Profiturile firmelor, în picaj şi în 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe fondul scăderii puterii de cumpărare a clienţilor, dar şi a partenerilor de afaceri, companiile au avut vânzări şi randamente mai mici anul trecut, faţă de 2009. Datele de bilanţ ale firmelor pe 2010, publicate ieri pe site-ul Ministerului Finanţelor, arată că majoritatea agenţilor economici au avut performanţe mai slabe decât în 2009.

Doar câteva companii de top, cum ar fi Petrom sau Dacia, au fost în măsură să raporteze creşteri ale cifrei de afaceri şi profiturilor în 2010 faţă de 2009. În rest, majoritatea firmelor din diversele domenii ale economiei au avut scăderi ale vânzărilor exprimate în cifra de afaceri, ca şi a profiturilor. De asemenea, mai multe companii au trecut de la profit în 2009 la pierderi în 2010, reise din bilanţurile postate ieri pe site-ul Finanţelor.

Tristeţe mare în retail

Chiar dacă şi în 2010 românii au umplut hipermarketurile, companiile care le deţin au avut scăderi sensibile ale cifrelor de afaceri. Carrefour, spre exemplu, a avut anul trecut o cifră totală de afaceri de 3,9 miliarde de lei, coborând astfel sub pragul de un miliard de euro pe care-l sărise în anul 2009. La fel, Metro Cash&Carry raportează o scădere a cifrei de afaceri de la 5,7 miliarde de lei în 2009 la 5,2 miliarde de lei în 2010. În cazul acestor doi retaileri, însă, profiturile au crescut uşor, dar numărul salariaţilor a scăzut.

În schimb, Rewe România, deţinătorul hipermarketurilor de tip discount, a raportat o uşoară creştere a cifrei de afaceri, de la 1,5 miliarde de lei în 2009 la 1,6 miliarde de lei în 2010, pe fondul scăderii profitului net cu aproape 9 milioane de lei. Această creştere a vânzărilor consemnată numai la discounter arată că puterea de cumpărare a românilor a scăzut atât de drastic, încât oamenii au fost nevoiţi să se îndrepte către magazinele cu preţuri mai mici fie şi numai cu câţiva bănuţi. De altfel, datele statistice oficiale arată că per ansamblu consumul a scăzut cu peste 10% anul trecut faţă de 2009. Să nu uităm că 2010 a fost şi anul majorării TVA (aplicată de la 1 iulie), măsură care a redus şi mai mult puterea de cumpărare a familiilor.

Industria îşi reduce pierderile

Principalii exponenţi ai industriei prelucrătoare au ieşit pe pierderi şi în 2010, dar acestea s-au redus semnificativ pe fondul creşterii vânzărilor. Spre exemplu, Rompetrol Rafinare Constanţa raportează o creştere a cifrei de afaceri de la 6,28 miliarde de lei în 2009 la 7,09 miliarde de lei în 2010.

ArcelorMittal Galaţi (fostul Sidex), cel mai mare combinat siderurgic din România, controlat de miliardarul indian Lakshmi Mittal, şi-a redus de patru ori pierderile anul trecut până la 342,3 milioane de lei (81,3 milioane de euro), după ce în 2009 înregistrase o pierdere-record de 1,4 miliarde de lei (334,6 milioane de euro), potrivit datelor afişate la Ministerul Finanţelor.

Afacerile combinatului au reuşit să-şi revină uşor, până la 4,1 miliarde de lei (983,4 milioane de euro), în creştere cu 15,6% faţă de anul precedent, dar încă departe de maximul de 7,2 miliarde de lei (circa două miliarde de euro) din 2008. Companiile siderurgice au resimţit puternic criza economică din ultimii ani, care a condus la reducerea comenzilor din principalele pieţe şi, automat, a preţurilor de vânzare. Însă în 2010 cererea în industrie a revenit, şi asta s-a simţit în economie prin relansarea exporturilor.

Combinatul din Galati a continuat şi în 2010 disponibilizările, aproape 1.800 de persoane părăsind compania. În 2009, numărul angajaţilor scăzuse cu circa 2.700 de persoane.

Celelalte companii siderurgice deţinute de Mittal în România, respectiv combinatul de la Hunedoara şi producătorii de ţevi şi conducte din oţel de la Iaşi şi Roman, au raportat situaţii financiare asemănătoare. Spre exemplu, ArcelorMittal Roman a încheiat anul trecut cu pierderi de 111,3 milioane de lei (26,4 milioane de euro), aproape la jumătate faţă de cele din 2009. în acelaşi timp, afacerile companiei din Roman au crescut cu 41% până la 500 de milioane de lei (118,7 milioane de euro).

Producătorul din Iaşi a avut în 2010 pierderi de 9,1 milioane de lei (2,2 milioane de euro), faţă de aproape 40 de milioane de lei în anul precedent. Cifra de afaceri a urcat cu 56% până la 170 de milioane de lei (40,4 milioane de euro).

În fine, pierderile combinatului din Hunedoara s-au redus de peste două ori, până la 64,5 milioane de lei (15,3 milioane de euro), pe fondul unei dublări a afacerilor la 282,4 milioane de lei (67 milioane de euro).

De-a lungul timpului, cel mai profitabil pentru miliardarul indian a fost dcombinatul din Galaţi, care în anii 2007-2008, înainte de amplificarea crizei, îi aducea un profit de 100 până la 165 de milioane de euro pe an.

Exporturile, colac de salvare

Anul 2010 a adus o îmbunătăţire în industrie doar pe fondul relansării exporturilor, care au crescut cu circa 30%, depăşind suma de 37 de miliarde de euro. În 2010 s-a înregistrat de altfel cel mai ridicat nivel al exporturilor Romaniei din ultimii 20 de ani.

Apune şi steaua „regilor asfaltului"

Cifre de afaceri în scădere şi profituri mai mici în 2010 decât în 2009. În aceşti termeni pot fi descrise cele mai multe dintre businessurile „regilor asfaltului" în 2010. Deşi au înregistrat scăderi semnificative, profiturile companiilor controlate de Dorinel Umbrărescu (Tehnostrade şi Spedition UMB) îl plasează pe acesta direct pe primul loc în topul celor mai mari constructori autohtoni.

Construcţia de drumuri nu mai dă randamente ca în anii trecuţi    Foto: adevărul



Spedition UMB a raportat o cifră de afaceri de aproape 680 de milioane de lei (circa 158,5 milioane de euro), în scădere faţă de nivelul de peste 932 de milioane de lei (circa 217 milioane de euro) din 2009, potrivit datelor publicate ieri de Ministerul Finanţelor. Remarcabilă este însă reuşita companiei de a conserva o rată de profit consistentă, de peste 182 de milioane de lei (aproximativ 42 de milioane de euro), faţă de 202 milioane de lei (47 de milioane de euro) în anul precedent. Şi cealaltă firmă a lui Umbrărescu, Tehnostrade, a realizat un profit de peste 96 de milioane de lei (22 de milioane de euro), în condiţiile unei scăderi de proporţii a cifrei de afaceri.

Nici Romstrade SRL, constrolată de Nelu Iordache, nu a mai performat ca în 2009. Afacerile au scăzut de la peste 1,1 miliarde de lei până la numai aproximativ 566 de milioane de lei şi un profit de circa 34 de milioane de lei, de aproape patru ori mai mic decât în anul anterior. Mult mai rău a evoluat Pa&Co Interntional, firma lui Costel Căşuneanu, care a intrat pe pierdere în 2010, în condiţiile în care şi cifra de afaceri a companiei s-a înjumătăţit, iar numărul de angajaţi a scăzut cu 144 de persoane.

Realitatea TV a avut cele mai mari pierderi anul trecut

image

Majoritatea posturilor TV au funcţionat pe pierderi în 2010 



Majoritatea televiziunilor au avut un an 2010 trist, în care cifrele de afaceri au fost în scădere faţă de 2009. În plus, profitul, acolo unde a fost cazul, nu a reuşit să depăşească 800.000 de euro. În schimb, pierderile s-au dus sub pragul de 20 de milioane de euro. Compania Realitatea Media, care operează Realitatea TV, Money Channel, Realitatea FM şi Radio Guerilla, conduce de departe la capitolul pierderi pentru anul 2010, conform datelor publicate ieri de Ministerul Finanţelor, având un minus de 20 de milioane de euro. Totuşi, compania şi-a mai revenit faţă de anul precedent, când televiziunea a avut o pierdere-record de 39 de milioane de euro. La capitolul cifre de afaceri conduce de departe Pro TV SA, care operează posturile Pro TV, Pro TV International, Pro Cinema, Acasă TV, Sport.ro şi MTV.

Compania a avut o cifră de afaceri de 121 de milioane de euro, în scădere cu 4% faţă de anul 2009. Pro TV SA stă prost şi la capitolul pierderi, ajungând la un minus de 11,7 milioane de euro. Antena 1 a avut profit în creştere în 2010 faţă de 2009. Dacă în 2009 compania raporta un plus de peste 100.000 de euro, în 2010 acesta a ajuns la 731.000 de euro. 2010 este ultimul an în care Antena 1 figurează la Ministerul Finanţelor ca o entitate juridică de sine stătătoare. De la sfârşitul anului trecut, Antena 1, Antena 2 şi Euforia TV au trecut sub aceeaşi „pălărie" ce poartă numele Antena TV Group. Postul Antena 3 a fost, de asemenea, pe profit: 41.852 de euro, la o cifră de afaceri de 10 milioane de euro.

image



Au scăzut afacerile şi în telecom

Anul fiscal 2010 a însemnat pentru operatorii de telefonie mobilă o scădere a cifrei de afaceri şi a profitului, iar unii dintre ei au înregistrat chiar şi pierderi. De exemplu, Vodafone România a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri  de aproximativ 3,4 miliarde de lei şi un profit de 486,9 milioane de lei, în scădere faţă de 2009, când cifra de afaceri a fost de 3,9 miliarde de lei, iar profitul de 1 miliard de lei. Şi Orange România a încheiat anul 2010 în scădere faţă de 2009. Astfel, cifra de afaceri a companiei pe 2010 au fost de 4,1 miliarde de lei, cu un profit de 933,9 milioane de lei, faţă de anul precedent care s-a terminat cu vânzări de 4,4 miliarde de lei şi profit de 1,1 miliarde de lei.

Alte companii au intrat chiar şi pe pierdere. Romtelecom, de exemplu, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 3 miliarde de lei, cu pierderi de 232 milioane de lei, în comparaţie cu 2009, când vânzările au ajuns la 3,3 miliarde de lei, iar profitul la 113 milioane de lei. RCS&RDS a înregistrat anul trecut vânzări de 1,7 miliarde de lei, în creştere faţă de anul precedent, şi o pierdere de 70,2 milioane de lei, spre deosebire de 2009, când cifra de afaceri a fost de 1,6 miliarde de lei, iar profitul - de  211,8 milioane de lei.

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite