Control şi Prevenire a Bolilor prezice că rata de creştere se va ridica la 60%până la sfârşitul anului 2011. Prin comparaţie, în Statele Unite rata anuală de creştere este de numai 7%.

Problema din Grecia a fost agravată de creşterea consumului de droguri..

„Situaţia HIV în Grecia este ca o pădure uscată în timpul verii, care tocmai a fost lovită de o rafală de vânt“, spune Dedes, care este, de asemenea, şeful organizaţiei Voce Pozitivă, un ONG grec înfiinţat pentru a combate răspândirea HIV. „Acesta ar putea fi mistuită în orice moment“, continuă el.

GĂURI IN SISTEM

Femeia din Ucraina a spus că nu este un utilizator de droguri injectabile şi crede că a contractat HIV printr-o operaţie pe care a suferit-o în urmă cu mai mulţi ani, deşi acest lucru a fost imposibil de verificat.

Multe ţări, inclusiv Grecia, testează femeile însărcinate pentru virusul HIV. Femeia spune însă că nu i s-a oferit niciun test atunci când era însărcinată.

"Nici nu mi-a trecut prin minte că aş avea nevoie de unul", spune ea. Doctorii cred acum că ea i-a transmit virusul fiicei sale prin alăptare.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ce înseamnă să fii sărac în Grecia

    Modalitatea de evaluare a sărăciei îi face pe mulţi să afirme că „săracii“ greci nu sunt chiar ...

    EXCLUSIV Prostituata HIV, o bombă biologică, împrăştie SIDA prin toată România cu legea în mână

    Mariana Ancuţa, o timişoreancă de 23 de ani, colindă de ani în şir întreaga ţară ca să se vândă ...

    VIDEO Cronologia unui dezastru. Cum a ajuns Grecia pe marginea prăpastiei

    De prea multe ori, în ultimele două secole, grecii mai degrabă s-au declarat în faliment decât ...

    Drumul scurt de la pocăinţă la prostituţie al studentei măcelare de la Medicină

    Carmen Bejan, de 20 de ani, a povestit cât de influenţabilă era şi cât de uşor s-a lăsat intimi ...

    Grecia a intrat pentru prima dată în faliment în secolul 4 î.e.n.

    Grecia se află în centrul crizei datoriilor de stat care-i nelişteşte pe investitori şi care ac ...

    Studentul măcelar de la Medicină: „Dumnezeu m-a scăpat de moarte ca să spun adevărul despre crimă”

    Sergiu Florea a făcut o confesiune-şoc în faţa psihologilor Serviciului de Probaţiune din Timiş ...

    FOTOGALERIE Cele mai frumoase poze din 2011 cu armata SUA în acţiune

    Armata SUA a avut în 2011 un an dificil, iar o colecţie cu cele mai frumoase fotografii care îi ...

    Traian Băsescu vrea organizarea României în 8 sau 12 judeţe până la sfârşitul anului

    Preşedintele nu va renunţa la ideea unei legi a reorganizării administrative, care să fie apro ...

    FOTO Şoferiţa acroşată de maşina lui Mircea Lucescu: "Nu am crezut că o să intre tramvaiul în el"

    Şoferiţa care a fost acroşată de maşina condusă de Mircea Lucescu afirmă că nu a crezut că tra ...

    În ce investim ca să câștigăm în 2012

    Experţii recomandă depozitele în lei moldoveneşti şi achiziţiile de terenuri agricole. În acest ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole