Adevarul.ro

Cu inflaţia drept inamic public numărul unu, Banca Naţională a României controlează cu o mână de fier nivelul lichidităţilor din piaţă. Printr-un cost al banilor (nr: rata dobânzii) ridicat, şi cu reguli de creditare tot mai stricte, BNR strangulează însă canalele prin care banii trebuie să ajungă în organismul economiei româneşti.

Perspectiva unui nou an de stagnare economică – dacă nu chiar de contracţie – ar trebui să schimbe abordarea pe care Banca Naţională a României o are faţă de economia României. Trase în jos de evoluţiile de pe pieţele globale, companiile româneşti se luptă pe plan local şi cu o lipsă cruntă de lichidităţi. Şi asta nu pentru că banii nu ar exista! Statisticile arată că la jumătatea anului, aproximativ 45 de miliarde de lei erau parcate de băncile comerciale în depozite făcute la BNR (la o dobândă de 2,25%). Acestea sunt cifrele care susţin dealtfel declaraţii precum cea făcută de Manfred Wimmer, directorul executiv al Erste Bank – acţionarul majoritar al Băncii Comerciale Române (cea mai mare bancă din România), care, într-o conferinţă de presă publică spunea că “...există suficient de multă lichiditate în sistem, doar că cererea de credite este foarte redusă!”. Lipsa cererii de credite este o explicaţie plauzibilă pentru faptul că băncile comerciale preferă să ţină banii la BNR cu dobânzi de 2,25% în loc să dea împrumuturi companiilor şi populaţiei. Împrumuturi care ar aduce nu doar încasări mai mari din dobânzi, ci şi venituri importante din comisioanarea rulajelor făcute de clienţi.

NEVOIA DE BANI. Prima explicaţie pentru faptul că avem pe de o parte bani iar pe de altă parte companii care nu acces la ei, constă nu neapărat în prudenţa excesivă a băncilor comerciale, cât mai ales de cadrul general în care sistemul bancar funcţionează. Cadru stabilit de nimeni altcineva decât de BNR. Până la urmă, cererea de credite este solvabilă sau insolvabilă în funcţie de reperele stabilite prin regulile, reglementările şi măsurile impuse de Banca Centrală. Altfel spus, potenţialii clienţi se încadrează sau nu în criteriile de eligibilitate după cum criteriile impuse sunt mai stricte sau mai relaxate. Asta atât în ceea ce priveşte potenţialii clienţi persoane fizice cât şi pentru companii.

Care sunt însă mecanismele prin care, deşi există bani în sistem, aceştia sunt inaccesibili celor ar avea nevoie de ei? Paradoxul situaţiei se datorează în primul rând menţinerii ratei de dobândă cheie prea sus. Un nivel de 6,25% (cât este în prezent) menţine în piaţa interbancară un sentiment de nesiguraţă şi impredictibilitate pe termen lung. Astfel deşi pe piaţă se găseşte un surplus de lichiditate care împinge în jos ratele dobânzilor interbancare pe termene scurte, pe termen lung băncile comerciale nu-şi pot “relaxa” politica de creditare.

FRÂNĂ ŞI ACCELERAŢIE.Altfel spus, pe de o parte BNR încearcă să forţeze băncile să scadă dobânzile (aceasta fiind dealtfel motivaţia lăsării de lichidităţi în piaţă – pentru ca băncile să nu mai aibă ce face cu banii, şi să fie forţate să crediteze !). Dar pe de altă parte, tot BNR creează imprevizibilitate pe termen lung, pentru că, prin menţinerea sus a dobânzii dobânzii de politică monetară, pune sub semnul provizoratului dobânzile interbancare pe termen scurt. În concluzie, în opinia lui Radu Crăciun, directorul de investiţii al fondului de pensii Eureko, BNR transmite sectorului bancar un mesaj de genul: “am lăsat lichidităţi în piaţă acum, şi am redus dobânzile pe termen scurt, dar dobânda de politică monetară rămâne sus, pentru că s-ar putea să mă razgândesc şi să cresc la loc dobânzile de pe interbancar”.

Se introduce astfel în piaţă un element de incertitudine, care pune băncile în situaţia de a-şi cenzura disponibilitatea de a acorda credite pe termen lung, preferând plasamentele sigure şi pe termene scurte – împrumutând astfel statul, sau ţinerea banilor în depozite la BNR – la dobânzi foarte mici. “Lichiditatea care bălteşte pe termen scurt este asemeni bălţilor de la marginea unui ogor afectat de secetă” descrie plastic economistul Lucian Isar, raportul dintre nevoia de bani a economiei pe termen lung şi existenţa lichidităţii în piaţă pe termen scurt.

POLITICI STRICTE. Acestea sunt doar câteva din elementele care susţin declaraţia fermă a acestuia:“...politica monetară şi de credit în România este inoportună!”. În opinia acestuia, pe partea de creditare, politica de provizionare şi restructurare impusă de BNR a adâncit recesiunea prin agravarea problemelor pe care firmele le aveau în a lua împrumuturi, pentru că prin măsurile luate a fost denaturată deschiderea băncilor comerciale în a-şi asuma riscul de credit (care este una din menirile sectorului!)”. În acest context noul regulament – care limitează creditarea – va avea acelaşi efect nociv asupra economiei ca şi creşterea TVA, concluzionează Lucian Isar.

În acelaşi timp, reacţia Băncii Centrale este deficitară şi pe parte monetară – susţine acesta. Şi argumentează: “După doi ani de recesiune masivă a urmat un an de stagnare economică şi se prefigurează un 2012 tot în stagnare. Reducerea dobânzii cheie la RON de la 6,25% la 5,25%, şi scăderea rezervelor minime obligatorii ar creştere lichiditatea pe termen lung în piaţă şi ar uşura intermedierea inter-temporală(nr: adică utilizarea resurselor financiare disponibile pe termen scurt, pentru a da împrumuturi indivizilor şi companiilor pe termen lung)” spune Isar.

INFLAŢIA ŞI “EUROIZAREA” ECONOMIEI. Prea mulţi bani în piaţă sunt însă periculoşi, pentru că astfel se poate reaprinde spirala inflaţionistă. Aceasta este dealtfel marota cu care BNR-ul a defilat în ultimii trei ani, justificând menţinerea sus a dobânzii cheie. Şi pe bună dreptate poate, pentru că nimeni nu-şi doreşte să retrăiască perioada de la jumătatea anilor 1990, când preţurile se schimbau de la o zi la alta. O prudenţă excesivă însă este deplasată atunci când economia se apropie cu fiecare zi de marginea prăpastiei recesiunii. Iar evenimentele de pe plan internaţional – criza datoriilor suverane şi contractarea pieţelor de export – fac o astfel de evoluţie tot mai posibilă. “Inflaţia în România este un falsă justificare pentru politica monetară restrictivă. Asta pentru că răpeşte creşterii economice câteva procente bune în fiecarean.” contrazice economistul Lucian Isar argumentele abordării restrictive pe care BNR în plan monetar. 

Iar o astfel de stricteţe din partea BNR se justifică cu atât mai puţin acum, când perspectivele inflaţioniste sunt în scădere. Acesta este dealtfel şi punctul de vedere al economistului Daniel Dăianu, fost Ministru de Finanţe al României, care în cadrul unui seminar organizat de Coface a declarat că Banca Naţională a României ar putea opera o reducere a dobânzii de politică monetară, având în vedere faptul că inflaţia este puternic în scădere, şi că anul viitor, aceasta ar putea scădea la 3,4% - 3,8%.

Iar reducerea ratei dobânzii de politică monetară, care să tragă în jos dobânda la credite, este cu atât mai importantă cu cât ar reduce viteza cu care economia românească se “euroizează”, prin micşorarea dinamicii pe care o înregistrează creditele în euro. În prezent, creditele în euro sunt de departe semnificativ mai avantajoase (din punct de vedere al costurilor !) decât cele în lei. Iar asta majorează semnificativ riscurile la care cetăţenii, sectorul bancar şi întreaga economie românească se expun, din cauza turbulenţelor majore de pieţele valutare globale.