Cum putem să repornim în forţă economia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca să avem o creştere economică semnificativă, ar trebui să ne concentrăm investiţiile pe câteva domenii-cheie, cum ar fi infrastructura, energia regenerabilă şi turismul. Oamenii de afaceri consideră că România trebuie să investească în câteva domenii care pot genera creşterea PIB. Un exemplu de urmat ar putea fi Polonia, Cehia şi Turcia.  

„Noi nu ne vindem ţara", slogan la modă la începutul anilor '90, nu mai este de mulţi ani de actualitate. Din contră, acum, România trebuie să caute cele mai bune metode pentru a atrage investiţii, necesare pentru relansarea economiei, consideră oamenii de afaceri şi economiştii consultaţi de „Adevărul". Nu contează de unde vin banii, că sunt ai statului, din parteneriate publice private, de la investitorii străini sau din fondurile europene. Să presupunem că autorităţile reuşesc să facă din România o destinaţie de afaceri mai atractivă decât ţările din jur, mai ales că perspectivele sunt favorabile. Ce facem mai departe? Pentru început, este necesară o prioritizare a proiectelor de investiţii din acele domenii   identificate de stat şi de mediul de afaceri, capabile să genereze creştere economică, consideră Lucian Anghel, economistul-şef al BCR. „Selecţia este dureroasă, pentru că resursele trebuie folosite eficient", ne-a declarat Anghel.

Ce vor oamenii de afaceri

Alegerea domeniilor-cheie creează însă o adevărată dezbatere între oamenii de afaceri. Bunăoară, George Copos,  proprietarul grupului Ana Holding, crede că mediul privat ar trebui să investească în turism, în timp ce statul, în infrastructura de transport, agricultură, educaţie şi sănătate. „Aceste domenii, exploatate judicios, pot genera creşterea PIB, scăderea şomajului, crearea unei clase de mijloc solide şi întărirea puterii de cumpărare, cu efect în creşterea consumului şi în sporirea cererii, deci şi a producţiei", a declarat pentru „Adevărul" fostul vicepremier. Copos deţine mai multe hoteluri din România, în Bucureşti, Eforie Nord şi Poiana Braşov. Pe agricultura selectivă - bioecologică sau de nişă - şi infrastructură, dar şi pe energia regenerabilă mizează şi Jean Valvis, care deţine grupul Valvis Holding.  

Facilităţile fiscale, pe lista de priorităţi

Alţi oameni de afaceri, în schimb, nu consideră oportună prioritizarea investiţiilor, cu excepţia celor în infrastructură. „În România am avut o experienţă de aproape jumătate de secol cu domenii prioritare pentru stat şi nu a fost tocmai un succes", a declarat pentru „Adevărul" Ovidiu Tender, proprietarul grupului Tender SA, cu activităţi în energie, petrol şi gaze, construcţii, turism şi farma. Pentru o creştere economică sănătoasă, el consideră că este nevoie de reglementări fiscale prietenoase, care să atragă banii investitorilor. Ideea este susţinută şi de Jean Valvis. De altfel, câteva dintre domeniile menţionate figurează şi pe lista de zece propuneri de investiţii în infrastructură a Consiliului Investitorilor Străini (CIS), lansate în urmă cu câteva luni. În plus, „piaţa de capital din Bucureşti ar trebui în continuare dezvoltată, prin listarea firmelor româneşti, dar şi pentru privatizarea companiilor de stat după un calendar riguros şi transparent", ne-au declarat reprezentanţii CIS.

„Modelele" Polonia, Cehia şi Turcia

Ar putea România să înveţe ceva din poveştile de succes ale fostelor ţări comuniste care au reuşit să iasă din criză? „Polonia este un exemplu interesant de urmat, dar nu şi singurul", crede George Copos, care apreciază că şi modelul turc este bun. Polonia este singura ţară europeană care nu a intrat în recesiune, lăudându-se cu o creştere economică de 3,8% în 2010. Turcia a înregistrat un avans economic de 8,9% anul trecut şi a devenit ţara cu cel mai mare ritm de creştere din lume, în primul trimestru din 2011.

Desigur, şi Cehia, consideră Ovidiu Tender, „pentru că nu a avut convulsii foarte mari în ultimii 20 de ani şi are un nivel de trai foarte ridicat". Economia cehă şi-a revenit în 2010 şi a urcat cu 2,3%, după o contracţie de 4,1% în 2009. Indiferent de modelul adoptat, autorităţile nu trebuie să se abată de la conduita adoptată pe timp de criză. „Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Totul este să nu avem derapaje, pentru că 2012 este an electoral", conchide Lucian Anghel.

1,5% este creşterea economică prognozată pentru 2011.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite