Mai poate fi salvată? Patru scenarii pentru viitorul Italiei

Italienii au ocupat străzile Romei pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate propuse

Pieţele au împins Italia într-un punct critic: pentru prima dată de la intrarea statului în zona euro, dobânzile cerute de investitori pentru a cumpăra obligaţiuni guvernamentale scadente la cinci ani au depăşit pragul de 7%. Mai poate fi salvată economia italiană? Şi dacă da, atunci cu ce costuri?

Oficialii europeni au declarat ieri că aşteaptă o decizie fermă din partea Italiei. Premierul Silvio Berlusconi încearcă, pe ultima sută de metri, să accelereze procesul de implementare a măsurilor de austeritate prezentate încă din vară.

Acum, pieţele şi politicienii deopotrivă aşteaptă formarea unui nou guvern, după ce Silvio Berlusconi a anunţat că va demisiona în curând. Dacă italienii vor reuşi să numească un guvern de tehnocraţi, care să preia rapid frâiele de la Berlusconi şi care să reuşească să introducă măsurile de austeritate, pieţele s-ar putea calma. Dacă planul eşuează, atunci scenariile pentru viitorul Italiei se complică. Jurnaliştii "Financial Times" analizează măsurile care încă ar mai putea fi salvată economia italiană. 

1.    Tăiaţi cheltuielile şi sprijiniţi creşterea

Oficialii UE şi majoritatea analiştilor cred că, în principiu, situaţia economiei italiene, deşi nu roz, este mult mai bună decât a Greciei sau a altor state din zona euro, care au deja acorduri de urgenţă cu UE şi FMI.

Deşi cu probleme, economia este diversificată şi, în ciuda datoriei publice ridicate, deficitul bugetar anual este relativ scăzut. Astfel, reducerea datoriei publice şi sprijinirea creşterii economice ar putea avea un efect considerabil asupra revenirii economice a Italiei. Acum, Roma va primi consultanţă din partea FMI şi UE.

Potrivit unei scrisori trimisă de delegaţii UE părţii italiene şi obţinută de „Financial Times“, misiunea creditorilor internaţionali la Roma intenţionează să fie „intruzivă“. Bruxellesul cere o listă clară cu active de stat care pot fi vândute pentru ca Roma să găsească „măsuri adiţionale“ pentru a-şi echilibra bugetul până în 2013.

2.    Furnizarea unei linii de credit de tip precaut

Statele G20 (cele mai dezvoltate 20 de ţări din lume) i-au oferit un astfel de acord premierului Berlusconi săptămâna trecută, la Summitul G20 de la Cannes, însă acesta a refuzat.

O astfel de linie de credit ar veni, cel mai probabil, de la FMI, o practică obişnuită a Fondului, care oferă astfel de mecanism pentru ţări solvabile, dar care nu reuşesc să obţină finanţare. Se vorbeşte acum despre elaborarea unei astfel de linii de creditare de către FMI şi fondul de urgenţă al UE (Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară).

3.    Dacă orice altceva eşuează: un împrumut de urgenţă la capacitate maximă

Dacă Italia se dovedeşte incapabilă să revină pe pieţe după ce primeşte o linie de credit, următorul pas este un împrumut de urgenţă care va ajuta Roma să nu mai depindă deloc, pentru o perioadă, de piaţa de obligaţiuni.

Dacă planul ar urma şablonul celorlalte împrumuturi de urgenţă oferite Greciei, Irlandei şi Portugaliei, atunci el ar fi un acord pe trei ani, timp în care FMI şi UE îşi asumă onorarea datoriilor Italiei până când statul recâştigă încrederea investitorilor şi-şi poate efectua singură serviciul datoriei.

Singura problemă cu acest plan este însă mărimea economiei italiene.

Grecia, spre exemplu, are nevoe de 130 de miliarde de euro pentru a-şi onora serviciul datoriilor scadente în următorii trei ani. Italia are nevoie de mai mult doar pentru şase luni. Doar în 2012, Italia are de refinanţat datorii în valoare de 300 de miliarde de euro.

4.    Preluare de către Banca Centrală Europeană

Câteva guverne europene, conduse de Franţa, au argumentat că BCE ar trebui să devină „creditorul de ultimă instanţă“ al zonei euro, pentru a limita „fuga“ investitorilor de obligaţiunile guvernamentale ale statelor periferice.

Dacă instituţia ar garanta toate obligaţiunile guvernamentale italiene, puterea BCE – ea poate printa bani – îi poate permite să cumpere toate obligaţiunile guvernamentale italiene şi să se asigure astfel că Roma se poate împrumuta la dobânzi scăzute. Oficialii BCE – în frunte cu Mario Draghi, preşedintele instituţiei – se opun vehement acestei propuneri.

Însă cel mai important refuz în acest fel vine din Germania. Angela Merkel se opune categoric acestei practic. Nemţii încă nu au uitat episodul de la începutul secolul XX, care a dărâmat economia Germaniei. Reichsbank (pe atunci banca centrală a Germaniei) a cumpărat masiv obligaţiuni guvernamentale, iar asta a dus la hiperinflaţie şi o perioadă la fel de gravă pentru economia germană precum a fost Marea Depresie pentru SUA.