Băncile consideră sectorul imobiliar din România cel mai puţin atractiv din Europa Centrală şi de Est

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sectorul imobiliar românesc s-a dovedit a fi cel mai puţin atractiv din Europa Centrală şi de Est pentru bănci, arată un studiu efectuat de KPMG. Instituţiile de credit chestionate au precizat că această situaţie este rezultatul condiţiilor existente pe piaţa locală care înregistrează cele mai mari rate de credite imobiliare neperformante.

Acelaşi studiu arată că pieţele imobiliare mai mature din Polonia şi Cehia au avut o evoluţie mai bună faţă de restul statelor din regiune în 2010, deoarece şi investitorii s-au axat pe economiile cu performanţe mai bune.

"Alte state, precum România şi Bulgaria, suferă după o perioadă în care au fost realizate mai mult investiţii speculative, în timp ce ţările baltice au fost afectate de contracţia economiei. Dar România are un potenţial crescut pe termen lung şi perspectivele pentru o dezvoltare susţinută în 2011 sunt bune. Aceasta va avea un efect pozitiv asupra sectorului imobiliar pe măsură ce încrederea va reveni", se precizează în studiul KPMG.

în România şi Polonia sectorul de birouri este cel preferat. În Ungaria, Republica Cehă şi Bulgaria, sectorul de retail are prioritate, în timp ce În Slovacia, Croaţia şi în ţările baltice, sectorul industrial/logistic este primul pe lista de priorităţi. Sectorul hotelier sau cel al staţiunilor turistice este în general cel mai puţin preferat sector, cu excepţia Croaţiei.

În ceea ce priveşte provizioanele, băncile consideră relativ ridicat nivelul acestora în România şi Slovacia, previzionând de asemenea, o creştere a acestora până la sfârşitul anului peste media europeană.

Clasamentul a fost întocmit pe baza unui indice - Property Financing Sentiment Index, care prezintă cât este de pozitivă abordarea băncilor cu privire la finanţarea investiţiilor imobiliare din ţările analizate. Firma de audit şi consultanţă a utilizat zece criterii relevante care se referă în principal la risc, rentabilitate, dobânzi şi deschiderea sectorul bancar faţă finanţarea unor astfel de proiecte, transmite Mediafax.

KPMG a efectuat un sondaj în rândul a 50 de bănci active în sectorul imobiliar din regiune. România se plasează pe ultimul loc din opt ţări cuprinse în studiu.

CITEŞTE ŞI:

Vânzările imobiliare din Arad dezgheaţă piaţa pe YouTube şi pe reţelele de socializare

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite