Turismul va avea în sfârşit o lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turismul va avea în sfârşit o lege
Turismul va avea în sfârşit o lege

Proiectul legislativ conţine noi definiţii ale structurilor de cazare, amenzi usturătoare şi micşorează valoarea taxelor hoteliere.Prin noua lege, oficialii speră să rezolve problemele din turismul intern, ce va trebui să devină un domeniu strategic al economiei. Dacă va avea succes, rămâne de văzut.

După discuţii îndelungate, proiectul Legii turismului va fi trimis la 22 iulie în Parlament pentru aprobare, a declarat ministrul de resort Elena Udrea.

Unele dintre cele mai importante articole ale proiectului stabilesc taxele hoteliere, contravenţiile foarte mari pe care le vor primi agenţii economici în caz de abatere legislativă, precum şi perioada sezonului estival, care va începe la 1 mai şi se va termina la 30 septembrie.

1. Taxa hotelieră va fi stabilită la un nivel unic naţional de 2% din valoarea unei nopţi de cazare, potrivit articolului 18 al proiectului legislativ.

Consiliile locale pot evalua şi aproba reducerea taxei hoteliere de la 2% până la minimum 1%, „în funcţie de interesul susţinerii promovării ofertei locale“, se arată în actul elaborat de Ministerul Turismului. În prezent, taxa hotelieră este cuprinsă între 0,5% şi 5% din valoarea unei nopţi de cazare.

În cazul municipiului Bucureşti, taxele hoteliere vor fi colectate de primăriile de sector, care îşi vor reţine 30% din cuantumul sumelor colectate, restul fiind vărsate în contul special destinat Primăriei Generale a Capitalei, care va trebui să folosească banii pentru dezvoltarea turismului şi pentru promovarea Bucureştiului ca destinaţie turistică.Gestionarea acestor fonduri se va face de către Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Bucureşti.

2. „Prestarea de servicii turistice către turişti străini constituie export de servicii şi beneficiază de facilităţile prevăzute pentru această activitate în Codul Fiscal“, se stipulează în articolul 21 al proiectului.

3. O altă noutate, inclusă în articolul 22, este faptul că pensiunile agroturistice vor funcţiona doar în baza certificatului de clasificare emis de Ministerul Turismului, fără a mai fi necesară obţinerea altor avize şi autorizaţii.

Acest articol este însă considerat evaziv de către reprezentanţii turismului rural, care spun că vor trimite la minister o completare a acestuia. „Ca să obţii certificat de clasificare de la Ministerul Turismului tot trebuie să demonstrezi că deţii autorizaţii de protecţia şi de stingerea a incendiilor, sanitar-veterinare şi de mediu. Din proiect nu se înţelege dacă vom mai avea sau nu nevoie de acestea. Până la 10 iulie vom trimite sugestiile noastre la minister“, ne-a declarat Cristina Partal, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Turismului Rural, Ecologic şi Cultural(ANTREC). Proprietarii de pensiuni care vor funcţiona fără autorizaţie vor primi amendă cuprinsă între 1.000 şi 2.000 de lei.

4. În articolul 14 este prevăzut faptul că toate consiliile locale şi judeţene vor trebui să elaboreze strategii de marketing pentru promovarea turismului şi să participe la omologarea traseelor turistice şi a pârtiilor de schi, unde este cazul. De asemenea, autorităţile locale vor fi obligate să protejeze resursele turistice ale zonelor din care fac parte. Autorităţile locale sau judeţene care nu vor respecta aceste prevederi vor fi sancţionate cu amendă de până la 100.000 de lei.

5. Ministerul Turismului va propune Guvernului metodologia de atestare a staţiunilor turistice, precum şi cea de organizare a serviciilor publice de salvare acvatică şi a posturilor de prim-ajutor, se arată în articolul 8.

6. Agenţii economici care vor vinde sau vor oferi servicii turistice fără a fi autorizaţi de către Ministerul Turismului vor fi sancţionaţi cu amendă de la 4.000 de lei la 8.000 de lei, potrivit articolului 31 al proiectului.

Cu aceeaşi sumă vor fi amendaţi şi agenţii de turism care nu vor încheia contracte de asigurare pentru repatrierea turiştilor, pentru incendii, cutremure, inundaţii sau furt.

Pensiunile mici se vor numi „case tradiţionale“

În urma unui articol din ziarul „Adevărul“ care se referea la faptul că pensiunile cu până la cinci camere sunt nevoite să îndeplinească aceleaşi condiţii de funcţionare ca şi hotelurile, oficialii Ministerului Turismului au introdus o nouă definiţie în proiectul legislativ – cea a caselor tradiţionale.

Potrivit articolului 2 al proiectului Legii turismului, casele tradiţionale sunt „structuri de cazare de maximum cinci camere care funcţionează în locuinţele cetăţenilor, amenajate conform specificului tradiţional şi în cadrul cărora se pot desfăşura activităţi simple precum şezătorile sau culegerea fructelor de pădure şi a plantelor medicinale. Oficialii ANTREC au spus că vor cere la minister lămuriri, deoarece în urma apariţiei noii definiţii nu mai ştiu care este diferenţa între pensiunile turistice şi casele tradiţionale.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite