Stiglitz: Pieţele financiare trebuie să achite factura crizei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stiglitz: Pieţele financiare trebuie să achite factura crizei
Stiglitz: Pieţele financiare trebuie să achite factura crizei

Pieţele financiare ar trebui să fie supuse unor noi taxe, care să descurajeze tranzacţiile “disfuncţionale” şi să ajute la acoperirea pagubelor pe care criza financiară le-a provocat în ţările mai sărace, a declarat laureatul premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz.

Economistul susţine că sectorul financiar a poluat economia mondială cu active toxice şi acum trebuie să facă curat. El a mai spus că o astfel de taxă este mult mai fezabilă în momentul de faţă decât în trecut.

FMI va analiza modurile în care ar putea taxa industria financiară, la cererea liderilor din cadrul G20, a declarat săptămâna trecută directorul general al Fondului, Dominique Strauss-Kahn. Acesta a exclus ideea “foarte simplistă” a aşa-numitei taxe mondiale asupra tranzacţiilor financiare, care, susţine şeful FMI, ar fi dificil de implementat.

Stiglitz consideră, însă, că orice nouă taxă ar trebui să acopere toate clasele de active şi că va fi mai uşor de implementat, cu cât tranzacţiile finanicare la nivel mondial sunt aduse sub controlul autorităţilor de reglementare.

Taxele pentru contracte precum cele la termen (derivate) ar trebui să fie calculate în funcţie de valoarea brută a activelor, “penru a descuraja valorile ascunse, ce au dus la apariţia crizei”, şi pentru a controla “inovaţiile distructive” ale bancherilor, a afirmat Stiglitz.

Banii obţinuţi din aceste taxe ar putea fi folosiţi pentru acordarea de ajutoare ţărilor sărace, care nu au fost responsabile pentru criza financiară şi care suferă, totuşi, consecinţele, susţine laureatul premiului Nobel.

Acesta a subliniat că pachetul de ajutor de 700 de miliarde de dolari oferit anul trecut de Statele Unite este echivalent cu ajutoarele mondiale acordate ţărilor sărace în ultimul deceniu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite