Ce noutăţi aduce proiectul de modificare a Codului Fiscal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre prevederile noului proiect se numără creşterea pragului afacerilor peste care se plăteşte TVA şi eliminarea, în unele cazuri, a  limitării dreptului de deducere a TVA la achiziţia de vehicule.

În aceste zile se află în dezbatere publică un proiect de modificare a Codului Fiscal, ce presupune măsuri precum creşterea la 65.000 de euro a pragului afacerilor peste care se plăteşte TVA, eliminarea limitării dreptului de deducere a TVA la achiziţia de vehicule, iar păcura să fie marcată şi colorată, pentru reducerea evaziunii.

„Măsura va conduce la reducerea numărului persoanelor înregistrate în scopuri de TVA în vederea îmbunătăţirii administrării fiscale a acestora şi a combaterii mai eficiente a evaziunii fiscale", reiese din nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codului Fiscal, citată de Mediafax.

În prezent, plafonul de scutire la plata TVA este de 35.000 de euro, la cursul de schimb al BNR valabil la data aderării României la UE (circa 3,3 lei pentru un euro). Pragul va creşte astfel de la 119.000 lei la 220.000 lei.

Păcură colorată pentru combaterea evaziunii

Proiectul propune şi eliminarea limitării dreptului de deducere a TVA la achiziţia de vehicule, de 50%, pentru autoturismele utilizate exclusiv în scopul desfăşurării activităţii economice a persoanei impozabile.

Executivul a decis în primăvara anului 2009 să elimine deductibilitatea TVA, iar la finele anului trecut a stabilit că aceste cheltuieli pot fi deductibile în proporţie de 50%.

Pe de altă parte însă, în cazul celor care nu utilizează autoturismul exclusiv în scopul activităţii economice, sfera limitării deducerii TVA se extinde şi asupra leasingului, închirierii, reparaţiilor, întreţinerii şi altor cheltuieli legate de acesta.

Potrivit proiectului de modificare a Codului Fiscal, păcura şi produsele energetice asimilate acesteia din punct de vedere al accizelor, din producţie naţională sau importuri, vor fi marcate şi colorate, cu scopul reducerii evaziunii fiscale. Astfel, vor fi interzise utilizarea, transportul, deţinerea în afara antrepozitului fiscal şi vânzarea păcurii nemarcate. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite