Televiziunile digitale îşi lasă clienţii cu ochii-n soare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru orice defecţiune, abonaţii operatorilor TV prin satelit rămân fără semnal zile în şir. Majoritatea televiziunilor digitale şi-au externalizat serviciile de montaj şi service unor firme fără personal calificat şi cu foarte puţini angajaţi.

O dată cu apariţia televiziunii prin satelit, fiecare colţ de ţară a fost împânzit de antenele parabolice ale operatorilor de profil. Asta pentru că prin satelit poţi beneficia de o paletă largă de canale TV, indiferent că locuieşti la oraş sau în vârf de munte. Numărul celor care aleg această opţiune în defavoarea cablului TV creşte pe zi ce trece. La jumătatea anului aproape 2,6 milioane de abonaţi recepţionau programele audiovizuale în format digital, cei mai multi dintre aceştia, peste 2,3 milioane, utilizând sistemele de transmisiune prin satelit, potrivit lui Cătălin Marinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicatii (ANCOM). Astfel, un procent de aproape 90% din cei 2,6 milioane de abonaţi recepţioneaza aceste programe prin reţele satelit.

Citiţi şi:


Ploaia întrerupe semnalul

Serviciile post vânzare ale Dolce Romtelecom, Boom Tv sau Digi Tv lasă de dorit. Şi asta pentru că, uneori, aştepţi şi două luni până când o echipă de specialişti vine să-ţi instaleze antena sau să remedieze o defecţiune. Gabriela Stoican are o casă în oraşul ilfovean Pantelimon şi a apelat la compania RCS&RDS pentru a-şi monta cablu TV în 2008. De la biroul de informaţii i s-a spus că în Pantelimon nu există cablu şi dacă vrea, poate alege o antenă de la Digi TV.

Gabriela a fost de acord, însă, după ce i s-a dat un termen de instalare de două luni, a căutat o altă televiziune digitală mai promptă. Focus Sat a fost cea mai rapidă companie care a trimis o echipă de montaj, de la firma Blue Net. Doar că, echipa de montaj era formată din doi puşti de maximum 20 de ani, care au venit fără echipamentele necesare încercând mai mult să improvizeze un suport pentru antenă decât să monteze unul. „Televizorul a mers până la prima frunză care a căzut pe antenă şi de atunci semnalul a picat“, spune Gabriela.

După o săptămână, aceeaşi echipă de montaj a venit să remedieze situaţia şi Gabriela a fost sfătuită să îşi schimbe operatorul. „Noi vi-l facem acum să meargă, dar peste o săptămână ne chemaţi iar. Mai bine vă puneţi de la Boom, că tot noi vă montăm antena“. Reprezentanţii BoomTV spun că au contracte cu peste 350 de echipe de instalare şi service din ţară, iar întreg personalul tehnic însumează 1.000 de angajaţi.

Cei doi puşti au demontat antena de la Focus Sat, au scos din portbagaj alta pe care scria Boom şi au montat-o până la 1 dimineaţa, pentru că „era semnalul slab“. 

„Nu voi mai apela niciodată la firma de montaj Blue Net care pur şi simplu şi-a bătut joc de mine“, se plânge Gabriela, care a fost nevoită să le plătească 150 de lei puştilor care i-a găurit pereţii în trei locuri până s-au decis unde e mai bine să fie montată antena.

Şi Laurenţiu C. din cartierul Pajura din Bucureşti are probleme cu operatorul Digi TV, de data această.

Cu receiverul în braţe la ghişeu

El se plânge că de o lună jumătate, nu mai are semnal TV şi nu poate nici măcar să ia legătura cu un consultant de la call-center. „Sun la numărul pentru defecţiuni tehnice, mi se spune să introduc codul cartelei, dar cum l-am pierdut nu am ce tasta şi nu pot lua legătura cu un consultant tehnic. Acest lucru nu mi se pare normal“, spune nervos bucureşteanul.

Pentru că nu a reuşit să contacteze telefonic firma de televiziune, a căutat pe internet un depanator.

Acesta i-a spus că receiverul ar fi de vină. „Am luat receiverul în braţe şi m-am dus la o casierie RCS&RDS. În loc să mă îndrume spre un consultant tehnic, mi-a indicat numărul de telefon pe care îl aveam şi eu de pe site şi gata“, adaugă el. Pentru că nu a reuşit să resolve nimic, Laurenţiu C. a apelat la serviciile unei alte firme ce furnizează televiziune prin satelit. „Am făcut cerere la Romtelecom, pentru Dolce, însă mi s-a spus că voi fi căutat în şapte zile şi iată că au trecut zece şi tot nu mai vin“, mai spune cititorul Adevărul.

Şi cei care vor anumite pachete de canale au probleme. De exemplu, BoomTV oferea în 2008 canalul Telesport doar la pachet cu Privat Spice şi Playboy TV. După mai multe plângeri din partea iubitorilor de sport care erau obligaţi să-şi instaleze şi pachetul de canale porno pentru care plăteau trei euro lunar, compania a cuplat toate canalele porno într-un pachet separat care se numeşte Secret şi costă doi euro lunar. Clienţii se plâng de faptul că nu au fost anunţaţi de aceste schimbări operate de Boom şi plătesc în continuare pachetele de programe la preţurile vechi. Reprezentanţii BoomTV spun însă că toate schimbările au fost anunţate din timp. Astfel, fiecare client a primit un e-mail ce cuprindea aceste modificări. În intervalul ianuarie – octombrie 2009, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a primit 2.830 de reclamaţii privind calitatea serviciilor oferite de operatorii de cablu şi internet. Dintre aceştia, 115 au avut probleme cu serviciile de televiziune prin satelit.

Ionuţ C. este abonat la Dolce, serviciul de televiziune prin satelit al Romtelecom. El spune că a aşteptat mai bine de o lună să îi fie instalată antena, ca apoi problemele să vină odată cu primii fulgi. „La prima zăpadă imaginea a început să fie neclară pentru ca apoi să pice semnalul la o ninsoare mai puternică“, explică el.

Scrieţi-ne pe site!

Cititorii ziarului Adevărul care întâmpină probleme cu operatorii de cablu, telefonie şi internet îşi pot posta nemulţumirile pe site.

Ce spune Protecţia Consumatorului

În primele zece luni ale anului s-au primit 2.830 de reclamaţii privind calitatea serviciilor oferite de operatorii de cablu şi de internet. Dintre aceştia, 115 au avut probleme cu serviciile de televiziune prin satelit. Printre problemele identificate se numără întreruperi în funcţionare, calitate necorespunzătoare a serviciilor şi nerespectarea clauzelor contractuale.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite